FOTO O clădire de patrimoniu a României se degradează pentru că noul proprietar, care vrea să o transforme într-un hotel de cinci stele, nu poate investi din cauza birocrației

FOTO O clădire de patrimoniu a României se degradează pentru că noul proprietar, care vrea să o transforme într-un hotel de cinci stele, nu poate investi din cauza birocrației
scris 26 aug 2018

Hotelul Decebal din Herculane, construit în 1865 de către împăratul austriac Franz Josef și în care se întâlneau pe vremuri regii Europei, se ruinează pe zi ce trece pentru că autoritățile locale tărăgănează autorizațiile pe care le solicită noul proprietar, care vrea să investească 5 milioane de euro în clădire și s-o transforme într-un hotel de lux.

Nicolae Căpușan, proprietar a trei hoteluri în Ardeal, a cumpărat anul trecut la o licitație organizată de ANAF hotelul Decebal din Băile Herculane, numit pe vremuri Hotel Franz Iosif, construit în 1865. Hotelul, cu o suprafață desfășurată de 7.070 de metri pătrați, se află în stare avansată de degradare, a fost achiziționat cu puțin peste un milion de euro, după ce fostul proprietar, firma Microroyal din Timiș, având ca domenii de activitate producția de mobilă, construcții și hotelier, a fost executat silit pentru a recupera din datoriile de 2 milioane de lei către stat.

Hotelul are 110 camere, 4 niveluri, demisol, parter și două etaje, iar suprafața totală de teren aferentă este de 2.651 metri pătrați, din care 805 metri pătrați de teren liber de construcții.

Problemele noului proprietar au început abia după ce a cumpărat clădirea, pentru că s-a văzut pus într-o situație absurdă: are banii pregătiți pentru investiție, are planuri, e hotărât să înceapă, însă statul îi pune bețe în roate.

"Vreau să-l transform într-un hotel de cinci stele, dar nu pot începe modernizarea pentru că în țara asta, ca să obții o autorizație de construcție, îți trebuie trei ani. Am făcut demersurile, aveam o șansă să încep în primăvara aceasta, în sensul că Legea 50 a construcțiilor permite proiectelor începute, dar nefinalizate, și care au fost întrerupte pe o perioiadă îndelungată, să se ducă la capăt pe baza unei expertize. Am făcut toate diligențele, am făcut expertiza, am luat toate documentele, am depus toate dosarele la primărie și evident că primăria Herculane nu și-a asumat...", a declarat, pentru Profit.ro, Nicolae Căpușan, proprietarul lanțului hotelier Sun Garden, cel care a achiziționat și hotelul Decebal.

Românii ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană în privința cheltuielilor pentru vacanțe CITEȘTE ȘI Românii ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană în privința cheltuielilor pentru vacanțe

El spune că solicitările făcute la primăria Herculane au intrat pe cursul firesc al birocrației românești, unde fiecare hârtie trebuie să stea 30, 60 sau 90 de zile, după care "cu hârtia aceea te duci mai departe și mai departe, probabil că până la urmă ajungi la București, unde durează, de asemenea".

Căpușan a mai încercat o variantă, în dorința de a proteja monumentul, pentru că i se pare că hotelul este un tezaur al României care se degradează văzând cu ochii și și-ar dori ca măcar să-i poată reface acoperișul. Așa că a cerut și zilele următoare va intra în primăria Herculane solicitarea sa pentru autorizația în regim de urgență referitor la refacerea fațadei și acoperișului.

FOTO O clădire de patrimoniu a României se degradează pentru că noul proprietar, care vrea să o transforme într-un hotel de cinci stele, nu poate investi din cauza birocrației


"Decebal e un hotel care, atunci când a fost construit, lumea se învârtea în jurul altor valori decât cele de astăzi, în sensul că oamenii aveau toalete la capăt de holuri, iar camerele nu erau foarte spațioase. Proiectul care a fost aprobat cu ani în urmă și care are avizul Ministerului Culturii și la care s-au făcut deja lucrările de structură vorbește de niște camere spațioase, ajungându-se la calificativul de cinci stele. Numărul de camere se va reduce la 72. În plus, în partea de mansardă, care e foarte înaltă, ar putea să iasă un restaurant somptuos și câteva săli de conferință", afirmă omul de afaceri.

Pe lângă partea de cazare, noul proprietar vreau să amenajeze la demisol un spa cu terapii și tratamente "pentru lumea bună", care să beneficieze de apele din Herculane, care sunt printre cele mai recunoscute din lume.

Căpușan mai deține un resort de 5 stele, cu 88 de camere, într-o pădure de lângă Cluj, plus alte două hoteluri în Dej și Turda. Cel din Turda are 29 de camere și trei stele, iar hotelul din Dej, cu 54 de camere, este clasificat la patru stele.

FOTO O clădire de patrimoniu a României se degradează pentru că noul proprietar, care vrea să o transforme într-un hotel de cinci stele, nu poate investi din cauza birocrației

FOTO O clădire de patrimoniu a României se degradează pentru că noul proprietar, care vrea să o transforme într-un hotel de cinci stele, nu poate investi din cauza birocrației

FOTO O clădire de patrimoniu a României se degradează pentru că noul proprietar, care vrea să o transforme într-un hotel de cinci stele, nu poate investi din cauza birocrației

viewscnt
Afla mai multe despre
baile herculane
turism