Ministrul Turismului dă vina pe autoritățile locale pentru întârzierile la lucrările de la pârtia din Câmpulung Moldovenesc. Proiectul a început în 2009 și a costat 64 milioane lei

Ministrul Turismului dă vina pe autoritățile locale pentru întârzierile la lucrările de la pârtia din Câmpulung Moldovenesc. Proiectul a început în 2009 și a costat 64 milioane lei
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 iul 2018

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a inspectat stadiul lucrărilor la Tronsonul I al pârtiei de la Câmpulung Moldovenesc, un proiect pentru care ministerul a alocat la timp peste 64 de milioane de lei, dar care a avut parte de întârzieri repetate. Trif s-a arătat nemulțumit din cauza întârzierilor nejustificate și a cerut mai multă implicare autorităților locale și județene.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Proiectul a fost demarat în anul 2009 și iată că nici în ziua de astăzi nu suntem gata, deși Ministerul și-a onorat toate obligațiile pe care le-a avut către autoritatea publică locală. Domnul primar ne-a dat asigurări că, până la sfârșitul toamnei, pârtia o să fie finalizată. Așteptăm, dar o să mai venim în zonă să ne asigurăm că nu o să ne trezim și la iarnă în aceeași situație ca anul trecut. Iarna asta nu vreau să tai o panglică, vreau să vin aici și să văd turiști care schiază. Este păcat să nu profităm de una dintre cele mai frumoase zone din țară, mai ales că aici avem zăpadă chiar până în mai. De acum, totul ține de autoritățile locale", a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Ministrul s-a arătat nemulțumit din cauza întârzierilor nejustificate și a cerut mai multă implicare autorităților locale și județene. În plus, ministrul Turismului a considerat că este inadmisibil ca drumul de acces către pârtie să nu fie asfaltat de către reprezentanții Consiliului Județean în condițiile în care investiția în zonă a început în 2009, iar Ministerul Turismului a finanțat investiția pentru construcția a 2,8 km de pârtie, scrie News.ro.

Turoperatorii: În cazul insolvenței unei agenții, turiștii care cumpără vacanțe interne sau, pentru străinătate, doar cazare și masa ori doar transport riscă să nu-și primească toți banii CITEȘTE ȘI Turoperatorii: În cazul insolvenței unei agenții, turiștii care cumpără vacanțe interne sau, pentru străinătate, doar cazare și masa ori doar transport riscă să nu-și primească toți banii

Alături de autoritățile locale și de reprezentanții din Parlament ai județului Suceava, ministrul a continuat vizita de lucru și în alte puncte de interes din zonă. Cu acest prilej, ministrul Bogdan Trif a anunțat înființarea, la Suceava, a unui punct de lucru, o reprezentanță teritorială a ministerului Turismului, care să țină legătura cu autoritățile locale, cu operatorii din turism și cu investitorii din domeniu pentru a dezvolta durabil turismul în zonă.

Suceava reprezintă una dintre cele mai atractive zone din punct de vedere turistic datorită celor nouă stațiuni, patru de interes național și cinci de interes local, fapt ce a stat la baza deciziei de înființare a unui birou teritorial, spune oficialii ministerului.

”Județul Suceava este lider al turismului în zonă. Nu e de mirare, având în vedere potențialul enorm al regiunii, peisajele extraordinare, multitudinea obiectivelor turistice, monumentele UNESCO, posibilitățile de ecoturism, agroturism, de aventură. Mi-e greu să nominalizez o formă de turism care să nu fie cuprinsă în acest județ, ceea ce arată importanța regiunii pentru turismul românesc. Sunt obiective minunate și unice în lume. În același timp, înțeleg nevoia de investiții în domeniu. De aceea, fac un apel către autoritățile locale să avanseze cu proiectele cuprinse în Masterplanul de investiții în Turism”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif, după ce a avut o întâlnire cu primarii mai multor localități din Suceava, cu reprezentanți ai asociațiilor din domeniu și ai altor structuri implicate în turism.

Trif a spus că ministerul vine în sprijinul autorităților locale și vrea să modifice hotărârea de guvern privind investițiile din turism, astfel încât să reducă birocrația pentru a putea fi finanțate mai ușor și mai rapid proiectele autorităților locale

viewscnt
Afla mai multe despre
minsterul turismului
partie