Retailerul scandinav de mobilier JYSK deschide un nou magazin

Retailerul scandinav de mobilier JYSK deschide un nou magazin
scris 10 iul 2020

JYSK, retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă, continuă expansiunea pe plan local și inaugurează un nou magazin în București, în Grand Arena Mall, ajungând la 88 de magazine în România.

Magazinul are o suprafață totală de 1.350 mp, scrie News.ro

Compania nu precizează care este valoarea totală a investiției. JYSK are o strategie prin care închiriază spații de la dezvoltatori, fără a construi de la zero magazinele.

 Iulius începe lucrările de construcție la Palas Campus, investiție de peste 120 de milioane de euro CITEȘTE ȘI Iulius începe lucrările de construcție la Palas Campus, investiție de peste 120 de milioane de euro

”Ne doream să fim prezenți și în zona de sud, o zonă în plină dezvoltare pe care nu o acopeream, și ne bucurăm că am găsit un spațiu potrivit pentru conceptul nostru de magazin, în Grand Arena Mall. Acum, cu cele 10 magazine din Bucuresti, suntem prezenți în toate zonele Capitalei. Ca și în restul magazinelor noastre, am implementat toate măsurile de prevenție pentru a evita răspândirea infecțiilor și pentru ca angajații și clienții noștri să se simtă în siguranță în magazin”, spune Iraida Paiuc, sales and marketing manager JYSK România și Bulgaria.

JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa. Primul magazin JYSK a fost deschis în Danemarca în anul 1979. În prezent, JYSK desfășoară operațiuni în 51 de țări, are peste 23.000 de angajați și peste 2800 de magazine. În Germania și Austria, grupul își desfășoară activitatea sub denumirea de Dänisches Bettenlager - iar în restul țărilor sub numele de JYSK.

Compania este deținută de familia fondatorului ei, omul de afaceri danez Lars Larsen, care are în portofoliu și alte companii, cu o cifră de afaceri anuală de 4,7 miliarde de euro. Cifra de afaceri JYSK este de 3,79 miliarde euro.

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 88 de magazine în România.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
jysk
mobila