Conducerea companiei vorbește despre capacitățile de producție, evoluția consumului, presiunile macroeconomice, extinderea pe piețe externe, dar și despre cele mai recente lansări de produs care au avut un succes peste așteptări.
Cris-Tim deține în prezent trei fabrici dedicate producției de mezeluri și preparate gata de consum, cu o capacitate totală de aproximativ 250 de tone pe zi.
„Avem acum trei fabrici numai în zona de mezeluri. Producem undeva la capacitate de 250 tone pe zi. Nu este suficient, vrem să producem și mai mult. Vrem să producem și pentru țările din jurul României. Și această listare, sigur că ne va ajuta să ne atingem toate aceste vise”, a declarat Radu Timiș, fondatorul grupului.
El a subliniat importanța extinderii în afara granițelor, menționând că România rămâne doar punctul de plecare al unei ambiții mai mari.
„Suntem foarte mândri că suntem de asemenea și cel mai mare exportator de produse procesate de carne din România și exportăm în 18 țări europene. Avem planuri mari de expansiune și acolo, pentru că sigur că da, ne propunem ca în următorii 5 ani să ieșim deja în regiune și să devenim un jucător regional”, a completat acesta.

Unul dintre produsele emblematice rămâne salamul săsesc, care continuă să fie cel mai vândut produs din carne procesată din România din 2002 și până astăzi. Compania a livrat anul trecut peste 41.000 de tone de produse finite din categoriile mezeluri și ready meals, acoperind o gamă de 375 de rețete unice.
„Anul trecut am avut o cifră de afaceri de 1,12 miliarde de lei. Vorbim de două linii de business, mezeluri și ready meals. Cifra de afaceri a liniei de business mezeluri a reprezentat în 2024 undeva la 86%, pe ready meals sunt undeva la 9,4%. Practic 930 de milioane de lei venituri din mezeluri și peste 100 de milioane din ready meals. Ce e important de spus și de înțeles este că în momentul de față compania listată este compania care se ocupă de aceste două linii de business”, a declarat Răzvan Furtună, CFO Cristim Family Holding.
El a menționat că EBITDA în 2024 a fost de 167 de milioane lei, iar profitul net s-a ridicat la 88 de milioane lei. În opinia lui Radu Timiș, marjele sunt peste media europeană:
„Avem una din cele mai mari EBITDA din Europa. Deci nu prea se găsește în Europa o asemenea EBITDA. Faptul că noi ne-am dus pe produse de calitate, faptul că ne-am pus pe super brand-uri și că n-am stat în zona captivă a private label-ului, se vede în rezultatele financiare pe care le avem și nu suntem total captivi în negocierile pe care le avem cu supermarketuri. Adică suntem respectați de poziția noastră și de produsele pe care le facem”, a precizat acesta.

Infrastructura companiei include trei fabrici – cea principală la Filipeștii de Pădure, cu o capacitate de 165 tone pe zi, o fabrică la Măgureni, cu 25 tone pe zi, și o unitate de ready meals în București, tot de 25 tone pe zi. Brandurile cu „etichetă curată”, precum Cristim, Matache sau Măcelari, sunt produse în unitatea de la Filipești, în timp ce fabrica de la Măgureni este dedicată brandurilor low-cost și mărcilor proprii. La București se produc salate și preparate gata de consum.
Pe lângă acestea, compania operează cu 9 depozite și o flotă de circa 500 de vehicule, acoperind atât distribuția în retailul modern, cât și cel tradițional. În total, grupul are peste 2000 de angajați, dintre care aproape 1000 în producție și peste 350 în forța de vânzări.
La nivel de exporturi, compania are o prezență solidă pe piața europeană. Radu Timiș Jr, CEO-ul companiei,. a explicat că România obținuse aprobarea pentru exportul Salamului de Sibiu în SUA, însă acest proces a fost blocat din cauza pestei porcine.
„Sigur că am reușit după foarte mult timp și foarte multe audituri în raport cu autoritățile americane să obținem aprobarea la export pentru unul din articolele noastre reprezentative, în speță Salamul de Sibiu. După acest acord de export, sigur, și pregătindu-ne deja să exportăm primele produse, eram chiar în buza momentului să reușim acest lucru, nu a mai reușit deoarece autoritățile au interzis exportul ulterior, datorită faptului că avem încă focare de peste porcină în România”, a explicat el.
Totuși, compania a reușit să pătrundă pe piața americană cu produse lactate, în special brânzeturi.

Cea mai mare piață de export rămâne Marea Britanie, unde produsele sunt vândute în special comunităților de români și altor consumatori etnici, precum polonezii și ungurii.
În privința investițiilor, compania are un program record de 890 de milioane lei pentru perioada 2025-2030. Planul include reconstruirea fabricii de la Filipești, dezvoltarea unor spații de depozitare și un hub logistic centralizat.
„Practic, în urma finalizării acestei investiții, va fi cea mai modernă fabrică de procesare de carne din Sud-Estul Europei”, a subliniat Radu Timiș Jr.
„Cârnații Grătărescu”, produs lansat în vara acestui an, a devenit rapid al doilea articol ca vânzări în portofoliul companiei.

„Cârnații Grătărescu au devenit cei mai vânduți cârnați la nivel național și ne mândrim foarte mult cu acest produs, deoarece, la începutul anului nici măcar nu era pe agenda noastră. Deci acest produs l-am conceput la sfârșitul Q1 2025 și l-am lansat în luna iulie 2025. Deci ne mândrim foarte tare cu această realizare”, a declarat CEO-ul companiei.
Pe plan strategic, Cris-Tim vizează consolidarea pieței prin achiziții, dar și o extindere în zona de private label, unde ponderea actuală este de 8% și nu va depăși 30% din producție. Radu Timiș Jr. a precizat că marca proprie este doar o completare pentru retaileri și nu va substitui brandurile companiei.
„Ne propunem ca în următorii ani de zile să devenim un jucător foarte relevant și în zona de private label. Și știți și voi foarte bine că private label-urile în România și peste tot în Europa nu mai sunt o categorie de neglijat, reprezintă deja o pondere foarte mare din diferitele segmente FMCG în toate piețele europene și vrem să fim atât de eficienți și de competitivi în materie de costuri de producție, încât să nu producem private label doar pentru România, ci să producem și pentru regiune”, a mai precizat Radu Timiș Jr.
Referindu-se la consum și la perspectivele economice, el a atras atenția asupra încetinirii pieței.
„Anul acesta se observă deja că începând cu luna august, toată și cu mărirea TVA-ului, consumul a început să stagneze. Dacă până la nivelul 1 august am văzut creșterea pieței, deja vedem o stagnare și la anumite categorii chiar un ușor regres”, a spus Timiș Jr., adăugând că impactul major se va resimți în HoReCa.

În ceea ce privește evoluția pe termen lung, compania consideră că piața cărnii va continua să crească în România, atât pe segmentul proaspăt, cât și pe cel procesat, în timp ce alternativele vegetale vor reprezenta mai degrabă o completare.
„Cred că în următorii 5-10 ani de zile, aceste două componente, și de produs vegetal și de produs de carne, vor merge foarte bine mână-n mână, în sensul că și segmentul de vegetal va crește, cât și segmentul carne. Una nu exclude pe cealaltă”, a explicat Radu Timiș Jr.
În privința expansiunii externe, compania ia în calcul achiziția unor unități de producție în afara țării, în special acolo unde există branduri puternice și acces facil la piețe locale.
„Dacă vom face acest pas și-l avem în vedere ca pas viitor, cel mai probabil nu va fi prin construcția unei unități de producție într-o țară europeană, ci va fi prin achiziția uneii companii care să aibă deja și un acces la piață, care să aibă un brand, pentru că e foarte important. Nu doar să construiești, e simplu, e mai greu să ai deja un acces la piață și să poți de acolo să-ți diversifici gama și sortimentul”, a mai spus CEO-ul Grupului.
Despre listarea la bursă Radu Timiș Jr. subliniază că nu va afecta structura de control.
„Intenția noastră este să rămânem o companie de familie generațională. Suntem deja la a doua generație în cadrul acestei companii. Știți și voi din presă că am avut de-a lungul timpului discuții diverse cu investitori strategici care au fost interesați să investească în cadrul companiei noastre, însă noi intern, ca și familie, am luat decizia că această companie trebuie să rămână o companie de familie și are un potențial mult mai mare de dezvoltare”, a declarat CEO-ul grupului.