INFOGRAFIC Coșmarul cumpărătorilor de apartamente aflați în mijlocul tranzacției: Fluctuația cursului valutar le-a șters banii de mobilă în câteva zile

INFOGRAFIC Coșmarul cumpărătorilor de apartamente aflați în mijlocul tranzacției: Fluctuația cursului valutar le-a șters banii de mobilă în câteva zile
scris 29 ian 2019

Cumpărătorii de apartamente care și-au depus dosarul la bancă pentru a obține un împrumut prin programul Prima Casă la finalul anului trecut și urmează să primească banii zilele acestea sunt forțați să renunțe la achiziție dacă se bazează doar pe banii de avans. Fluctuația cursului valutar din ultimele zile a creat o diferență de 6.000 de lei pentru locuințele tranzacționate la 60.000 de euro.

Un cumpărător care la finalul anului trecut și-a depus dosarul la bancă pentru a obține un împrumut maxim prin programul de creditare Prima Casă, adică circa 266.000 de lei, constată astăzi că trebuie să mai scoată din buzunar circa 6.000 de lei pentru a acoperi diferența creată de fluctuația cursului valutar în ultima perioadă sau să renunțe complet la achiziție. Dacă vânzătorul insistă să fie plătit în moneda europeană, cumpărătorul se vede nevoit să renunțe la banii pe care i-ar fi putut folosi pentru a mobila minimal o garsonieră.

Brokerul Gabriel Voicu, specializat pe vânzarea de apartamente noi, spune că, înainte de fluctuațiile cursului valutar, mulți dezvoltatorii erau dispuși, în momentul semnării pre-contractului, să stabilească o sumă în lei, asumându-și riscul valutar. Acum, numărul acestora este tot mai mic.

ANALIZĂ - INFOGRAFIC Surpriză în clasamentul celor mai scumpe terenuri agricole vândute în 2018. O tranzacție semnată pe final de an a urcat direct pe primul loc CITEȘTE ȘI ANALIZĂ - INFOGRAFIC Surpriză în clasamentul celor mai scumpe terenuri agricole vândute în 2018. O tranzacție semnată pe final de an a urcat direct pe primul loc

„Impulsul cumpărătorilor în momentele de incertitudine este să își reducă cât mai mult riscul. În cazul unui curs valutar fluctuant, cumpărătorii optează, într-o primă fază, să pre-contracteze un apartament cât mai aproape de termenul de finalizare. Chiar dacă diferența dintre cursul stabilit la momentul semnării pre-contractului și cel de la predarea locuinței va fi de câteva mii de euro, cumpărătorii vor face efortul să ducă tranzacția până la capăt, pentru că asemenea tranzacții sunt emoționale“, spune pentru Profit.ro Gabriel Voicu.

Potrivit acestuia, volumul tranzacțiilor din luna ianuarie 2019 este consistent, însă cumpărătorii sunt tot mai rezervați din cauza dobânzii Robor și a fluctuației cursului valutar.

În scenariul în care un euro va ajunge să coste 5 lei, diferența pe care cumpărătorii de apartamente ar trebui să o acopere, comparativ cu sfârșitul anului 2018, ar ajunge la circa 20.000 de lei, ceea ce ar crea probleme mult mai grave. Totuși, Gabriel Voicu nu se așteaptă ca această evoluție să se întâmple în următoarele șase luni, perioada care trece, de regulă, între momentul semnării unui pre-contract și cel al livrării unui apartament aflat în construcție.  

Cea mai mare tranzacție de închiriere de unități rezidențiale în scop hotelier din România: BCR a dat cu chirie cele 132 de apartamente din Silver Mountain, visul milionarului Dan Fisher CITEȘTE ȘI Cea mai mare tranzacție de închiriere de unități rezidențiale în scop hotelier din România: BCR a dat cu chirie cele 132 de apartamente din Silver Mountain, visul milionarului Dan Fisher

Leul s-a aflat sub presiune de depreciere încă de la începutul anului, pierzând circa 10 bani față de euro. De altfel, moneda unică europeană s-a apreciat cu peste 2% de la începutul anului față de leu, acesta fiind și cel mai mare avans din regiune – forintul maghiar și coroana cehească s-au apreciat, iar zlotul polonez a rămas stabil.

Depreciere leu ianuarie 2019

Depreciere leu ianuarie 2019

Ieri, Banca Națională a anunțat un curs de referință de 4,7628 lei, o scădere de 0,04% față de nivelul atins vineri, după ce a atins niveluri record de 11 ori în ianuarie.

În 2018 au fost încheiate peste 56.000 de tranzacții, cu 10,2% mai puține decât în 2017, conform datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Scăderea la nivel anual a fost atenuată de creșterile raporate în primele luni din 2018, în special din ianuarie 2018, când au fost cu 70% mai multe contracte de vânzare-cumpărare decât în ianuarie 2017. Scăderea vine în contextul în care 2018 ar putea deveni, cum a relatat Profit.ro, cel mai prosper an din 2009 încoace din perspectiva numărului de locuințe livrate pe piață la nivel național.

Tranzacție: Fondul asiatic de investiții CEECAT Capital iese de pe piața românească prin vânzarea producătorului de cărămidă Brikston către grupul austriac Leier CITEȘTE ȘI Tranzacție: Fondul asiatic de investiții CEECAT Capital iese de pe piața românească prin vânzarea producătorului de cărămidă Brikston către grupul austriac Leier

Această evoluție a început să aprindă spiritele în piața rezidențială, iar specialiștii vorbesc despre o posibilă reacție a populației la planul Băncii Naționale a României (BNR) de a limita gradul de îndatorare la credite la 40%, ceea ce înseamnă că valoarea ratei lunare nu va putea depăși 40% din câștigul celui care se împrumută. O altă explicație a acestui fenomen este că dezvoltatorii imobiliari au pre-contractat anul trecut un volum semnificativ de locuințe care vor fi livrate abia 2019 și 2020 și care vor apărea ca tranzacții efective abia în momentul semnării contractelor de vânzare-cumpărare. Mai multe ipoteze cu privire la această evoluție puteți citi aici.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
credit
curs valutar
leu-euro
prima casa
locuinte