INFOGRAFIC Tranzacțiile cu locuințe, în a patra lună consecutivă de scădere. Piața se temperează

INFOGRAFIC Tranzacțiile cu locuințe, în a patra lună consecutivă de scădere. Piața se temperează
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 7 feb 2022

Numărul tranzacțiilor imobiliare a scăzut cu aproape 19% în luna ianuarie 2022, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la circa 39.500 de tranzacții, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Aceasta este a patra lună consecutivă de scădere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În pofida scăderilor din ultimul trimestru din 2021, volumul anual a marcat al doilea an consecutiv de creșteri, după ce în 2020 au fost cu  circa 12% mai multe contracte de vânzare față de 2019. Anterior, în 2019 s-au înregistrat cu 4,1% mai puține tranzacții decât în 2018, iar în 2018 cu 10,2% mai puține decât în 2017.

Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente

Tranzacțiile record înregistrate nu sunt, totuși, vânzări noi, ci reflectă antecontractele semnate în urmă cu mai bine de un an, când prețurile erau cu circa 20% mai mici. Dezvoltatorii chestionați de Profit.ro spun că volumele de vânzări au început să scadă semnificativ în ultimul trimestru din 2022, odată cu scumpirile din piață.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în ianuarie 2022 în București – 7.195, Ilfov – 2.241 și Brașov – 2.211. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Alba – 203, Călărași – 208, Sălaj  – 224 și Teleorman - 224. Trebuie precizat că volumele cuprind toate tipurile de tranzacții imobiliare, însă ponderea majoritară o au vânzările de locuințe.

EXCLUSIV Fondul de investiții Grivalia, care a contribuit la redresarea Eurobank, își pregătește ieșirea de pe piața imobiliară românească, prin vânzarea unui portofoliu de peste 65 milioane euro CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fondul de investiții Grivalia, care a contribuit la redresarea Eurobank, își pregătește ieșirea de pe piața imobiliară românească, prin vânzarea unui portofoliu de peste 65 milioane euro

Prima lună din 2021 a început în creștere, cu peste 48.000 de contracte de vânzare-cumpărare semnate, un avans de 38% comparativ cu aceeași lună din 2020. Februarie a continuat creșterea, cu un avans de doar 1%. În martie, românii au încheiat peste 62.000 de tranzacții, cu 30% peste volumul lunii corespondente din 2020. Numărul tranzacțiilor imobiliare a expodat în luna aprilie cu o creștere de 106%, până la circa 55.000 de contracte, asta după ce luna corespondentă din 2020 a fost marcată de debutul restricțiilor impuse de pandemie. Creșterile au continuat în luna mai cu un avans de 49%, urmată de creșteri pe linie până în septembrie. Luna octombrie a marcat prima scădere a volumelor tranzacționate din 2021 și cea mai mare, de -27%, urmată de noiembrie și decembrie cu scăderi de 4%, comparativ cu lunile corespondente din 2020.

Evoluția tranzacțiilor imobiliare a sfidat toate pronosticurile negative avansate de unii investitori imobiliari, care preconizau o scădere a volumului de vânzări pe fondul epidemiei de coronavirus.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
tranzactii imobiliare
ancpi
locuinte