Siegfried Mureșan a picat, PRIMA REACȚIE a lui Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan are prima reacție după ce Siegfried Mureșan nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi investit, devenind al doilea premier desemnat de președintele Nicușor Dan care a fost respins de Parlament.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Siegfried Mureșan a picat, PRIMA REACȚIE a lui Nicușor Dan

Inquam Photos / Octav Ganea

Anunță noi consultări, luni, la Cotroceni, cu partidele, el precizând că luni după-amiază va face și o nouă desemnare de premier.

Șeful statului a cerut partidelor ca în acest timp să-și organizeze ședințele interne și să vină cu soluții care să poată să treacă. Șeful statului consideră că partidele trebuie să lase fiecare de la ele, astfel încât să se ajungă la consens.

FOTO INEDIT Protest al românilor în fața Comisiei Europene pentru salariul minim. Sindicaliștii s-au dus la Bruxelles cerând deblocarea în România a negocierilor colective sectoriale în mediul privat și creșterea salariului minim din ianuarie CITEȘTE ȘI FOTO INEDIT Protest al românilor în fața Comisiei Europene pentru salariul minim. Sindicaliștii s-au dus la Bruxelles cerând deblocarea în România a negocierilor colective sectoriale în mediul privat și creșterea salariului minim din ianuarie

”Am trăit azi un nou eșec al membriilor Parlamentului de a constitui o majoritate în jurul unui guvern”, a spus președintele la Praga.

El a mulțumit lui Siegfried Mureșan pentru că și-a asumat această responsabilitate. ”A făcut-o în mod serios, a venit cu un program de guvernare, cu formulă de guvern”, a precizat șeful statului.

De mâine vine taxa de drum pe care o vei plăti în funcție de câți kilometri mergi și cât poluezi. Cum va fi aplicată CITEȘTE ȘI De mâine vine taxa de drum pe care o vei plăti în funcție de câți kilometri mergi și cât poluezi. Cum va fi aplicată

”Cred că a fost un pas necesar pentru ca fiecare dintre noi, partide cetățeni, să înțelegem că este nevoie de consens în politică. Politica este despre consens și majoritatea este despre consens. În aceste condiții, voi convoca partidele la Cotroceni luni pentru consultări, iar luni după-amiază voi nominaliza o propunere de prim-ministru”, a anunțat președintele Nicușor Dan.

El a cerut partidelor să vină cu soluții.

ULTIMA ORĂ Schimbare majoră la bani scoși din bancomat. Vine prima decizie pentru a obliga toate băncile să elibereze la bancomate și pentru clienții altor bănci sume personalizate, nu prestabilite, după ce BNR și Guvernul și-au dat acordul CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Schimbare majoră la bani scoși din bancomat. Vine prima decizie pentru a obliga toate băncile să elibereze la bancomate și pentru clienții altor bănci sume personalizate, nu prestabilite, după ce BNR și Guvernul și-au dat acordul

”Cer partidelor ca în acest răgaz să-și organizeze ședințele interne și să vină de data asta cu soluții, care să poată să treacă, și din nou, pentru că lucrul ăsta se întâmplă, este nevoie de consens, este nevoie ca partidele să lase fiecare de la ele, astfel încât să se ajungă la acest consens”, a spus Nicușor Dan.

”Vreau să-i asigur pe români și pe partenerii noștri că vom păstra direcția pro-occidentală și că vom respecta angajamentele financiare pe care le-am luat”, a afirmat șeful statului.

Premierul desemnat Siegfried Mureșan nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi investit, devenind al doilea premier desemnat de președintele Nicușor Dan care a fost respins de Parlament, caz în care șeful statului are și opțiunea de a declanșa alegeri anticipate. În Parlament au votat doar 197 de parlamentari. În condițiile în care  avea nevoie de 233 de voturi favorabile pentru a fi învestit, cabinetul Mureșan a obținut doar 182 de voturi pentru.

Deși este al doilea premier desemnat, după Adrian Veștea, care nu primește votul de încredere al Parlamentului, iar Constituția îi permite declanșarea alegerilor, președintele Nicușor Dan a respins în repetate rânduri, chiar în ultimele zile, această posibilitate, așa că este de așteptat să convoace noi consultări cu partidele poliitice și să facă o nouă desemnare.

În ziua votului pentru Siegfrie Mureșan, președintele Nicușor Dan s-a aflat în vizită oficială în Republica Cehă.

România va avea o mare fabrică de inteligență artificială. MAE: Va crea noi oportunități pentru cercetare și inovare CONFIRMARE CITEȘTE ȘI România va avea o mare fabrică de inteligență artificială. MAE: Va crea noi oportunități pentru cercetare și inovare CONFIRMARE

Premierul desemnat Sigefried Mureșan și-a prezentat în Parlament programul de guvernare, subliniind că România puternică este una europeană, în care românii sunt respectați și nimeni nu este mai presus de controlul democratic, nici măcar ”serviciile de informații”.

”Avem de ales între o Românie care merge înainte și una care rămâne pe loc. Avem de ales între reformă și protejarea status quo-ului. Avem de ales între o Românie puternică și o Românie singură, iar guvernul pe care vi-l propun este un guvern pentru o Românie puternică, pentru o Românie a regulilor, a legilor, a valerilor, a valorilor, pentru o Românie europeană și pentru o Românie care merge înainte”, a declarat Siegfried Mureșan.

VIDEO&FOTO Umbrărescu a adus aproape 700 de muncitori pe un tronson al Autostrăzii Transilvania, foarte aproape de finalizare CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Umbrărescu a adus aproape 700 de muncitori pe un tronson al Autostrăzii Transilvania, foarte aproape de finalizare

PSD și AUR au respins însă vehement noul cabinet guvernamental propus.

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democrații nu votează guvernul propus de Siegfried Mureșan, pe care îl consideră doar o variantă a Guvernului Bolojan, care va continua politicile de austeritate.

”Acesta nu este un Guvern al României.  Este doar un alt guvern Bolojan, cu mai mult USR-ism în el. Un Bolojan 2.0 care va aplica fix aceeași rețetă a dezastrului și austerității. Partidul Social Democrat spune NU acestui guvern Bolojan reșapat. Partidul Social Democrat spune nu acestui program scris cu inteligență artificială”, a declarat Grindeanu.

”Avem nevoie de investiții. Avem nevoie de firme românești puternice. Și avem nevoie să încurajăm antreprenorii care creează locuri de muncă și plătesc taxe în România. Nu putem continua să trăim pe datorie. Dar nici prin austeritate oarbă. 

Trebuie să punem astăzi capăt acestei mascarade politice și economice, pentru ca apoi să construim din nou. România are nevoie urgentă de un guvern care să repare și să redea încrederea.  Așadar – mulțumim pentru vizita în Parlamentul României, domnule Mureșan.  Drum bun pe autostrăzile făcute de Drulă! Nu vă veți mișca nici măcar un metru! Și nu veți ajunge nicăieri”, a mai spus Grindeanu.

VIDEO&FOTO Tronsonul de autostradă abandonat de Bechtel, deschis chiar de Ziua Națională CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Tronsonul de autostradă abandonat de Bechtel, deschis chiar de Ziua Națională

În replică, premierul demis Ilie Bolojan a acuzat PSD că, prin oamenii pe care îi are în administrație, blochează reformele necesare statului, arătând că Siegfried Mureșan poate fi un premier credibil care a propus o echipă competentă și un program-viziune pentru țară, știind că România este puternică în Uniunea Europeană doar dacă este puternică și acasă.

”Deși s-a lepădat în luna mai de responsabilitatea guvernării, PSD, partidul-sistem prin oamenii pe care îi are încă plantați în toate instituțiile, a păstrat în mână levierul de blocaj și îl folosește în continuare”, a spus Bolojan, în Parlament, la votul de învestitură pentru guvernul propus de Siegfried Mureșan.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2785 +0.0005+0.01 %
1 USD4.6474 -0.0094-0.20 %
1 GBP6.1712 +0.0118+0.19 %
1 CHF5.5754 -0.0039-0.07 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite