Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Fondatorul Microgreens: Ne-am trezit de pe o zi pe alta că efectiv nu mai avem business deloc. Scăderea este dramatică. Lecția învățată în criză

Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Fondatorul Microgreens: Ne-am trezit de pe o zi pe alta că efectiv nu mai avem business deloc. Scăderea este dramatică. Lecția învățată în criză
scris 8 mai 2020

Cristian Tudor, fondatorul Microgreens, furnizor de microplante pentru industria HORECA și de retail, a relatat, la Profit TV, cum și-a văzut business-ul căzând brusc în pandemia de coronavirus, cu o scădere dramatică a încasărilor, de la vânzări lunare de aproape 100.000 euro la sub 4.000-5.000 euro, ultima cifră asigurată inclusiv prin vânzarea unor produse ale partenerilor.

"Ne-am trezit de pe o zi pe alta, în mai puțin de o săptămână, că efectiv nu mai avem business deloc. Scăderea este dramatică. Noi am simțit criza de pe o zi pe alta, ni s-au anulat comenzi instantaneu, aveam sute de comenzi pentru vineri și joi mai aveam sub 10", spune Cristian Tudor, la Profit TV, în emisiunea Profit LIVE, transmisă începând cu ora 17.30 și în care mediul de business vorbește despre situația actuală.

El planificase anterior să echilibreze riscul până la finele anului, prin aducerea produselor și chiar a unor micro-sere mai aproape și de clientul casnic, operațiune care însă necesita atragerea unor fonduri de la finanțatori privați.

Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Lucian Neacșu, fondator Senator Wine și Casa Neacșu: Distilarea vinului pentru a face dezinfectanți CITEȘTE ȘI Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Lucian Neacșu, fondator Senator Wine și Casa Neacșu: Distilarea vinului pentru a face dezinfectanți

Criza impune acum testarea mai rapidă a acestor planuri, chiar cu probleme în a atrage finanțare. Aceasta în condițiile în care avea de recuperat și circa peste 700.000 lei din partea unor clienți în cazul cărora nu a insistat la momentul respectiv pentru plata banilor, mizând pe faptul că sunt, totuși, sume individuale mici și neanticipând amploarea crizei care avea să urmeze.

"Am întârziat în a lua decizii, practic cea mai proastă decizie a fost să nu luăm nicio decizie rapidă, am zis să așteptăm, să vedem ce se întâmplă, că poate o să se redreseze situația, dar nu, trebuia să ne mișcăm foarte rapid și să nu mai așteptăm. Cea mai importantă lecție învățată acum este partea aceasta de lenevire asupra încasărilor. Noi am zis întotdeauna că produsul nostru este unul ieftin, că la restaurant are o pondere mică din achiziții, că trebuie să lăsăm și așa clienții au ajuns să aibă datorii de luni de zile. Dacă ai la 400 de clienți câte 1.000-2.000-5.000 de lei, doesn't matter. Și noi tocmai pe politica asta, lasă că are 500 de lei, că nu e mult, dar, de fapt, trebuia să fie tocmai invers, că este o achiziție cu valoare mică, deci cumva ar trebui să fie plătită cash upfront", își prezintă antreprenorul lecția învățată.

Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Fondatorul 5 to Go: Am negociat 3 francize în videoconferință. Să readucem clienții la spritz, la meci, au început să își prepare cafea acasă. Multe afaceri - închise CITEȘTE ȘI Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Fondatorul 5 to Go: Am negociat 3 francize în videoconferință. Să readucem clienții la spritz, la meci, au început să își prepare cafea acasă. Multe afaceri - închise

El a apelat acum la programul IMM Invest, pentru circa 500.000 lei capital de lucru și cel puțin 1 milion lei credit de investiții, și mizează și pe o schimbare de comportament din partea consumatorului casnic, respectiv pe o atenție mai mare acordată de acesta siguranței alimentare în contextul pandemiei de coronavirus.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
microgreens
criza