Stratulat Albulescu deschide un nou birou la Chișinău, Republica Moldova

Stratulat Albulescu deschide un nou birou la Chișinău, Republica Moldova
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 5 sep 2022

Extinderea SAA în Republica Moldova face parte din strategia firmei de a oferi servicii complete în toate teritoriile vorbitoare de limbă română și survine după aproape 10 ani de creștere continua, pe parcursul cărora am oferit soluții juridice la cel mai înalt nivel în cadrul biroului nostru principal din București, România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

"Am sesizat potențialul pieței din Republica Moldova atunci când am constatat interesul sporit al acestei țări atât pentru investițiile din România, cât și pentru cele din alte zone ale Europei și suntem foarte încântați că am adus acum firma noastră de avocatură și la Chișinău. Spiritul nostru antreprenorial ne conduce spre adoptarea de noi idei, tehnologii și abordări pentru serviciile prestate clienților nostri și pentru colaborările noastre la nivel  internațional. Avem o viziune îndrăzneață de a transforma echipa într-una inovatoare, ce oferă servicii juridice complete la Chișinău. Credem cu tărie în perspectivele de dezvoltare ale Republicii Moldova și, prin prezența noastră în zonă, dorim să contribuim la dezvoltarea viitoare a țării." a declarat Silviu Stratulat, Managing Partner.

Nu întâmplător, biroul nostru este amplasat în centrul Chișinăului, în Digital Park - primul parc IT din Moldova și un proiect revoluționar, care oferă spații de lucru pentru companiile de tehnologie locale și internaționale, cu o suprafață totală de 8,35 mii de metri pătrați.

"Noul nostru birou este poziționat strategic pentru a putea conecta clienții la oportunitățile de afaceri interne și externe, precum și pentru a fi un centru de inovare pe piața juridică din regiunea Republicii Moldova", a adăugat Silviu Stratulat, Managing Partner.

Biroul reunește o gamă variată de arii de practică, cu o ofertă de servicii cuprinzătoare, axată în special pe gestionarea tranzacțiilor comerciale, Corporate/ M&A, Energy și Technology. Ca răspuns la cererea clienților, activitatea juridică se va concentra inițial asupra chestiunilor ce implică o activitate recurentă (în principal în domeniul dreptului societar/fuziuni și achiziții și tehnologie, precum și pe aspecte legate de proprietatea intelectuală) și intenționăm ca serviciile juridice oferite să fie extinse în timp util la toate domeniile de practică. Ne așteptăm să preluăm o gamă mai diversificată de proiecte pe măsură ce modelul operațional va evolua, creând astfel un centru de excelență pentru a oferi clienților servicii de înaltă calitate, consecvente și rentabile.

Am format deja o echipă performantă care va fi coordonată de către Silviu Stratulat, Managing Partner și care include avocați cu o experiență considerabilă, precum Sabina Cerbu - Partner. Ne așteptăm ca numărul membrilor echipei din Chișinău să crească semnificativ în următoarele 12 luni.

Ne puteți vizita la noua noastră locație din Chișinău, Parcul Digital, strada Mihai Viteazul 15A, etajul 6, Chișinău, RepublicaMoldova, sau ne puteți contacta prin e-mail la chisinau_office@saa.ro sau telefonic la +373 (22) 994 990 sau +373 (22) 009 109.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
stratulat albulescu
republica moldova