Creșterea din eCommerce s-a temperat. Un accentuat sentiment de prudență, pe alocuri chiar panică

Creșterea din eCommerce s-a temperat. Un accentuat sentiment de prudență, pe alocuri chiar panică
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 oct 2022

Noile obiceiuri de consum ale românilor, dar și inflația cresc, în retail, cheltuiala medie pentru o singură comandă, de la 170 lei, în trimestrul III din 2021, la 215 lei, în aceeași perioadă a acestui an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Datele arată o creștere temperată, de la 35%, în primul trimestru al anului, la o evoluție negativă, de - 0.7%, în perioada aprilie-iunie, și o revenire pe creștere, de 7%, aferentă celui de-al treilea trimestru al acestui an.

Jeff Bezos avertizează - Este timpul să ne pregătim pentru vremuri mai dificile în economia SUA CITEȘTE ȘI Jeff Bezos avertizează - Este timpul să ne pregătim pentru vremuri mai dificile în economia SUA

„Contextul economic fragil și războiul din Ucraina, pe de o parte, și redeschiderea magazinelor fizice, pe de altă parte, au generat oscilații în evoluția zonei de eCommerce, ca număr de produse vândute, iar în prezent ne regăsim pe o tendință de revenire a creșterii, aproape de zona de două cifre. Un accentuat sentiment de prudență, pe alocuri chiar panică, s-a resimțit atât în aprovizionarea cu stocuri de către comercianți, cât și in apetitul de cumpărare manifestat de consumatori”, declară Ciprian Cazacu, cofondator easySales.

„Creșterea valorică a comenzii medii este în mare măsură influențată de inflație, dar și de schimbarea obiceiurilor de cumpărare – tipurile de produse achiziționate, cantitățile mai mari cumpărate pentru a obține reduceri, inclusiv cu privire la costul transportului. Așteptările sunt ca, în continuare, clienții să cumpere mai mult rațional și mai puțin compulsiv. Consumatorii își planifică mai atent cheltuielile, analizează mai mult prețurile și caută tot mai des să obțină reduceri, accesând ofertele comercianților”, adaugă Cazacu.

În ceea ce privește categoriile de produse vândute în 2022 se observă o nouă schimbare, în mare parte determinată de deschiderea circulației interne și internaționale, a școlilor și, în general, reluarea activităților sociale.

Top 3 segmentele cu mari creșteri față de anul trecut sunt:

  • Fashion (22%),
  • Sport și Aer Liber (13%),
  • Cărți, Filme și Muzică (18%),
  • Periferice PC și software (17%) .

Top 3 segmente ca scădere a ritmului vânzărilor, față de anul trecut, sunt:

  • Beauty (-19%),
  • Articole pentru copii și Jucării (-7%),
  • Auto Moto (-6%).   
viewscnt
Afla mai multe despre
ecommerce
comanda