FOTO Una dintre cele mai bogate familii din Belgia deține un portofoliu logistic de 1,5 miliarde de euro în România

Real Estate&Construcții   
FOTO Una dintre cele mai bogate familii din Belgia deține un portofoliu logistic de 1,5 miliarde de euro în România

Dezvoltatorul Warehouses De Pauw (WDP), al cărui principal acționar este una dintre cele mai bogate familii din Belgia, a încheiat, în primul trimestru 2025, tranzacții în valoare de 320 de milioane de euro, toate aflate anterior în faza de negociere exclusivă.

EPRA Earnings (Veniturile EPRA) pentru T1 2025 au crescut cu 12% față de anul trecut, ajungând la 80,6 milioane de euro și cu 8% comparativ cu 2024, până la 0,36 euro pe acțiune. Această creștere a fost determinată în mare parte de o activitate investițională diversificată, de creșterea organică a chiriilor cu 1,8%, combinate cu un cost scăzut al creanțelor de 2,3%.

Urmărește-ne și pe Google News
România începe 2025 cu un avans notabil pe piața imobiliară. Investițiile cresc, retailul domină, iar sectorul de birouri revine în atenția investitorilor CITEȘTE ȘI România începe 2025 cu un avans notabil pe piața imobiliară. Investițiile cresc, retailul domină, iar sectorul de birouri revine în atenția investitorilor
Evenimente

21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene

„Anul 2025 a început foarte promițător. Activitatea extinsă de închiriere – atât în cadrul portofoliului nostru existent, cât și în proiectele în curs – semnalează o redresare a cererii pentru spații logistice, în ciuda incertitudinilor cauzate de mediul geopolitic și macroeconomic volatil.

Mai mult, în acest trimestru au fost încheiate tranzacții în valoare de 320 de milioane de euro, toate aflate anterior în faza de negociere exclusivă.

Acest portofoliu este complet finanțat și structura capitalului este neutră la finalizare. Toate acestea reafirmă ambiția noastră: să construim  o platformă imobiliară logistică europeană unică , de peste 10 miliarde de euro, cu un accent constant pe creșterea sustenabilă a câștigurilor pe acțiune și pe generarea unor randamente totale atractive”, a spus Joost Uwents, CEO WDP.

WDP deține în România un portofoliu de 1,5 miliarde de euro, distribuit pe peste 1,9 milioane metri pătrați de spațiu închiriabil, repartizat în 80 de locații strategice. 

Compania a anunțat recent trei noi dezvoltări pre-închiriate pe propriile rezerve de teren din Ridderkerk (Olanda) și București-Dragomirești (România).

Împreună, acestea însumează o suprafață totală închiriabilă de aproximativ 93.000 metri pătrați. Bugetul total de investiții este de aproximativ 107 milioane de euro și va genera un randament mediu NOI1 de peste 7,5%.

WDP Park București – Dragomirești, situat de-a lungul Centurii Bucureștiului, va fi extins cu două depozite logistice:

  • Un depozit de aproximativ 47.000 metri pătrați cu  temperatură controlată (camere frigorifice și congelator);
  • Un depozit ambient de aproximativ 11.000 metri pătrați

FOTO Una dintre cele mai bogate familii din Belgia deține un portofoliu logistic de 1,5 miliarde de euro în România

Parcurile industriale ale companiei sunt amplasate în întreaga țară, în toate zonele urbane importante - București, Timișoara, Pitești, Arad, Cluj, Brașov, Sibiu, Brăila, Deva, Constanța, Râmnicu Vâlcea și Ploiești.

WDP a cumpărat de la dezvoltatorii imobiliari Globalworth și Global Vision 3 parcuri logistice, în Chitila, Constanța și Târgu Mureș, într-o tranzacție de 110 milioane euro, a doua cea mai valoroasă din 2024, anunțată anterior în exclusivitate de Profit.ro.

Belgienii au încheiat în 2024 achiziția complexului comercial Expo Market Doraly din Afumați de la antreprenorul Gheorghe Iaciu și foști bancheri HSBC, la un preț de 90 de milioane de euro susținut printr-o majorare de capital.

viewscnt
Afla mai multe despre
wdp
depozite