Vinalcool Bacău, controlată de un fost parlamentar liberal, vrea să dezvolte un centru comercial, mizând pe un parteneriat cu Profi, Carrefour, Kaufland, Pepco, Deichmann. În 2013, a scos la vânzare sticlele de vin ale lui Ceaușescu

Vinalcool Bacău, controlată de un fost parlamentar liberal, vrea să dezvolte un centru comercial, mizând pe un parteneriat cu Profi, Carrefour, Kaufland, Pepco, Deichmann. În 2013, a scos la vânzare sticlele de vin ale lui Ceaușescu
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 12 apr 2018

Compania Vinalcool Bacău, controlată de Lucian Ciubotaru, fost parlamentar liberal, vrea să dezvolte pe propriul teren un centru comercial în suprafață de 5.000 - 8.000 metri pătrați, mizând pe un parteneriat cu marii retaileri Profi, Carrefour, Kaufland, Pepco, Deichmann. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Centrul comercial ar urma să dispună de magazine alimentare și cafenele.

Compania dispune de mai multe zeci de hectare, având însă în ultimii 10 ani afaceri care nu au depășit 860.000 lei și un profit modic, cel mai mare fiind înregistrat în 2010, de circa 390.000 lei.

CONFIRMARE AS Company, printre companiile de top pe piața jucăriilor din Grecia, a venit în România pentru a se lupta cu Jumbo CITEȘTE ȘI CONFIRMARE AS Company, printre companiile de top pe piața jucăriilor din Grecia, a venit în România pentru a se lupta cu Jumbo

În 2016, compania a avut o cifră de afaceri de circa 850.000 lei și un profit net de 174.628 lei.

Compania, care astăzi, conform termene.ro, are ca obiect principal de activitate închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, este controlată, cu 71,7% din acțiuni, de Lucian Ciubotaru, parlamentar PNL în legislatura 2012-2016, și administrată de italianul Pierluigi Berto, după ce inițial a avut acționariat turc.

În perioada regimului comunist, cu circa 250 de angajați, Vinalcool Bacău a fost a cincea întreprindere de profil din România, intrând însă, la începutul anilor 2000, în insolvență. În 2016, compania mai avea 9 angajați, conform datelor trimise la Finanțe.

În urmă cu 5 ani, compania a scos la vânzare prin licitație circa 70.000 sticle de vin pe care le-a prezentat ca fiind cele din stocul păstrat pentru Nicolae Ceaușescu, pentru perioadele în care acesta venea la vânătoare în zonă.

viewscnt
Afla mai multe despre
vinalcool
centru
retail
magazine