Ionuț Nedea, litoralulromanesc.ro: Trebuie să aducem bani în țară din turism, să exportăm servicii turistice nu doar să importăm. Aveam 2,6 milioane de turiști la nivelul anului 2019, foarte puțin, am pierdut din ei, am ajuns la 1,5 milioane în 2022

Ionuț Nedea, litoralulromanesc.ro: Trebuie să aducem bani în țară din turism, să exportăm servicii turistice nu doar să importăm. Aveam 2,6 milioane de turiști la nivelul anului 2019, foarte puțin, am pierdut din ei, am ajuns la 1,5 milioane în 2022
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 iun 2023

Ionuț Nedea, fondatorul agenției de turism litoralulromanesc.ro a declarat miercuri că trebuie să aducem bani în țară din turism, să exportăm servicii turistice nu doar să importăm cum se întâmplă în prezent, pentru ca sectorul turismului să participe la PIB cu aproximativ 30 de miliarde de euro. El a precizat că România avea 2,6 milioane de turiști la nivelul anului 2019, foarte puțin, și a pierdut din ei, ajungând la 1,5 milioane în 2022, astfel că ar trebui să triplăm cifra aceasta.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

”Asta este tema principală de participare a sectorului turistic la Produsul Interne Brut, de a ajunge la 30 de miliarde de euro, pentru că nu o putem face doar cu turiști români. Trebuie să aducem bani în țară din turism, să exportăm servicii turistice nu doar să importăm, așa cum facem acum, pentru că facem turism intern”, a spus Ionuț Nedea în emisiunea Proiect de țară: România, de la Prima News.

Campanie de promovare a destinațiilor din România. Patronat din turism: „Avem 1,4 milioane de lei buget de promovare la nivel de România. Nu putem să promovăm nici trei hoteluri“ CITEȘTE ȘI Campanie de promovare a destinațiilor din România. Patronat din turism: „Avem 1,4 milioane de lei buget de promovare la nivel de România. Nu putem să promovăm nici trei hoteluri“

Antreprenorul a precizat că Franța este țara cu cei mai mulți turiști, în 2019 a avut 90 de milioane de turiști străini dar este și țara cu cei mai mulți călători francezi la ei în țară, deci este mixul perfect.

”Asta trebuie să facem și noi, noi avem avantajul de a avea o piață activă de turism intern, oamenii călătoresc la mare, la munte, de aceea vedem în fiecare weekend fie pe Valea Prahovei fie pe Autostrada Soarelui aglomerație. Oamenii călătoresc la ei în țară, călătoresc și în străinătate, dar trebuie să compensăm și cu incoming”, a explicat el.

Ionuț Nedea a mai arătat că ”noi aveam 2,6 milioane de turiști la nivelul anului 2019, foarte puțini dar am pierdut din ei.

”Am ajuns la 1,5 milioane în 2022, deci mai avem de recuperate până la 2019 dar ar trebui să triplăm cifra aceasta pentru a putea să atingem 30 de miliarde de euro”, a arătat Nedea. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ionuț nedea
turisti