Regatta: Peste 90% dintre românii interesați de locuințe preferă să caute pe internet

Regatta: Peste 90% dintre românii interesați de locuințe preferă să caute pe internet
scris 24 feb 2017

Peste 90% din românii care caută o casă sau un apartament aleg mediul online pentru a se informa cu privire la proprietățile disponibile pe piață, conform statisticilor agenției imobiliare cu capital românesc Regatta Real Estate, care arată că în ultimii doi ani aproape toate cererile înregistrate de companie au venit pe internet.

“Digitalizarea în domeniul imobiliar nu doar că este foarte importantă, ci este vitală. În ultimii ani, ponderea cererilor venite de pe Internet a crescut substanțial, culminând cu anii 2015-2016, când aproape toate cererile înregistrate de compania noastră au venit din mediul online”, a afirmat președintele Regatta Real Estate, Eduard Uzunov.

Acesta este motivul pentru care la începutul acestui an compania și-a relansat site-ul, potrivti Regata.

În prezent Regatta Real Estate are pe site proprietăți în valoare de peste un miliard de euro, dintre care apartamente în valoare de 150 milioane euro, vile în valoare de 350 milioane euro și terenuri de 285 milioane euro, în timp ce diferența de peste 200 milioane euro este reprezentată de spații comerciale și industriale, scrie News.ro.

Anul trecut, cale mai căutate pe site au fost apartamentele (413.000 vizitatori), casele (265.000  vizitatori) și spațiile comerciale, urmate de spațiile industriale și terenuri.

Cele mai căutate zone au fost: Pipera, Herăstrău, Unirii, Corbeanca, Băneasa, Dorobanți, Snagov, Otopeni, Aviatorilor, Floreasca și Primăverii, arată compania.

Așteptările analiștilor CFA privind situația economică a României s-au înrăutățit puternic în ianuarie CITEȘTE ȘI Așteptările analiștilor CFA privind situația economică a României s-au înrăutățit puternic în ianuarie

Regatta Real Estate a tranzacționat anul trecut proprietăți în valoare de 25 milioane euro, nivel apropiat de cel din 2015, și a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de un milion de euro, potrivit estimărilor companiei din luna decembrie.

Cele mai scumpe proprietăți vândute de compania imobiliară în 2016 sunt două vile istorice, cu prețuri de 2,5 milioane euro, respectiv 3 milioane euro, situate în zone centrale din Capitală.

viewscnt
Afla mai multe despre
internet
locuinte
regatta real estate