ANAT: Valoarea voucherelor de vacanță a atins un nivel record în iunie, de 125 milioane de euro

ANAT: Valoarea voucherelor de vacanță a atins un nivel record în iunie, de 125 milioane de euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 iul 2018

Valoarea voucherelor de vacanță a atins un nivel record în iunie, de 125 milioane de euro, față de 3 milioane euro în iunie 2017. Mai exact, suma este de 42 de ori mai mare comparativ cea din aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor transmise marți de Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De altfel, doar în această lună valoarea voucherelor de vacanță este de patru ori mai mare decât cea pe întreg anul 2017, care a fost de 30 milioane de euro, scrie News.ro.

În iunie au fost emise 11,3 milioane de vouchere de vacanță pe hârtie, care valorează peste 117 milioane de euro, și 274.000 de vouchere pe suport electronic, în valoare de aproximativ 7,8 milioane de euro, spun reprezentanții ANAT.

Ghid turistic: Există două tipuri de turiști - japonezii și ceilalți. Japonezii nu întârzie niciodată și nu lasă mizerie CITEȘTE ȘI Ghid turistic: Există două tipuri de turiști - japonezii și ceilalți. Japonezii nu întârzie niciodată și nu lasă mizerie

”Creșterea considerabilă de la 3 milioane de euro în iunie 2017 la 125 milioane de euro în iunie 2018 a fost impulsionată de acordarea acestor beneficii extra-salariale către angajații bugetari”, explică aceștia.

Per total, între ianuarie și iunie, au fost emise aproximativ 14 milioane de vouchere pe hârtie și în format electronic, care valorează aproximativ 148 milioane de euro. Această sumă este cinci ori mai mare față de cea din 2017.

Voucherele de vacanță au fost introduse pe piața din România în 2009, dar acordarea lor a fost oprită în sistemul public după un an, din cauza crizei economice, și de atunci a fost  restricționată an de an prin act normativ.

Până anul trecut, doar angajații din sistemul privat au primit vouchere de vacanță. Însă, în perioada 1 iulie 2017-30 noiembrie 2018, și bugetarii primesc vouchere de vacanță în limita unui salariu minim pe economie/persoană.

”De la 1 decembrie, în locul voucherelor de vacanță pe hârtie sau electronice, bugetarii vor primi o indemnizație, potrivit articolului 26 din Legea Salarizarii personalului plătit din fonduri publice. Asfel, numărul și valoarea voucherelor de vacanță la nivel de țară vor scădea considerabil”, mai spun reprezentanții ANAT.

În România, voucherele de vacanță sunt emise de companiile de tichete valorice Cheque Dejeuner, Edenred și Sodexo Pass.

viewscnt
Afla mai multe despre
vouchere
vacanta
anat