Tranzacție finalizată: Prodal ‘94, îmbuteliatorul Stalinskaya, preia brandurile Lipova și Carpatina

Tranzacție finalizată: Prodal ‘94, îmbuteliatorul Stalinskaya, preia brandurile Lipova și Carpatina
scris 15 ian 2020

Prodal ‘94, unul dintre cei mai mari producători de băuturi spirtoase de pe plan local, care îmbuteliază votca Stalinskaya, a finalizat tranzacția prin care preia companiile Lipomin și Carpatina, comercianți de apă minerală plată și minerală carbogazoasă sub brandurile Lipova și Carpatina. 

Prodal  ‘94 îl are ca acționar, cu 50%, pe omul de afaceri iranian Jabbar Kanani, care deține grupul Agricover, compania fiind lansată în 1994.

“Potențialul pieței de apă minerală din România este în continuă creștere. Acest lucru se reflectă în diversificarea din ultimii ani a brandurilor de pe piață, a portofoliilor de ambalaje și sub-segmente ale categoriei, a preferințelor consumatorilor și a momentelor sau ocaziilor de consum. În acest context, obiectivul nostru este să dezvoltăm aceste linii noi de business și să contribuim la inovarea și dezvoltarea pieței de apă din România, atât prin dezvoltarea brandurilor actuale, cât și prin altele noi, care să se regăsească în viitor între primele preferințele ale consumatorilor”, spune Florin Rădulescu, Director General Carpatina și Lipomin.

FOTO IKEA retrage un produs considerat periculos și dă banii înapoi CITEȘTE ȘI FOTO IKEA retrage un produs considerat periculos și dă banii înapoi

Prodal produce și distribuie băuturi alcoolice din categoria vodcă, gin, brandy, produse intermediare.

Cele mai importante branduri ale Prodal Group sunt Stalinskaya Vodka și Wembley Dry Gin.

Compania este prezentă și pe piețele internaționale  produsele sale fiind exportate în peste 24 de țări din Europa, Asia, America de Nord și de Sud.

Companiile Carpatina și Lipomin produc și comercializează în România apă minerală plată și apă minerală carbogazoasă sub brandurile Carpatina și Lipova, având trei fabrici, două în județul Arad (Băile Herculane și Lipova) și una în județul Neamț (Toșorog).

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
stalinskaya
lipova
carpatina