Produsele agricole, echipamentele informatice, dar și alimentele și băuturile au susținut creșterea afacerilor din comerțul cu ridicata în iulie

Produsele agricole, echipamentele informatice, dar și alimentele și băuturile au susținut creșterea afacerilor din comerțul cu ridicata în iulie
Ana Maria Petcana
Ana Maria Petcana
scris 14 sep 2015

Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata, cu excepția celui auto, a crescut în iulie, comparativ cu aceeași lună din 2014, cu 5,9% în serie brută și cu 4,8% în serie ajustată, susținută de avansul vânzărilor de produse agricole brute și de animale vii, de echipamente informatice și de telecomunicații și de produse alimentare, băuturi și tutun, potrivit datelor INS.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, în serie brută, comerțul cu ridicata al produselor agricole brute și al animalelor vii a crescut cu 17,1%, cel de echipament informatic și de telecomunicații cu 16,3%, comerțul cu ridicata nespecializat cu 10,7%, vânzările cu ridicata de produse alimentare, băuturi și tutun s-au majorat cu 10,5%, comerțul cu ridicata specializat al altor produse cu 3,1%, iar cel de bunuri de consum, altele decât cele alimentare cu 2,5%.

S-au înregistrat scăderi la comerțul cu ridicata al altor mașini, echipamente și furnituri (-17,6%) și activitățile de intermediere în comerțul cu ridicata (-1,4%).

Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, comerțul cu ridicata al echipamentului informatic și de telecomunicații a crescut cu 19,1%, cel de produse agricole brute și de animale vii cu 9,2%, vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun cu 8,8%, comerțul cu ridicata nespecializat cu 8,1%, comerțul cu ridicata specializat al altor produse cu 2,9% și comerțul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât  cele alimentare, cu 0,8%. Vânzările cu ridicata de alte mașini, echipamente și furnituri s-au redus cu 14,5%, iar activitățile de intermediere în comerțul cu ridicata au scăzut cu 2,8%.

Comparativ cu luna iunie, în iulie, cifra de afaceri din comerțul cu ridicata a crescut pe ansamblu cu 10,7% ca serie brută și cu 2,2% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, ca urmare a creșterii comerțului cu ridicata al produselor agricole brute și al animalelor vii, cel al produselor alimentare, al băuturilor și al tutunului, activitățile de intermediere în comerțul cu ridicata, comerțul cu ridicata specializat al altor produse, comerțul cu ridicata nespecializat și a comerțului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare.

Scăderi au înregistrat comerțul cu ridicata al echipamentului informatic și de telecomunicații și comerțul cu ridicata al altor mașini, echipamente și furnituri.

În ianuarie-iulie 2015, față de perioada similară a anului trecut, cifra de afaceri din comerțul cu ridicata s-a majorat cu 2,8% ca serie brută și cu 2,9% ca serie ajustată, datorită creșterii  comerțului cu ridicata al produselor agricole brute și al animalelor vii, comerțului cu ridicata nespecializat, cel de echipamentul informatic și de telecomunicații, cel de produse alimentare, băuturi și tutun și comerțul cu ridicata specializat al altor produse. Scăderi au consemnat comerțul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare, comerțul cu ridicata al altor mașini, echipamente și furnituri și activitățile de intermediere în comerțul cu ridicata.

Produsele agricole, echipamentele informatice, dar și alimentele și băuturile au susținut creșterea afacerilor din comerțul cu ridicata în iulie

viewscnt
Afla mai multe despre
comert cu ridicata
ins