FOTO Muzeul Amintirilor din Comunism - deschis într-un fost hotel

FOTO Muzeul Amintirilor din Comunism - deschis într-un fost hotel
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 mar 2022

Muzeul Amintirilor din Comunism se va deschide începând din 1 aprilie 2022, în fostul Hotel Capitol din Brașov. Vor fi expuse peste 100 de obiecte și mărturii personale, fragmente din viața cotidiană a românilor din timpul perioadei comuniste, anunță organizatorii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Colecția permanentă a MAdC prezintă fotografii, obiecte și amintiri care surprind latura personală și completează datele istorice despre România sub regimul comunist. Departe de a fi un manifest nostalgic, muzeul oferă publicului o perspectivă unică asupra vieții din perioada dictaturii comuniste, de la 1948 până la Revoluția din 1989. În completarea datelor istorice, vizitatorii vor descoperi o radiografie a societății, cu întâmplări și fapte scrise de oameni obișnuiți, care au simțit cu intensitate acei ani, scrie News.ro.

FOTO&DOCUMENT Adrian Sârbu vinde telefericul din Sinaia. Ofertă de la ginere pentru Clăbucet CITEȘTE ȘI FOTO&DOCUMENT Adrian Sârbu vinde telefericul din Sinaia. Ofertă de la ginere pentru Clăbucet

„Fiecare aspect al vieții cotidiene din comunism, de la cele mai mărunte gesturi și obiecte, la cele mai curajoase acțiuni, au conturat societatea în care trăim astăzi. Ne-am dorit că muzeul să fie un spațiu în care să găsim răspunsurile la toate întrebările pe care le pot avea cei născuți după ’89 și, în același timp, să reprezinte o legătură între generațiile actuale și cele de părinți și bunici, un gest care să aducă mai multă înțelegere și apreciere”, a declarat Alina Beteringhe, antropolog și fondatoare a spațiului muzeal.

Recamierul sau biblioteca cu bibelouri

Obiectele și mărturiile au fost colectate începând cu anul 2021 prin Campania #MAdCesidespretine. Printre ele se numără atât piese de mobilier, care se regăseau în fiecare casă, precum recamierul sau biblioteca cu bibelouri, cât și obiecte casnice și de decor, dar și povești unice din viața oamenilor, cu situații neobișnuite, absurde sau comice.

FOTO Muzeul Amintirilor din Comunism - deschis într-un fost hotel

„Pregătim această deschidere încă din 2021. Amenajarea spațiul muzeului s-a desfășurat în paralel cu coordonarea a zeci de interviuri. Persoanele care au răspuns invitației noastre de a dona obiecte și amintiri, în cadrul campaniei #madcesidespretine, ne-au oferit ocazia să trăim odată cu ei momentele prin care au trecut. Sperăm ca emoția să fie resimțită de toți vizitatorii care ne trec pragul și să reprezinte un impuls de a ne povesti la rândul lor experiențele personale”, a precizat Ioana Bejan-Roată, antreprenor și fondatoare a Muzeului Amintirilor din Comunism.

Mai mult, decizia de a deschide un muzeu al amintirilor din comunism a fost motivată și de dorința de a atrage turiștii străini și de a le satisface curiozitatea legată de acest regim, contribuind, totodată, la diversificarea gamei culturale pe care o oferă orașul Brașov celor veniți în vacanță.

FOTO Muzeul Amintirilor din Comunism - deschis într-un fost hotel

Muzeul este amenajat în fostul Hotel Capitol din centrul orașului Brașov, o clădire reprezentativă pentru perioada comunistă. În acest spațiu a funcționat până în 1989 un magazin tip „Shop” unde se vindeau, în schimbul valutei pe care populația obișnuită nu avea voie să o dețină, mărfuri foarte dorite, precum săpunuri, casetofoane sau chiar benzină.

Spațiul cultural va oferi, în aceeași clădire, o zonă expozițională permanentă, o zonă dedicată expozițiilor temporare, o cafenea care redă atmosfera perioadei comuniste prin selecția de produse specifice epocii, precum și un magazin cu suveniruri unicat, care va funcționa în paralel și online, pe site-ul www.madc.ro.

FOTO Muzeul Amintirilor din Comunism - deschis într-un fost hotel

Prima expoziție dedicată revistei BD Historia

Prima expoziție temporară a muzeului este dedicată colecției de reviste BD Historia - benzi desenate istorice. Revista, inițiată de autorul și profesorul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu, adaptează momentele istorice sub forma de benzi grafice. Expoziția temporară MAdC aduce în prim plan cel de-al doilea număr al seriei B.D., inititulată „Momente din istoria comunismului în România”, care reunește lucrări ale artiștilor consacrați cu cele ale studenților Cercului de Istorie Contemporană al Facultății de Istorie, Universitatea din București.

FOTO Muzeul Amintirilor din Comunism - deschis într-un fost hotel

Totodată, muzeul va fi un punct de sprijin pentru organizațiile non-guvernamentale, urmând ca spațiul să poată fi exploatat în fiecare zi de luni pentru diverse activități culturale și sociale organizate de ONG-urile din România. Pe lângă activitatea turistică pe care o va desfășura, MAdC își propune să participe activ la implicarea și includerea copiilor din medii defavorizate în activități culturale și educaționale, prin realizarea unor parteneriate strategice cu ONG-uri și direcții sociale. Astfel, în cadrul muzeului se vor organiza tururi special pentru copii, precum și diferite ateliere dedicate lor.

Muzeul Amintirilor din Comunism poate fi vizitat de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Prețul biletelor este de 35 de lei pentru adulți și 25 de lei pentru elevi/studenți/pensionari.

FOTO Muzeul Amintirilor din Comunism - deschis într-un fost hotel

viewscnt
Afla mai multe despre
muzeul amintirilor din comunism
hotel capitol
brasov