Greulich va fi unul dintre speakerii celei de-a treia ediții a conferinței educaționale Learning Tapestry, organizată de Școala Internațională Verita și GoTravel, care are loc pe 10 iunie, la București. Conferința are ca temă principală „Viitorul nu mai este ce a fost odată” și explorează două direcții. „The Adaptive Edge” se concentrează pe dezvoltarea adaptabilității, antifragilității, agilității mentale și a capacității de a performa sub presiune. „Human Intelligence” pune accentul pe abilitățile umane care devin din ce în ce mai valoroase pe măsură ce inteligența artificială avansează: empatie, discernământ, leadership autentic, creativitate și inteligență emoțională. Printre vorbitori se numără experți naționali și internaționali în leadership, nutriție, medicină și sociologie.
Chris Greulich va vorbi despre autonomie, identitate și provocările cu care se confruntă noile generații într-o lume dominată de tehnologie. Am discutat cu el despre metoda lui de lucru, numită YourGame, despre provocările cu care se confruntă tinerii în prezent și despre cunoștințele pe care crede că aceștia trebuie să le dezvolte pentru a fi mai bine pregătiți pentru viitor.
Ce îi aduce pe tineri la tine?
Oamenii vin la mine când au o preocupare, o provocare sau un vis, un obiectiv, ceva ce ar dori să realizeze, dar nu știu cum. Și adesea acest lucru îi face să se simtă dezorientați. Dacă îi spun cuiva: „Spune-mi unde îți petreceți cel mai mult timp și energie într-o săptămână. Numește patru, cinci, șase domenii”, de obicei acestea sunt foarte similare. Există o formă de „acasă” sau de familie, există o formă de relație – parteneriat, prieteni –, există un aspect profesional – munca sau căutarea unui loc de muncă –, iar viitorul în sine e adesea un aspect. Și apoi pot avea o problemă foarte specifică cu care se confruntă din punct de vedere mental, emoțional sau fizic și care le consumă mult timp și energie.
Așadar, mă uit la viețile oamenilor prin prisma modului în care au decis să-și dedice timpul și energia. Ei vin cu o problemă care are o anumită greutate, iar eu pot să-mi fac o idee despre cât de serioasă este pentru ei și de ce ar avea nevoie pentru a o depăși sau a-și atinge obiectivul. Și atunci devine foarte interesant, pentru că, mai ales dacă lucrez cu o persoană, îi spun: Putem lucra la situația ta, dar o vei pune într-un context mai larg al vieții tale, deoarece o parte a vieții afectează în mod evident toate și celelalte părți ale ei. Și astfel a apărut expresia YourGame, pentru că am început așa: De ce nu jucăm pur și simplu your game of life (jocul tău al vieții)?
Întrucât majoritatea persoanelor cu care lucrez sunt tinere, toate înțeleg ce e un joc sau un sport. Și am creat un fel de construcție vizuală pentru acesta, care folosește spații. Pentru că toți înțeleg bine și spațiile. Într-un living, un dormitor sau pe un teren, înțelegi ce să folosești sau ce să faci în acel spațiu. Am început să creez niște spații foarte simple în care să lucreze. Și apoi, de fiecare dată când se întorceau la mine, spuneam: Hai să intrăm în acest spațiu. Așa că YourGame a devenit o serie de spații în care le-am plasat viețile.
Pentru mine, YourGame ar putea fi un cadru, dar mentoratul din spatele lui e o invitație de a participa mai mult la propria ta viață, însă cu ajutorul cuiva care merge alături de tine, uneori chiar la propriu. YourGame este o invitație pentru ca oamenii să poată fi văzuți, auziți, ajutați și recunoscuți.
Cum vezi Generația Z și Generația Alpha? Ce tendințe observi la tinerii cu care lucrezi?
Toată lumea își face griji pentru Generația Z. Ei sunt cei care au fost la școală în timpul pandemiei și, din punct de vedere statistic, se confruntă cu mai multe probleme de sănătate mintală ca niciodată. Când oamenii îmi spun că au probleme cu Generația Z, îi întreb cine a crescut Generația Z și cine îi îndrumă? Pentru mine, dificultățile nu țin doar de ceea ce trăiesc tinerii, ci poate și de persoanele responsabile de îndrumarea lor. Așadar, în mod implicit, când ajut un tânăr, s-ar putea să îi îndrum și pe părinți, manageri, lideri și adulții apropiați.
De asemenea, mă concentrez pe ceea ce numesc „Gen Next 10”. Generația care se află în cei 10 ani de după terminarea școlii. Fiecare generație care intră în această perioadă a vieții și în cei zece ani de după terminarea școlii se confruntă cu provocări destul de mari în multe privințe, deoarece această o generație trăiește într-o lume tehnologică, în care munca se schimbă, învățământul universitar se schimbă, relațiile se schimbă. Ei vorbesc despre a avea vieți IRL versus URL, în viața reală versus în online. Așadar, ceea ce abordez sunt adesea simptomele, dar ceea ce caut sunt fundamentele. Simptomatic este faptul că se simt pierduți, dezorientați, anxioși în privința luării deciziilor pentru viitor, dar a trata acest lucru ca pe o problemă este diferit de a lucra cu el ca o parte normală a vieții în experiența umană.
Tinerii vin după terminarea școlii și spun: „Chiar nu știu ce să fac. Să studiez asta? Să plec din țară? Ce se întâmplă dacă iau o decizie greșită?” Se pare că se gândesc prea mult la asta. Există o teamă față de direcție, oricare ar fi ea, sau presiunea de a urma o direcție pe care nu și-au ales-o singuri. Acest lucru duce adesea la tensiuni în familie. E ceva neobișnuit? Poate că nu.
Când lucrez cu tineri, le ofer părinților sau adulților apropiați posibilitatea de a discuta și cu mine, dar numai dacă acest lucru se încadrează în contextul colaborării cu fiul/fiica lor sau cu clientul meu. De exemplu, când am fost rugat să lucrez cu o tânără, prima mea sarcină a fost să o așez pe mamă, metaforic vorbind, de o parte a mea, iar pe fată de cealaltă parte, deoarece ele nu puteau comunica între ele despre anumite lucruri. Așa că am devenit persoana cu care tânăra putea lucra în legătură cu aceste lucruri, iar mama putea fi pur și simplu mama ei, mai degrabă decât un adversar. Le ajutam să înțeleagă și să facă față oricărei instabilități, nesiguranțe sau imprevizibilități, din propriile lor perspective.
Mulți apelează la mine din cauza unor situații legate de relații. Relații personale, relații profesionale sau relații de familie. Evident, există multe aspecte specifice și în lumea profesională, iar faptul că am o experiență în educație, conducerea unei organizații și a unei afaceri este de ajutor. Mulți au dificultăți cu șefii, conflicte cu membrii echipei și vor să știe: Cum gestionez un conflict? După cum puteți vedea, subiectele sunt „normale” în viața oamenilor, dar adesea se exagerează modul în care au devenit trenduri sau specifice doar unei generații.
Ce le spui oamenilor pentru a-i ajuta să gestioneze mai bine conflictele?
Le pun o întrebare: Cine e responsabil pentru problemă? Uneori preluăm o problemă pe care ne-o dă altcineva și asta este ceea ce provoacă conflictul, pentru că nu avem o limită și preluăm problema. O modalitate prin care le demonstrez acest lucru este următoarea: Să presupunem că ești față în față cu mine la o masă, pun un pahar cu apă în mijloc, îl împing spre tine și îți spun: Poftim, bea, îți este sete. Iar tu răspunzi: „Dar nu mi-e sete”. Și îl împingi înapoi, dar eu ți-l împing din nou. Și, la final, așez paharul cu apă chiar pe marginea mesei, astfel încât, dacă nu îl iei, să cadă în poala ta. Dintr-o dată avem o problemă sau un conflict de rezolvat, care poate nici măcar nu a fost al nostru.
Așadar, a stabili cui îi aparține problema te ajută să decizi asupra a ceea ce trebuie să faci. E vorba de tine și de limitele tale? De multe ori, cineva încearcă, practic, să-ți paseze ție problema pentru a o rezolva, deși este problema lui și ar necesita o strategie diferită. Sau poate că este, de fapt, problema noastră și a celorlalți, iar acum avem nevoie de o cale de urmat. Unora le plac modelele vizuale pentru a rezolva o problemă. Dacă te uiți la modelul specific al lui Glasl privind escaladarea conflictului, acesta urcă în nouă etape [tensiune, dezbatere, acțiuni în loc de cuvinte, coaliții, pierderea prestigiului, strategii de amenințare, distrugere limitată, anihilare totală, împreună în abis]. Când prezint acest model unei echipe, întreb: „Deci, în ce etapă ne aflăm?” Ei parcurg modelul și își dau seama: „Oh, suntem deja la jumătatea scării de escaladare a conflictului”, ceea ce este adesea un șoc. Apoi lucrăm la înțelegerea modului în care putem dezamorsa conflictul.
Totuși, sunt oare problemele și conflictele ceva neobișnuit în viață? În orice domeniu sau la orice nivel? Cu toții avem multe de învățat despre subiecte de acest gen pentru a ne gestiona pe noi înșine și viețile noastre.
La ce lucrezi în prezent?
Unul dintre proiectele principale este colaborarea cu o organizație franceză, una dintre echipele lor de e-sport participând la competiții în Germania. Am descoperit e-sportul întâmplător, după ce am devenit coach. Cea mai mare preocupare a educatorilor și a părinților este dependența copiilor de ecrane, dar în acest caz un fost elev a văzut o oportunitate și a înființat o organizație de e-sporturi împreună cu prietenii săi, iar ei aveau jucători, antrenori, echipe, toți concurând în jocuri video precum Fortnite, Valorant și League of Legends. Aceste jocuri și multe altele au o latură profesională, competitivă. Și aș spune că aceasta este doar o altă lume a competiției și a divertismentului.
Când am venit să-i urmăresc la început, într-adevăr petrec mult timp în fața ecranelor, dar o fac la fel de profesionist ca orice altă organizație. În plus, câte alte meserii necesită atât de mult timp petrecut în fața ecranului? Acum concurează în regiunea EMEA pentru a se califica la competiții unde se vor confrunta cu cele mai bune echipe din lume. Chiar acum are loc o astfel de competiție la Londra. Apoi, cea mai importantă, pentru care toată lumea concurează să se califice, va avea loc în octombrie, la Shanghai. Așadar, concurezi, te califici pentru aceste turnee cu adevărat mari. Iar la aceste turnee mari, premiile în bani pentru echipele de top pot ajunge la milioane de euro.
Ne poți explica cum arată antrenarea unei echipe de e-sport?
Echipa aceasta este formată din cinci persoane. Au antrenori de joc și analiști care se ocupă de strategie, de analizarea datelor statistice ale fiecărui adversar și de perfecționarea abilităților. Se concentrează mult pe partea teoretică pentru a stabili ce vor face în zilele următoare. Așadar, acești băieți se antrenează probabil opt ore pe zi, șase zile pe săptămână, iar mulți dintre ei continuă să se implice și după aceea, pentru că sunt foarte competitivi. Vorbesc mereu despre asta, urmăresc jocurile, urmăresc celelalte ligi, pentru a fi cei mai buni.
Eu funcționez ca antrenor de înaltă performanță și mă concentrez pe starea lor de spirit și mentalitate. De asemenea, le analizez obiceiurile, de la alimentație la exerciții fizice, programul de somn și, practic, orice ar putea sta în calea unei performanțe de vârf. La fel cum ai proceda dacă ai antrena un sportiv într-un alt sport. Primesc feedback constant despre modul în care joacă și îi urmăresc îndeaproape în competiție. A trebuit să învăț multe despre jocurile competitive, dar îi privesc ca pe niște oameni, astfel încât să pot vedea ce le afectează performanța.
Când întâlnesc jucători noi, primul lucru pe care-l întreb pe toată lumea este: „Spune-mi povestea ta”. Și devin cea mai curioasă persoană din lume, de parcă le-aș scrie biografia. De fapt, istoria lor în jocuri este, într-un fel, cea mai puțin relevantă.
Am mers în Germania și am întâlnit echipa, iar în trei zile stăteau pe canapea și le explicam dinamica, obiceiurile și personalitățile vizibile. După aceea, a venit un manager și m-a întrebat: „Cum ai observat toate astea atât de repede?”. Iar eu am răspuns: „Pentru că toată lumea mi-a spus propria poveste și apoi i-am observat ca pe personajele principale din această poveste”. Poți observa contextul cultural al cuiva, limbajul corpului și când este autentic sau joacă un rol. Mi-am dat seama dintr-o poză a unui jucător că avea o problemă de încredere din modul în care își făcuse pozele pentru presă. Fac ceea ce numesc profilare soft (soft profiling), care nu este altceva decât a ajunge să cunoști cu adevărat pe cineva.
Ai menționat că iei în considerare întreaga viață a unei persoane, nu doar performanța sa profesională. Cum poate influența o relație amoroasă performanța unui jucător?
Când te îndrăgostești, ești fascinat de cineva din punct de vedere romantic, mintea ta este la acea persoană. Dar ce se întâmplă când mintea ta trebuie să se antreneze opt ore pe zi, șase zile pe săptămână, iar tu vrei să iei telefonul și să iei legătura cu acea persoană pentru că ești îndrăgostit? Este la fel de simplu ca un jucător care are o relație nouă și care își distrage atenția de la ceea ce are de făcut.
Avem jucători care au parteneri care locuiesc în țările din care provin. Așa că acum ai o relație la distanță, cu toate complicațiile ei. Apoi îi ai pe cei care au luat decizia de a-și aduce partenerul aici, dar partenerul lor nu vorbește limba, au judecat complet greșit o mutare internațională, așa că ce te faci când partenerul tău este foarte nefericit sau ai dinamica sosirii/plecării de fiecare dată când te duci acasă? Toate acestea pot avea un impact asupra performanței lor în competiție. Le pot oferi sprijin atât lor, cât și partenerilor lor, și îmi propun să mă întâlnesc cu partenerii lor dacă sunt prin preajmă sau în vizită. Cu cât știu și înțeleg mai mult, cu atât pot ghida mai bine starea lor mentală pentru performanțe de vârf.
Încerc să-i ajut pe oameni să-și normalizeze cât mai mult experiența umană prin care trec, să le arăt că pot face față, pentru că este o experiență umană și sunt perfect capabili să o gestioneze, chiar dacă e greu.
Cum încep de obicei ședințele tale?
Pe lângă faptul că îi rog să-și povestească propria istorie, o întrebare pe care o pun adesea și la care mulți nu știu să răspundă este: Ce îți dorești de la viața ta? Mulți îmi pot spune mai repede ce nu vor decât ce își doresc.
Le-am spus celor de aici: Cu toții avem superputeri, dar cu toții avem și o latură întunecată, cu toții. Ceea ce învățăm să gestionăm – și cred că uneori nu ne descurcăm prea bine în acest sens când ne creștem copiii, inclusiv eu, ca părinte – este că ne place să vedem că copiii noștri se descurcă bine, se simt bine și se confruntă cu mai puține probleme. Le punem în evidență superputerile. Ne place să le descoperim și să le promovăm.
Dar nu îi lăsăm pe tineri... și acesta va fi un mesaj pe care îl voi transmite la conferința de la București: nu ne place să vedem efortul. Nu ne place să vedem eșecul. Nu ne place să vedem greșeli, disconfort, durere; mai ales la cei la care ținem. Dar, în viața reală, o mare parte din învățare vine din faptul că nu reușim și din dificultățile cu care ne confruntăm. Așadar, cred că o parte din ceea ce vreau să contest este faptul că încă căutăm rezultatele, dar le vrem instantaneu și fără durere. Nu acordăm neapărat suficient timp și spațiu pentru învățare.
Cum ajung oamenii să exceleze într-un domeniu? Vreau oare ca ei să facă greșelile mai întâi în altă parte, într-o altă echipă, o altă companie sau organizație, pentru ca apoi să vină la mine fără să mai facă greșeli? Dar dacă au potențial, vreau oare ca ei să avanseze? Trebuie să le las spațiu pentru a se dezvolta.
Părinților nu le place să-și vadă copiii trecând prin greutățile creșterii. Școlile critică elevii pentru greșelile care sunt parte din procesul de maturizare. Companiile vor să angajeze oameni fără greutățile creșterii. E ca și cum nimic din toate astea nu ar face parte din definiția de a fi om.
Cum ai descrie abordarea ta generală în calitate de coach?
Nu intru în discuții cu așteptări predefinite. Și îmi doresc cu adevărat ca fiecare om să se simtă înțeles, ascultat și luat în seamă încă de la început, pentru a putea construi o legătură. Iar ultimul lucru pe care îl doresc este ca oamenii să se considere suficient de importanți încât să aibă grijă de ei înșiși.
I-am spus asta odată tatălui unui jucător de e-sport, care m-a abordat pentru a-mi cere sfatul. Deși era directorul general al unei companii importante și avea succes în carieră, se confrunta cu niște dificultăți personale. În final, i-am spus: „Obiectivul tău acum este să te pui pe tine pe primul loc și să lași restul să se întâmple de la sine.” Ai grijă mai întâi de bunăstarea ta, iar apoi cei din jurul tău vor beneficia de asta.
S-a întors la viața lui și a pus în practică sfatul. Trei săptămâni mai târziu, fiul său m-a sunat și m-a întrebat: „Ce i-ai spus să facă?” Iar eu i-am răspuns: „I-am spus doar să se asigure că are o viață mai bună pentru el însuși mai întâi.” Iar fiul său a răspuns: „Funcționează.” Aceasta nu este o lecție pe care toată lumea trebuie să o învețe, dar cu toții avem lecții care ne-ar ajuta în viață.
Din experiența ta, ce crezi că trebuie să învețe sau să dezvolte tinerii mai mult decât orice pentru a fi pregătiți pentru viitor?
Voi începe cu cunoașterea vieții, mai degrabă decât cu abilitățile. Cred că tinerii trebuie să învețe cu adevărat mult mai multe despre ei înșiși și despre modul în care funcționează. Le spun mereu că, probabil, până la vârsta de 16, 17, 18 ani, nu s-au creat singuri, ceea ce este o veste bună, dar și o veste proastă. Este o veste bună pentru că acum poți alege lucrurile pentru tine, dar este o veste proastă pentru că trebuie să faci ordine în bagajul de credințe, presupuneri, așteptări și perspective care ți-au fost transmise, iar acest lucru poate dura o viață întreagă. Așadar, cred că toți tinerii au nevoie să știe cum funcționează, ce sunt, precum și cine sunt. Sunt atât de multe elemente care te alcătuiesc din punct de vedere mental, emoțional, fizic și al personalității, încât cu cât te cunoști mai bine, cu atât înțelegi mai bine de ce faci ceea ce faci.
Al doilea lucru pe care trebuie să-l știe este că pot schimba lucrurile. În ceea ce privește abilitățile, cred că acestea vin odată cu aceste lucruri, pentru că nu înveți răbdarea fără a face lucruri care te fac răbdător. Cel care dezvoltă reziliența este cineva care trebuie să fie rezilient. Altfel, e ca și cum ai încerca să înveți să înoți de pe YouTube fără să intri în apă. Cum vrei ca tinerii să fie rezilienți dacă le faci viața ușoară? Cum îi faci rezilienți dacă nu le permiți să eșueze? Cred cu tărie că cea mai bună schimbare este cea bazată pe experiență.
Înveți să-ți înfrunți temerile făcând ceva care te determină să te apropii de zona ta de confort și apoi să încerci să o depășești. Cu toții trebuie să înțelegem că ne dezvoltăm doar prin ceea ce trăim.
A treia ediție a conferinței Learning Tapestry are loc pe 10 iunie la București și reunește specialiști recunoscuți din business, leadership, psihologie, educație și cercetare. Împreună, aceștia explorează viitorul învățării, al muncii și al dezvoltării umane, într-o lume marcată de schimbare accelerată, inteligență artificială și instabilitate globală. Biletele sunt disponibile pe site-ul Learning Tapestry.
