Volumul lucrărilor de construcții a crescut

Volumul lucrărilor de construcții a crescut
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 dec 2023

Volumul lucrărilor de construcții a crescut primele zece luni, față de perioada similară din 2022, ca serie brută, cu 12,2%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 12,5%, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

”Volumul lucrărilor de construcții, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 12,2%. Pe elemente de structură, creșteri au avut loc la lucrările de reparații capitale (+18,2%), lucrările de construcții noi (+12,8%) și la lucrările de întreținere și reparații curente (+8,1%). Pe obiecte de construcții, au avut loc creșteri la construcțiile inginerești (+30,7%) și la clădirile nerezidențiale (+1,7%)”, arată datele INS.

ULTIMA ORĂ Schimbare - Activitățile comerciale vor fi permise în clădirile cu risc seismic I, dar va fi interzisă închirierea locuințelor. Prevederi introduse pentru biserici CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Schimbare - Activitățile comerciale vor fi permise în clădirile cu risc seismic I, dar va fi interzisă închirierea locuințelor. Prevederi introduse pentru biserici

Clădirile rezidențiale au scăzut cu 7,2%. Volumul lucrărilor de construcții a crescut, ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 12,5%, creștere evidențiată la lucrările de reparații capitale (+20,6%), lucrările de construcții noi (+12,8%) și la lucrările de întreținere și reparații curente (+7,6%), scrie News.ro.

Pe obiecte de construcții, creșteri au avut loc la construcțiile inginerești (+30,8%) și la clădirile nerezidențiale (+1,7%).

Clădirile rezidențiale au scăzut cu 6,4%

Octombrie 2023 comparativ cu septembrie 2023

Volumul lucrărilor de construcții a crescut ca serie brută cu 11,2%, creștere evidențiată la lucrările de întreținere și reparații curente (+27,7%), lucrările de reparații capitale (+7,9%) și la lucrările de construcții noi (+6,7%).

Pe obiecte de construcții, au avut loc creșteri la construcții inginerești (+13%), clădirile nerezidențiale (+10,1%) și la clădirile rezidențiale (+7,4%).

ANUNȚ - VIDEO Pe Autostrada Bucureștiului se va lucra și de Crăciun și Revelion CITEȘTE ȘI ANUNȚ - VIDEO Pe Autostrada Bucureștiului se va lucra și de Crăciun și Revelion

Volumul lucrărilor de construcții a crescut, ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 3%, creștere evidențiată la lucrările de întreținere și reparații curente (+12,1%) și la lucrările de construcții noi (+1,3%).

Lucrările de reparații capitale au scăzut cu 2,6%. Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut la clădirile nerezidențiale (+7,2%), construcțiile inginerești (+4%) și la clădirile rezidențiale (+2,6%).

Octombrie 2023 comparativ cu octombrie 2022

Volumul lucrărilor de construcții, ca serie brută, a crescut pe total cu 10,7%. Pe elemente de structură, creșteri s-au înregistrat la lucrările de întreținere și reparații curente (+17,3%) și la lucrările de construcții noi (+11%). Lucrările de reparații capitale au scăzut cu 4,7%.

Pe obiecte de construcții, creșteri s-au înregistrat la construcțiile ingineresti (+23%) și la clădirile nerezidențiale (+3,2%).

Clădirile rezidențiale au scăzut cu 7,1%. Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcții a crescut pe total cu 7,6%.

Pe elemente de structură s-au evidențiat creșteri la lucrările de întreținere și reparații curente (+13,3%) și la lucrările de construcții noi (+7,8%). Lucrările de reparații capitale au scazut cu 6,3%.

Pe obiecte de construcții, creșteri s-au înregistrat la construcțiile inginerești (+20%) și la clădirile nerezidențiale (+1,7%). Clădirile rezidențiale au scăzut cu 7,5%.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
ins
constructii