Promovarea online a afacerilor - cum stă România la acest capitol și ce avantaje oferă serviciul LocalHub.ro

Promovarea online a afacerilor - cum stă România la acest capitol și ce avantaje oferă serviciul LocalHub.ro
scris 16 dec 2015

Lucruri care multora dintre noi ni se par elementare, precum cumpărăturile pe internet sau promovarea online a afacerilor, sunt, de fapt, capitole la care țara noastră nu stă prea bine. Sunt în continuare multe firme care nu au înțeles avantajele pe care promovarea pe internet le-o poate aduce.

În acest context, am stat de vorbă cu Alina Cazacu, Senior Manager Non Core E-Activities Business Romania al Telekom Romania despre prezența și promovarea online a firmelor românești, precum și despre unul din cele mai noi servicii online Telekom, portalul localhub.ro.

Cum se promovează afacerile din România în prezent?

În momentul acesta sunt peste 700 de mii de afaceri înregistrate în documentele oficiale ale autorităților. Multe dintre acestea nu apelează la nicio metodă de promovare online, nu pentru că nu ar dori, ci pentru că nu există educație în sensul acesta. Pare mai simplu să tipărească 300 de flyere și să plătească un promoter să le distribuie pe stradă decât să se gândească la metode mai eficiente, care le-ar aduce mai mulți clienți decât clasicele broșuri. Ulterior se întreabă de ce nu merge bine „campania” și dacă ar trebui să investească poate mai mulți bani. Metodele clasice de promovare sunt încă cele mai răspândite, dar noi suntem aici pentru că încercăm să schimbăm această realitate și să îi convingem pe utilizatori că există și alte modalități prin care își pot face cunoscută afacerea, cu rezultate mult mai bune.

Într-o eră în care vorbim despre „Internet of Thing”, „Go digital” sau „Machine to machine” este esențial ca orice afacere, indiferent de domeniul de activitate, să aibă măcar un site de prezentare sau o pagină de Facebook.

Ce inseamna o promovare online corecta din punctul dumneavoastra de vedere?

În timp ce peste 60% dintre români sunt astăzi online, folosind de la rețele de socializare la aplicații care le fac viața mai ușoară sau căutând diverse informații despre afacerile care îi interesează, mai puțin de 35% dintre business-urile active din România au o prezență online relevantă. Utilizatorul de internet din România petrece, potrivit celor mai recente studii, peste cinci ore în fața unui gadget conectat la Internet. Și asta zilnic. Aș tinde să spun că cele cinci ore sunt de fapt mai mult de 10 chiar, pentru că oriunde ne uităm, în birouri, în metrou, la întâlniri, la restaurante, oamenii sunt din ce în ce mai adânciți în device-urile portabile.

Un website cu informații utile și relevante, prezența pe rețelele de socializare, în portalurile și directoarele online dedicate sau campaniile punctuale ori permanente de promovare sunt doar câteva dintre instrumentele pe care le au la îndemână afacerile pentru a se promova. Suntem conștienți de faptul că provocările din mediul de afaceri sunt multiple. Problemele legate de logistică, furnizori, creșterea cifrei de afaceri și a cotei de piață ocupă mare parte din timpul celor care conduc business-urile. www.LocalHub.ro vine astfel în ajutorul antreprenorilor și a managerilor cu soluții pentru orice domeniu de activitate.

Câți potențiali clienți are o afacere care se promovează online în România?

Peste 12 milioane de români sunt online. Ei petrec zi de zi ore întregi căutând informații despre acele lucruri care îi interesează.

Câți potențiali clienți are o afacere cu o prezență puternică online? Peste 12 milioane. Desigur, vorbesc despre o situație ideală, întrucât domeniul de activitate nișează targetul de clienți, iar obiectivele de promovare restrâng din nou publicul. Toate acestea nu înseamnă decât eficientizarea comunicării, mesajele ajungând rapid doar la cei care sunt direct interesați.

Aproximativ, câte business-uri sunt promovate pe www.LocalHub.ro?

400 de mii de afaceri din România sunt listate pe www.localhub.ro ceea ce reprezintă implicit un anumit nivel de promovare. Reprezentanților acestora nu le rămâne decât să acceseze website-ul nostru, să caute pagina dedicată business-ului lor și să se asigure că au publicat toate informațiile relevante pentru potențialii clienți. Sigur, poate urma întrebarea de ce localhub.ro și nu alt portal de listing. Răspunsul este simplu: pentru că și noi la rândul nostru investim buget pentru promovarea acestui portal și implicit a business-urilor prezente.

Mai mult decât atât, oferim pachete speciale de listare pentru cei care vor să fie primii în topul rezultatelor. În doar câteva luni de la lansare avem câteva mii de afaceri revendicate pe www.LocalHub.ro. Asta înseamnă că reprezentanții afacerilor și-au personalizat paginile dedicate și au adăugat detalii utile pentru publicul lor.

Alături de București bineînțeles, care sunt orașele cele mai prezente pe harta promovării online a afacerilor?

Chiar dacă Bucureștiul este, de multe ori, văzut ca cel mai important oraș pentru mediul de afaceri, pe www.LocalHub.ro orașe precum Timișoara, Constanța, Craiova, Galați sau Iași au o prezență la fel de importantă. De asemenea, avem multe afaceri din localități mici care au o prezență activă pe portal. De exemplu, reprezentanți ai afacerilor din Jimbolia, Drăgănești, Boghis sau Ciumani au revendicat paginile dedicate. Am observat că deși se dă o importanță mai mică orașelor mici în general, acestea sunt destul de active și nu in puține situații destul de surprinzătoare ca abordare: au pagină de prezentare a orașului, a evenimentelor pe care le organizează și, în anumite situații, aplicații mobile. Noi acordăm importanță egală tuturor celor ce au nevoie de ajutor și consiliere în zona promovării online.

Ce domenii de afaceri sunt cele mai mult promovate pe www.LocalHub.ro?

Reprezentanții afacerilor care și-au revendicat până acum paginile dedicate provin din domenii extrem de diferite. Chiar dacă zona de “going-out” (cafenele, restaurante, ceainării, etc.)  a fost de departe cea mai activă, multe afaceri din domenii precum auto sau construcții sunt revendicate și au o prezență complexă în cadrul portalului.  Am observat, de asemenea, că și alte domenii precum cel juridic sau sectorul serviciilor sunt la fel de active: avocații, notarii și categoriile din zona de health au început să acorde o importanță foarte mare prezenței online, probabil și pentru că clienții lor sunt acolo.

Ce pachete de promovare ofera www.LocalHub.ro: cât costă și ce servicii includ?

Pentru afacerile listate pe www.LocalHub.ro  oferim soluții de promovare online atât în cadrul, portalului cât și pe toate celelalte medii. Cei care au nevoie de un website personalizat au la dispozitie oferte începând cu doar 5 euro pe lună. Știm că promovarea prin intermediul Google AdWords are rezultate foarte bune, așadar oferim pachete speciale pentru cei care au nevoie de aceste servicii.

Nu în ultimul rând, fiecare afacere din România are o pagină dedicată pe www.LocalHub.ro. Reprezentanții afacerilor își pot revendica gratuit drepturile de administrare a paginii și, astfel, pot publica aici informații relevante pentru utilizatori. De la adresă și detalii de contact, până la servicii și produse, fotografii, videoclipuri sau metode de plată, toate acestea sunt doar câteva dintre informațiile pe care fiecare afacere listată ar trebui să le publice. Pachetul de bază este gratuit, iar prețurile pachetelor plătite pentru listare premium sunt foarte accesibile, 3 respectiv 5 euro pe lună. Pe viitor vom avea și servicii speciale care se vor plăti la cerere (ex: advertoriale, creație de bannere, etc.).

Nu suntem un simplu intermediar, ci oferim consultanță personalizată, ghidăm reprezentanții afacerilor din România să aleagă soluțiile potrivite domeniului lor de activitate și nevoilor de business. Sunt anumite nișe unde o prezență relevantă online nu este echivalentă cu utilizarea tuturor mediilor de promovare. Ajutăm activ afacerile pentru a descoperi acele canale care convertesc cel mai bine pe domeniul lor de activitate, fie că este vorba de promovare prin Google Adwords, Facebook ads sau doar prin simpla creare a unui pagini de Facebook.

Ce avantaje are proprietarul unei afaceri care alege să se promoveze pe www.LocalHub.ro, comparativ cu servicii concurente (de exemplu cu Google Maps)?

Ceea ce oferim noi și ceee ce oferă Google sunt două servicii diferite. Suntem parteneri Google, oferim chiar soluții Google AdWords clienților www.LocalHub.ro. Consider că astfel de parteneriate sunt cele care ajută cu adevărat mediul de afaceri să se dezvolte și să crească online, oferind posibilitatea reprezentanților business-urilor să aleagă dintr-o paletă complexă de soluții.

www.LocalHub.ro este un serviciu local, un portal dezvoltat atât în română, cât și în engleză, cu o puternică direcție spre B2B, dar care pregătește secțiuni speciale pentru utilizatori, astfel încât să asigure mixul perfect, punctul de întâlnire al afacerilor și clienților din România. Dacă afacerile au pagini dedicate unde își pot publica detalii despre soluțiile și produsele oferite, precum și multe alte informații, utilizatorii pot găsi rapid un doctor renumit, un meșter priceput sau un restaurant unde se poate relaxa la finalul unei zile. De cele mai multe ori utilizatorii nu caută targetat o anumită afacere, așadar structura pe domenii a www.LocalHub.ro vine în ajutorul lor pentru a face cea mai buna alegere. Rămâne la latitudinea reprezentanților afacerilor să se asigure că sunt și vor rămâne în topul rezultatelor.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
local hub
alina cazacu
telekom romania