Holcim România își extinde divizia de betoane cu o nouă achiziție

Holcim România își extinde divizia de betoane cu o nouă achiziție

Anca-Alexandru_Director RMX Holcim Romania

Profit.ro
Profit.ro
scris 7 apr 2023

Holcim România își extinde divizia de betoane cu o nouă achiziție, prin care a preluat activele, angajații și echipamentele aferente producerii și comercializării de betoane aparținând Betonexpres SRL, unul dintre cei mai importanți producători de betoane din zona Florești, județul Cluj.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

„Orașul Cluj este de mai mulți ani unul dintre cele mai dinamice din țară, cu o creștere continuă atât în zona rezidențială precum și în cea industrială, dar și cu un potențial mare de dezvoltare în viitor", a declarat Anca Alexandru, Director Divizia Betoane Holcim România.

Activitatea noului punct de lucru preluat va continua ca parte integrantă din activitatea operațională Holcim România, urmând un proces de retehnologizare menit să contribuie la modernizarea producției locale în acord cu standardele de sustenabilitate și siguranță în muncă ale Grupului Holcim România.

INFOGRAFICE Chirii - Garsonierele au depășit pragul de 300 de euro în două orașe. Unde mai pot fi găsite case ieftine CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE Chirii - Garsonierele au depășit pragul de 300 de euro în două orașe. Unde mai pot fi găsite case ieftine

Betonexpres SRL funcționează de peste 15 ani pe piața de betoane din Cluj, devenind în timp unul dintre principalii producători locali de betoane, cu focus pe livrarea de soluții pentru zona Florești, una dintre cele mai dinamice zone de construcții din județ. 

Recent, Holcim România, parte a companiei elvețiene Holcim, cel mai mare producător mondial de ciment, și-a extins divizia de agregate prin achiziționarea companiei Stones Business Development SRL, unul dintre principalii furnizori de agregate din zona București-Ilfov, operatorul Balastierei Sălcioara.

Odată cu această tranzacție, Holcim își asigură un volum de rezerve de agregate de înaltă calitate și își consolidează poziția inclusiv în zona București-Ilfov, una dintre zonele cu cea mai mare creștere a sectorului construcțiilor din România.

Guvernul italian încearcă să penalizeze folosirea cuvintelor în limba engleză și alte cuvinte străine CITEȘTE ȘI Guvernul italian încearcă să penalizeze folosirea cuvintelor în limba engleză și alte cuvinte străine

Achiziția a primit aprobarea Consiliului Concurenței, iar tranzacția a fost realizată în 31 martie 2023.

„Dezvoltarea segmentului de agregate din cadrul Holcim face parte din strategia noastră de dezvoltare la nivel local, cât și global. Segmentul de agregate reprezintă un pilon de bază în dezvoltarea sectorului de construcții în ansamblu. Prin această achiziție și prin experiența sa de peste 25 de ani în piața din România, Holcim România își va consolida poziția de furnizor de soluții integrate pentru piața de construcții, prin diviziile de ciment, betoane, aregate, lianți hidraulici rutieri, filler, prefabricate și BCA. Ne bucurăm să extindem familia Holcim printr-o nouă achiziție, care ne va ajuta să ținem pasul cu ritmul de creștere al construcțiilor din zona București-Ilfov”, a declarat Bogdan Dobre, CEO Holcim România & Market Head Moldova.

Stones Business Development SRL, operatorul Balastierei Sălcioara, este o companie cu operațiuni în segmentul de agregate, fiind unul dintre cei mai importanți jucători din zona București-Ilfov, având aproximativ 30 de angajați.

Holcim România mai deține trei stații de agregate, localizate la Stăncești, Gligorești și Corbii Mari, astfel că integrarea Balastierei Sălcioara în operațiunile Holcim se va realiza în mod natural, imediat după preluarea companiei.

Grupul de companii Holcim România include Holcim România (două fabrici de ciment în Câmpulung și Aleșd, o stație de măcinare, 27 stații de betoane, patru stații de agregate, două stații de lianți speciali, trei terminale de ciment, trei puncte de lucru pentru pre-tratarea deșeurilor - prin Geocycle) și Somaco Grup Prefabricate (cinci fabrici de prefabricate și una de BCA).

În total, Grupul Holcim România are aproximativ 2.000 de angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
holcim românia
agregate