Proprietarul Zara vrea să vândă sau să închirieze o parte din magazine

Proprietarul Zara vrea să vândă sau să închirieze o parte din magazine
scris 13 dec 2017

Amancio Ortega, fondatorul Inditex, al patrulea cel mai bogat om din lume, intenționează să cedeze 16 magazine Zara din Spania și Portugalia pentru 400 milioane euro, într-un acord de vânzare sau închiriere pe 20 de ani, cu opțiunea cumpărătorului de a elibera proprietățile după 5 ani, conform Bloomberg.

Vânzarea face parte dintr-o strategie de omogenizare a strategiei de leasing a companiei, în condițiile în care aproape toate magazinele sale sunt operate prin contracte de leasing.

Spania are cel mai scăzut nivel de absorbție a vânzărilor pe internet.

Rețeaua de magazine Z, care vinde haine pentru copii cu semnătura \ CITEȘTE ȘI Rețeaua de magazine Z, care vinde haine pentru copii cu semnătura "by Andreea Esca", își restrânge drastic activitatea după 13 ani

Profitul net al Inditex a crescut cu 10% în anul fiscal 2016, la 3,16 miliarde de euro, susținut de ofertele multi-brand din magazinele tradiționale și cele online, care au continuat să atragă cumpărători din întreaga lume.

Anul trecut, Inditex a deschis 279 de magazine, aducând totalul la 7.292 de unități în 94 de țări.

În România, Inditex deține 123 de magazine sub șapte branduri, Zara (25), Zara Home (6), Bershka (24), Stradivarius (24), Pull&Bear (24), Massimo Dutti (11) și Oysho (9).

Inditex a fost fondată în 1963 ca un atelier de lucru de familie, furnizând îmbrăcăminte pentru femei la prețuri accesibile.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
amancio ortega