Cristian Preotu, proprietarul Le Manoir, își anunță planul: deschide două hoteluri boutique în România, lansează un brand de amenajări interioare și de decorațiuni și exportă vin românesc

Cristian Preotu, proprietarul Le Manoir, își anunță planul: deschide două hoteluri boutique în România, lansează un brand de amenajări interioare și de decorațiuni și exportă vin românesc
Ana Iliescu
Ana Iliescu
scris 22 feb 2018

Omul de afaceri Cristian Preotu, care controlează compania Le Manoir, ce livrează pieței locale branduri premium de vin și gastronomie precum Comtesse du Barry (foie gras), Michel Cluizel (dulciuri), Champagne Bollinger, Cognac Delamain, se pregătește să lanseze două hoteluri de tip boutique, unul în București și unul într-o zonă viticolă din România, integrate în rețeaua internațională Relais & Châteaux, în următorii doi ani. Cristian Preotu va intra pe piață și cu un brand de amenajări interioare și de decorațiuni, Le Jacquard Français, un proiect legat de piața de gastronomie și HoReCa.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„În următorii 2 ani lansăm un boutique hotel în București și unul într-o zonă viticolă din România. La fel ca restaurantul Le Bistrot Français, pe care îl deținem, și aceste proprietăți urmează a fi integrate în rețeaua internațională Relais & Châteaux”, spune Cristian Preotu, proprietarul Le Manoir, într-o discuție cu Profit.ro, adăugând că proprietățile vor fi dedicate unui segment premium, poziționându-se ca spații de cazare de lux, cu 5 stele.

Grupul Le Manoir va intra pe piață și cu brandul Le Jacquard Français, specializat în "art de la table", țesături fine pentru masă, prin deschiderea unui magazin în București, urmărind, apoi, să se extindă prin amplasarea unor cornere în magazinele specializate.

„Targetăm atât clienți persoane fizice, consumatori finali, cât și segmentul de HoReCa, în special restaurantele și hotelurile premium. Pe viitor, vom face și produse dedicate în mod specific pieței locale, utilizând elemente și simboluri grafice românești”, a spus Preotu, menționând că așteaptă o cifră de afaceri de 250.000 euro în primul an, de la deschidere.

Tranzacție: Omul de afaceri Cristian Preotu, proprietarul Le Manoir, a vândut Chef Market CITEȘTE ȘI Tranzacție: Omul de afaceri Cristian Preotu, proprietarul Le Manoir, a vândut Chef Market

În plus, în acest an, proprietarul Le Manoir își propune să exporte vinuri românești, adoptând modelul de business pe care l-a aplicat în cazul vinurilor străine importate.

„Am început deja această activitate în Franța, suntem în discuții deja cu câțiva clienți, vorbim despre restaurante franțuzești, în următoarele luni vom intermedia primele tranzacții", spune Preotu.

În plus, din această lună, wine-bar-ul va avea un nou concept, astfel încât localul va deveni un restaurant gastronomic românesc fin, conform spuselor proprietarului Le Manoir, care nu intenționează deocamdată să extindă conceptul în alte orașe.

Tranzacție surpriză: Frații Comăniciu, foști proprietari ai Delaco, lasă lactatele și intră în imobiliare - au cumpărat un mare centru comercial, prima investiție în România a grupului britanic Miller CITEȘTE ȘI Tranzacție surpriză: Frații Comăniciu, foști proprietari ai Delaco, lasă lactatele și intră în imobiliare - au cumpărat un mare centru comercial, prima investiție în România a grupului britanic Miller

Proprietarul Le Manoir este de părere că nu toți furnizorii pot susține o colaborare pe termen lung cu un restaurant care are nevoie de volume și de consecvență, propunându-și, astfel, să dezvolte mai multe colaborări pentru restaurantul La Vinuri pentru a identifica mai mulți furnizori potriviți pentru Le Bistrot Francais.

Pe piața externă, grupul Le Manoir intermediază vânzări pentru mai multe case de vinuri, în special cele de Bordeaux, și gastronomie, Comtesse du Barry, Maxim’s de Paris, contribuind la creșterea portofoliului lor de clienți și la identificarea noilor oportunități de business, exceptând partea logistică.

„În prezent, desfășurăm asemenea activități în Serbia și în Bulgaria, unde operăm din 2013, dar suntem în discuții și cu parteneri din țări învecinate”, a adăugat Preotu.

Tranzacție pe piața de modă din România: Polonezii de la CCC au semnat cumpărarea unuia dintre cei mai mari jucători CITEȘTE ȘI Tranzacție pe piața de modă din România: Polonezii de la CCC au semnat cumpărarea unuia dintre cei mai mari jucători

Pe piața națională, Le Manoir, distribuie vinuri către restaurantele și magazinele din București și din țară, printre care Casa di David, Prime (Radisson), Cantine de Nicolai, Mozzafiato Ristorante & Bar, lanțul Nuba și La Brasserie Bistro and Lounge, iar, recent, a devenit ambasador în România al casei americane de vinuri Opus One.

„Prin parteneriatul cu distribuitorul Tepasso, ce operează în județul Cluj, compania are resursele logistice necesare pentru a acoperi într-un mod eficient întreaga țară”, a spus Preotu, susținând că așteaptă ca noua arie să genereze o cifră de afaceri de 1 milion de euro, până la sfârșitul anului.

În privința consumatorilor, Cristian Preotu susține că aceștia sunt mai pasionați de gastronomie și băuturi fine, atât datorită interacțiunii cu alte țări și culturi, cât și faptului că produsele rafinate sunt mult mai accesibile acum decât înainte, și sunt atenți la prezentarea și calitatea produselor atunci când le cumpără.

Tranzacție: Lidl cumpără teren de la cel mai mare dezvoltator de locuințe din afara Bucureștiului CITEȘTE ȘI Tranzacție: Lidl cumpără teren de la cel mai mare dezvoltator de locuințe din afara Bucureștiului

„Din experiența noastră, atunci când produsele de import au prețuri internațional acceptate, atunci când nu există discrepanțe majore, de la o țară la cealaltă, vânzările funcționează bine. Vânzările magazinelor noastre cresc de la un an la celălalt cu două cifre”, a spus Preotu, susținând că numărul clienților este în creștere în timp ce bonul mediu scade.

„Dacă acum 10 ani, aveam un grup restrâns de clienți, care cheltuiau în jur de 500-600 lei în magazine, acum bonul mediu este la jumătate, iar, în următorii 10 ani, preconizez că va ajunge la nivelul celor din Franța, undeva la 35-40 de euro”, a mai adăugat acesta.

Anul trecut, grupul Le Manoir a avut o cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, din care 2,5 milioane de euro au provenit din magazinele Comtesse du Barry, iar, pentru 2018, omul de afaceri estimează o creștere de 10-15% a afacerilor.

Cristian Preotu își bazează business-ul pe Le Manoir, companie înființată în 2004 cu scopul de a importa și de a prezenta în România vinuri și produse gastronomice premium, furnizând clienților inclusiv cadouri de afaceri, având mai multe magazine Comtesse du Barry în București, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța, ca și o măcelarie de lux, La Boucherie Francaise, deschisă în parteneriat cu măcelarul parizian Hugo Desnoyer.

Prin compania Le Manoir, soții Cristian și Maria Preotu derulează mai multe afaceri în domeniul gastronomiei, deținând și restaurantul Le Bistro Francais, The Wine Bar, precum și operațiuni de import și distribuție de vinuri din Franța către rețele de comerț, restaurante și baruri premium.

La finalul anului 2015, Le Manoir a mai deschis o ciocolaterie Michel Cluizel, iar în 2016 a lansat restaurantul de sushi-take away SushiRoom.

viewscnt
Afla mai multe despre
le manoir
cristian preotu
vinuri
hotel