Metropola democrată atacă astfel producătorii de chipsuri, băuturi răcoritoare, preparate alimentare sau cereale pentru copii care își fabrică produsele alimentare în laborator, adăugându-le numeroși aditivi - coloranți, emulgatori, îndulcitori etc.
Mai precis, plângerea municipalității San Francisco vizează companiile: Kraft Heinz Company, Mondelez International, Post Holdings, The Coca-Cola Company, PepsiCo, General Mills, Nestlé USA, Kellogg, Mars Incorporated și ConAgra Brands, scrie News.ro.
„Aceste companii au creat o criză de sănătate publică prin conceperea și comercializarea alimentelor ultraprocesate”, a explicat David Chiu, procurorul orașului. „Au obținut profituri enorme din asta și acum trebuie să-și asume responsabilitatea pentru daunele pe care le-au cauzat”, a adăugat el.
Conform plângerii, alimentele ultraprocesate „reprezintă peste 70% din produsele din supermarketuri” din Statele Unite și „peste jumătate” din dieta americanilor. Prezența lor omniprezentă pe rafturi a provocat o „creștere dramatică a incidenței obezității, diabetului, bolilor de inimă, cancerului și altor boli cronice”, subliniază reclamantul.
Aproximativ 40% dintre americani suferă de obezitate, una dintre cele mai ridicate rate din lume, iar 16% dintre ei sunt diabetici, potrivit statisticilor oficiale.
San Francisco solicită despăgubiri, într-un cuantum nespecificat, pentru costurile de sănătate suportate de comunitate. Orașul are o populație de peste 827.000 de locuitori, ceea ce-l face al patrulea ca mărime din statul California și al 17-lea din SUA ca număr de locuitori.
Orașul acuză în special producătorii că au încălcat legislația californiană în materie de concurență, adoptând o „comercializare neloială și înșelătoare”, similară tehnicilor utilizate de industria tutunului.
Cele zece companii acționate în justiție „au făcut tot posibilul pentru a priva consumatorii de o alegere în cunoștință de cauză”, acuză plângerea. Ele „știau că alimentele pe care le produceau creează dependență, îi îmbolnăveau pe clienții lor și au ascuns adevărul de public”, afirmă reclamantul.
San Francisco și zona înconjurătoare mai largă a golfului San Francisco reprezintă un centru internațional al activității economice, al artelor și al științelor, stimulat de universități de renume, sectoarele de înaltă tehnologie, sănătate, finanțe, asigurări, imobiliare și servicii profesionale. În 2020, zona metropolitană, cu 4,5 milioane de locuitori, se afla pe locul 5 în clasamentul PIB-ului (874 miliarde de dolari) și pe locul 2 în clasamentul PIB-ului pe cap de locuitor (131.082 dolari) dintre țările OCDE. În 2023, San Francisco propriu-zis avea un PIB de 263,1 miliarde de dolari și un PIB pe cap de locuitor de 325.000 de dolari. Orașul găzduiește numeroase companii, multe dintre ele din sectorul tehnologic, printre care Uber, Airbnb, OpenAI, Levi's, Gap, Dropbox și Lyft.
Apărute la sfârșitul secolului al XIX-lea, alimentele ultraprocesate au început să fie produse în masă pentru a hrăni soldații americani în timpul celor două războaie mondiale, înainte de a inunda supermarketurile din întreaga lume în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Dar nocivitatea lor este din ce în ce mai denunțată și se impune ca un subiect rar de consens politic în Statele Unite.
Secretarul sănătății din administrația lui Donald Trump, Robert Kennedy Jr., contestat pentru pozițiile sale anti-vaccinare, este un critic foarte activ al alimentelor nesănătoase și a făcut din lupta împotriva obezității și diabetului o prioritate. Sub presiunea sa, marii producători de înghețată s-au angajat să renunțe la coloranții sintetici începând cu 2028.
Consumer Brands Association, care reprezintă mai multe dintre aceste companii date în judecată de San Francisco, a emis un comunicat în care afirmă că giganții din industria alimentară lucrează în prezent la conceperea de produse cu mai multe proteine și fibre și cu mai puțin zahăr și coloranți sintetici. „În prezent, nu există o definiție științifică consensuală a alimentelor ultraprocesate, iar încercarea de a clasifica alimentele ca fiind nesănătoase doar pentru că sunt procesate sau demonizarea alimentelor ignorând conținutul lor nutrițional complet induce în eroare consumatorii și exacerbează disparitățile în materie de sănătate”, a subliniat Sarah Gallo, o responsabilă a acestei organizații.
















