Exporturile de whisky scoțian au crescut anul trecut în pofida tarifelor vamale americane

Exporturile de whisky scoțian au crescut anul trecut în pofida tarifelor vamale americane
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 feb 2020

Valoarea exporturilor de whisky scoțian a atins un nivel record anul trecut, grație creșterii vânzărilor în țări precum Taiwan și India, ceea ce a ajutat la reducerea îngrijorărilor cu privire la efectele tarifelor vamale americane și a incertitudinii provocate de Brexit, transmite Reuters.

Vânzările de whisky scoțian pe piețele externe au crescut cu 4,4% în 2019, până la 4,9 miliarde de lire sterline (6,36 miliarde de dolari). Creșterea valorii exporturilor a fost însoțită de un avans de 2,4% al numărului de sticle de whisky de 70 cl exportate anul trecut, până la 1,31 miliarde unități, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Metro ajunge la un acord pentru vânzarea hipermarketurilor Real, tranzacție de 1 miliard de euro CITEȘTE ȘI Metro ajunge la un acord pentru vânzarea hipermarketurilor Real, tranzacție de 1 miliard de euro
Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

SUA au rămas cea mai importantă destinație pentru whisky-ul scoțian, valoarea exporturilor crescând cu 2,8%, până la 1,07 miliarde de lire sterline, aceasta în pofida tarifelor vamale suplimentare introduse în luna octombrie de Washington. La finele anului trecut, SUA au decis să introducă tarife vamale suplimentare de 25% pentru o serie de produse europene, inclusiv pentru whisky-ul scoțian, ca represalii pentru subvențiile ilegale acordate de UE producătorului de avioane Airbus.

Potrivit Scotch Whisky Association (SWA), introducerea tarifelor a dus la o diminuare a exporturilor de whisky scoțian spre SUA în ultimele trei luni din 2019, comparativ cu perioada similară din 2018. Numărul sticlelor de whisky de 70 cl livrate peste Atlantic în 2019 a scăzut cu 7%, până la 127 milioane, după un declin puternic în trimestrul patru.

viewscnt
Afla mai multe despre
whisky
scotia