Tensiuni acumulate în timp în rândul arhitecților au răbufnit în această toamnă, când, de la nivelul conducerii organizației breslei, a fost promovat un plan de dezvoltare profesională continuă care condiționează profesarea de un număr de credite obținut în funcție de participarea la cursuri și programe. O petiție de respingere a acestuia a strâns peste 1.000 de semnături, iar, la Conferința Națională a Ordinului Arhitecților, propunerile de reformare a acestuia au primit vot negativ în bloc. Contestatarii spun că reglementările sunt o restrângere a accesului la profesie și nu ajută cu nimic la rezolvarea problemelor reale cu care se confruntă arhitecții. „Nu se poate trăi din meseria asta!”
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
La Casa Mincu, monument de referință pentru București amplasat în apropiere de Parcul Grădina Icoanei și sediul al Ordinului Arhitecților din România (OAR), reprezentanți ai conducerii organizației susțin o conferință de presă. Este liniștea apăsătoare de după o furtună. Conferința Națională Extraordinară a Ordinului organizată cu o săptămână înainte a dat glas unor nemulțumiri profunde din rândul reprezentanților breslei.
Un vot de respingere în bloc a propunerilor de reformare a organismului profesional a fost urmat de luări de cuvânt critice la adresa conducerii și a proiectelor acesteia. O furtună, născută din alt vârtej din mediul online, unde sute de arhitecți din România, din cei aproximativ 9.000 de deținători de diplome, s-au pronunțat clar împotriva unui plan centralizat de formare profesională despre care spun că este inutil, neagă valabilitatea diplomei universitare și doar ar reprezenta o barieră suplimentară pentru libera profesare a meseriei.
Planul încă nedefinitivat presupune că fiecare arhitect ar trebui să parcurgă o serie de cursuri și de programe de formare profesională, în contul acestora urmând să fie alcătuit un punctaj necesar a fi îndeplinit pentru a putea profesa în continuare.
„Pauperizează intenționat arhitecții tineri și pe cei cu birouri mici”, scria pe Facebook un arhitect în opinia căruia astfel este afectată libera concurență.
Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI
Proiectul nu a fost pe ordinea de zi a Conferinței, dar a revenit constant în dezbateri. Proiectul de reformare a Ordinului a fost respins cu 55% din voturi, în bloc cu toate celelalte propuneri, arhitecții având în minte tocmai faptul că li s-ar pregăti un nou obstacol în exercitarea meseriei. „Având în vedere aceste lucruri, trebuie să ne punem niște semne de întrebare”, admite arhitectul Ștefan Ghenciulescu, membru în conducerea Ordinului. Vorbește despre un semnal, iar profesorul universitar Ana Maria Zahariade, de asemenea, invocă o comunicare deficitară între conducerea OAR și membrii din filiale.
Sunt conștienți de existența nemulțumirilor, dar din conferința de presă reiese că vor merge înainte și vor propune din nou în Conferința Națională de anul viitor atât proiectul de reformare instituțională ajustat, cât și o versiune a Planului Național pentru Dezvoltare Profesională Continuă (PDPC). Ghenciulescu afirmă că demersurile au la bază o muncă îndelungată, analize importante, și nu pot fi eliminate după un singur vot pe care reprezentanții conducerii Ordinului l-au caracterizat în mai multe rânduri drept emoțional.
„Credem că nu putem să aruncăm la gunoi tot ce s-a făcut”, a spus membrul din Colegiul Director, răspunzând la o întrebare a Profit.ro. „Sunt lucruri pe care vrem să le continuăm și vrem să le prezentăm în Conferința Națională Următoare.”
Un comunicat de la sfârșitul săptămânii trecute din partea lui Dinu Bumbăcea, partener KPMG, compania care a realizat auditul organizației în vederea reformării, sugerează, de asemnea, că se va merge înainte. „Transformarea este necesară și ireversibilă”, spune într-o linie hegelian-marxistă consultantul. „Toate organizațiile trebuie să se reinventeze și să se ajusteze vremurilor în care trăim. Avem de aceea convingerea că respingerea pachetului de propuneri de transformare în Conferința Națională din 28 octombrie 2017 este doar o etapă în procesul de transformare a OAR, și în niciun caz un capăt de linie.”
„Papă banii noștri”
Contractul de auditare cu KPMG a fost, iarăși, unul dintre factorii declanșatori ai nemulțumirilor printre arhitecți care au de mai mulți ani senzația că banii lor din cotizații (obligatorii fără de care pierd semnătura) sunt investiți în „năzbâtii”, respectiv tipărirea de broșuri sau organizarea evenimente care nu au relevanță și nu îi ajută cu nimic în practicarea profesiei lor. „Din păcate, OAR a devenit un organism care numai papă banii noștri”, scria pe Facebook o arhitectă din Ploiești care consideră că Ordinul ar trebui desființat.
Un arhitect care a luat cuvântul în cadrul Conferinței Naționale Extraordinare a afirmat că preocupările la nivelul conducerii organizației profesionale sunt ale unui segment, al unor elite, dar nu vin în întâmpinarea unor aspecte cu care se confruntă majoritatea membrilor. „Sunt realități paralele. Trebuie să ridicăm problemele reale ale breslei și mi se pare normal ca Ordinul să reprezinte interesele reale ale breslei, ceea ce nu face acum. Deloc!”
Principalele neajunsuri reclamate sunt cele legate de reglementările în vigoare care fac dificilă și costisitoare ca timp ridicarea avizelor necesare pentru proiecte de la diversele autorități de resort, dar și așa-numita „semnătură de complezență”, respectiv semnarea - contra unor sume infime - de către arhitecți care nu profesează a unor proiecte realizate de fapt de ingineri, instalatori sau artiști plastici.
„Trebuie să rezolvăm problemele celor mulți, din păcate. Nu ale elitelor. Sunt problemele care ciugulesc zi de zi din carnea profesiei și care se regăsesc, până la urmă în buzunarul nostru”, a sunat una dintre obiecțiile de la întrunirea celui mai larg for al arhitecților.
„Vor să ne țină pe toți ca în anul 2 de facultate!”
Este un năduf exprimat și în postările online: „Nu se poate trăi din meseria asta!” La prețul perceput pe metrul pătrat construit și având în vedere împuținarea proiectelor, tot mai mulți observă că este greu de rezistat într-o piață în care cumularea promoțiilor numeroase din ultimii ani au pătruns aproximativ 9.000 de arhitecți, din care 7.460 de persoane sunt înregistrate ca arhitecți cu drept de semnătură fiind cotizanți ai Ordinului.
De aici există și suspiciunea că planul de formare profesională continuă ar viza tocmai o creștere artificială a costurilor și o frânare a intrării în piață. După 6 ani de facultate, 2 ani de stagiatură și alți ani de practicare a meseriei și stagii de cotizarela Ordin, arhitecții tot ar mai fi în poziția să piardă dreptul de semnătură. „Vor să ne țină pe toți ca în anul 2 de facultate!”, scrie unul dintre aceștia.
„Nu e ceva de speriat”
Proiectul nu este ceva articulat definitiv, spun cei 3 membri ai Colegiului Director cu care am vorbit. „Nu e ceva de speriat”, afirmă arhitect Iulia Stanciu. Ar presupune un minim de 24 de ore alocate pe an pentru formarea profesională, dintre care 16 ore într-un sistem structurat, acreditat și alte 8 ore la libera alegere a fiecărui membru al Ordinului.
În mediul online, arhitecții sunt suspicioși: O „taxă mascată” și „sinecuri” pentru apropiații conducerii OAR. Sunt obiecții că multe din cursuri ar fi inutile, ca de exemplu despre proiectarea stadioanelor, de vreme ce cei mai mulți arhitecți nu vor proiecta în viața lor un stadion. În plus, chiar practicarea profesiei presupune o continuă învățare și de aceea nu ar mai fi nevoie de cursuri plătite și de un sistem de credite obligatorii.
Un răspuns al conducerii Ordinului postat pe portalul propriu spune, însă, că este vorba despre o tendință europeană. Astfel, dacă în anii 2014 numai în 13 țări din cele 31 de state analizate erau planuri de formare profesională obligatorii, la jumătatea acestui an deja 18 țări din 25 state aveau implementate acest tip de proiecte.
Un cor de 1.000 de nemulțumiți: „Absurd, inadmisibil, dubios”
Mișcarea de contestare a căpătat contur în momentul în care arhitectul Octavian Ungureanu din București a pus pe site-ul petitieonline.com o solicitare de respingere a proiectului care a strâns peste 1.100 de semnături, reprezentând a 7-a parte a arhitecților membri ai Ordinului. „Este inadmisibil ca în 8 ani un arhitect să nu poată obține parafa datorită acestui sistem mizerabil!”, spune inițiatorul petiției.
Cum caracterizează planul de dezvoltare profesională obligatoriu arhitecții care și-au pus iscălitura online? „Abuz”, „ilegal”, „absurd”, „suprareglementare”, „stupid”, „aberație”, „grav”, „obligație”, „inadmisibil”, „inutil”, „costisitor”, „stalinism”, „îndoctrinare”, „restrictiv”, „sfidare”, „dubios”. O arhitectă din București este explicită: „Programul nu are bază legală, este insuficient dezvoltat, nejustificat.”
În breasla arhitecților există suspiciunea că la originea programului nu este preocuparea pentru dezvoltarea profesională a arhitecților, ci un demers în vederea ridicării pragului de intrare în piață. Este planul care în plus duce la potențarea unor nemulțumiri legate și de condiționarea dreptului de semnătură de achitarea unei cotizații de aproximativ 150 de euro la fiecare început de an. O arhitectă din Râmnicu Vâlcea spune că se simte „captivă” în Ordin, iar un arhitect din București îl caracterizează drept „organizație parazită”.
Un abuz de piață datând din vremea când statul era slab
Profesorul universitar Arpad Zachi afirmă că arhitecții protestează față de condiționarea dreptului de semnătură, însă acesta decurge din lege și nu din deciziile Ordinului. „Da! Dar totul pleacă de la ei!”, spune un arhitect în vârstă de 40 de ani.
Într-o discuție restrânsă cu câțiva jurnaliști acum 2 ani, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu încerca o explicație pentru femomenul prin care organizații profesionale precum Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) sau Ordinul Arhitecților din România au ajuns să obțină dreptul de a condiționa membrilor practicarea meseriei de achitarea unor cotizații anuale către respectivele organizații sau participarea la unele manifestări plătite. Astfel, la începutul anilor 2000 – spune Chirițoiu - când statul era slab, conducerile acestor corpuri profesionale au avut puterea de a face lobby și de a impune în legislație unele măsuri care să-i constrângă pe membrii breslelor din care fac parte să-și asume anumite obligații fără de care nu pot practica meseria pentru care deja au diplomă universitară.
