STUDIU Comerțul mondial va scădea cu 0,8% ca volum pe parcursul anului

STUDIU Comerțul mondial va scădea cu 0,8% ca volum pe parcursul anului
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 oct 2019

Mediul economic global este mai puțin favorabil, iar comerțul mondial și-a pierdut avântul de dezvoltare, arată estimările Coface, potrivit cărora comerțul mondial va scădea cu 0,8% ca volum pe parcursul anului 2019.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dezvoltarea protecționismului în China și Statele Unite, Brexitul și contractarea comerțului mondial rămân probleme majore. Totuși, în ciuda tuturor problemelor vizibile la orizont, economia olandeză rămâne puternică, potrivit Coface.

O putere maritimă și economică dominantă la nivel global în secolul al XVII-lea, Olanda a rămas un actor important în comerțul mondial, scrie News.ro.

În 2018, Olanda a fost al șaselea cel mai important exportator de mărfuri din lume. În 2018, comerțul exterior olandez (exporturi și importuri de bunuri și servicii) a fost egal cu 161% din PIB, față de 50% în Germania. Cu porturile maritime din Rotterdam, Amsterdam, Moerdijk, Terneuzen și mai multe aeroporturi internaționale, Olanda deține avantaje și reprezintă o platformă logistică esențială în Europa.

Bucurie în barurile din Centrul Vechi al Bucureștiului pentru deschiderea anului universitar: vin studenții la bere, numărul de clienți crește cu 20% CITEȘTE ȘI Bucurie în barurile din Centrul Vechi al Bucureștiului pentru deschiderea anului universitar: vin studenții la bere, numărul de clienți crește cu 20%

”Într-un mediu comercial internațional din ce în ce mai restrâns, exporturile olandeze par a continua să se dezvolte cu rate de creștere relativ mari de la an la an, comparativ cu alte țări. Acest lucru se datorează în parte faptului că prețurile petrolului rămân la un nivel ridicat, țițeiul și gazele reprezentând o pondere semnificativă a exporturilor produse în țară, însă se datorează și creșterii competitivității prețurilor economiei olandeze din ultimii ani. Cheltuielile cu forța de muncă au scăzut semnificativ în anul 2014 și de atunci au rămas stabile”, spun analiștii de la Coface.

Datorită poziției geografice favorabile și a infrastructurii sale competitive, multe mărfuri tranzitează Olanda, iar ”re-exportul” acestor mărfuri face parte integrantă din bilanțul operațiunilor comerciale olandeze.

Chiar dacă valoarea adăugată a acestor exporturi este foarte scăzută, volumul acestora are un impact semnificativ asupra statisticilor comerciale – acest lucru este cunoscut sub denumirea de „efectul Rotterdam”.

În anul 2016, valoarea exporturilor totale a atins 432,5 miliarde de euro, din care 189,1 miliarde de euro (aproximativ 44%) au reprezentant re-exporturi. Cu alte cuvinte, chiar dacă Olanda a înregistrat un surplus comercial de 52,1 miliarde de euro 2016, acesta ar fi fost cu 20 de miliarde de euro mai mic în absența re-exporturilor și importurilor.

Într-adevăr, Olanda reprezintă poarta de acces pentru comerțul cu mărfuri spre Europa, în special din Statele Unite și China.

”Efectele noii politici comerciale a Statelor Unite sunt deja vizibile, cu o încetinire a exporturilor olandeze către Statele Unite în luna decembrie 2018. De asemenea, tarifele potențiale impuse de Statele Unite asupra vehiculelor europene reprezintă o amenințare iminentă pentru Olanda. Însă amenințarea tarifelor impuse de Statele Unite este nesemnificativă în comparație cu efectele potențiale are unui Brexit fără acord”, adaugă analiștii.

FOTO IKEA recheamă un produs, pericol de sufocare CITEȘTE ȘI FOTO IKEA recheamă un produs, pericol de sufocare

Potrivit CBS și OCDE, companiile olandeze au obținut un profit de 25,5 miliarde de euro din exportul de mărfuri și servicii către Marea Britanie în anul 2018 (3,3% din PIB-ul Olandei), transformând Marea Britanie în al doilea cel mai important partener comercial (după Germania) în ceea ce privește valoarea adăugată.

”Chiar dacă Marea Britanie nu s-a retras încă din Uniunea Europeană, efectele Brexitului sunt deja foarte vizibile, scăderea valorii lirei sterline ducând la scumpirea produselor olandeze pentru britanici, astfel reducându-le competitivitatea”, potrivit Coface.

Cu o deschidere care o face extrem de vulnerabilă la șocurile comerciale, Olanda are însă caracteristici care, în același timp, îi permit să își adapteze rapid relațiile comerciale.

”O încetinire a comerțului mondial nu va afecta în mod necesar imediat datele exportului olandez susținute de efectul Rotterdam, însă acestea vor fi afectate de o independență din ce în ce mai mare a producției și comerțului în Europa. Consumul privat și investițiile sunt în prezent factorii principali care susțin comerțul olandez, astfel, chiar dacă la nivel mondial comerțul este slab, economia olandeză poate să se dezvolte”, spun reprezentanții Coface.

În ciuda mediului internațional de afaceri dificil, Coface se așteaptă ca economia olandeză să crească cu 1,7% și 1,5% în anul 2019, respectiv, 2020, în concordanță cu ratele medii de creștere din ultimul deceniu.

viewscnt
Afla mai multe despre
comert
scadere