Peste 100.000 de turiști au fost pe litoralul românesc în minivacanța de 1 Mai

Peste 100.000 de turiști au fost pe litoralul românesc în minivacanța de 1 Mai
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 mai 2023

Peste 100.000 de turiști și vizitatori au fost pe litoralul românesc în minivacanța de 1 Mai, cel mai mare număr fiind înregistrat în cele patru zile ale festivalului "Beach, Please" de la Costinești, potrivit unui bilanț transmis Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Peste 400 de evenimente organizate pe Litoral, de la cele muzicale de renume internațional, la culinare și sportive, un grad de ocupare de 90% din capacitățile de cazare de pe Litoral deschise deja, zeci de mii de oameni la Evenimente - pe plaje, în Cluburi, pe terase și în restaurantele din Constanța, Mamaia, Mamaia Nord, Eforie, Costinești și Vama Veche! Am parcurs, împreună, un Weekend incendiar de Deschidere, în forță, a Sezonului 2023 pe Litoralul românesc", a declarat secretarul general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România, Corina Martin.

Potrivit surse citate, în zona Cluburilor din Mamaia, a fost un weekend "mai plin decât orice alt weekend din toată vara trecută", iar în privința numărului de turiști străini, peste 10.000 de vest europeni au fost prezenți la Sunwaves, ediția nr. 30, pe lângă miile de turiști români, scrie Agerpres.

Asociația Fermierilor din România: Suntem dependenți de importuri masive de produse agroalimentare până la limita de a ne afecta grav securitatea alimentară CITEȘTE ȘI Asociația Fermierilor din România: Suntem dependenți de importuri masive de produse agroalimentare până la limita de a ne afecta grav securitatea alimentară

De asemenea, la Costinești a fost organizat "Festivalul Beach, Please", un eveniment care a atras cel mai mare număr de participanți din acest weekend, respectiv peste 80.000 participanți, iar biletele pentru Ediția 2024 au fost puse deja în vânzare.

Tot în acest weekend, câteva mii de turiști împătimiți au ocupat plajele și cluburile preferate din vama Veche, în timp ce familiile cu copii au preferat Eforie și Venus, stațiuni recunoscute pentru farmecul profilat pe relaxare și facilități All inclusive.

"Aș vrea să fac două remarci extrem de importante pentru noi, operatorii din industria turismului de pe Litoral și din România: noi am făcut, singuri, întreaga campanie de promovare pentru acest Weekend pe Litoral - cât nu a facut nici Guvernul, nici Ministerul, nici autoritățile locale! Consider Inadmisibil, să nu avem măcar salutul, dacă nu și implicarea și susținerea Ministerului de resort, și chiar a Primului Ministru - așa cum mi se pare normal și firesc, într-o țară cu un potențial turistic fantastic, în continuare ignorat", a susținut secretarul general al FPIOR.

Pe de altă parte, Corina Martin a atras atenția că efortul operatorilor privați de a atrage un număr foarte mare de turiști a fost dublat de un număr enorm de mare de acțiuni de control, din partea tuturor instituțiilor cu astfel de atribuții, respectiv ANPC, DSV, DSP, Poliție locală, ANAF, ISU etc.

"Nu considerăm normală o asemenea atitudine, care aduce acțiuni de control în timpul celui mai greu weekend pentru operatori! Controalele trebuiau să se desfășoare înainte de startul acestui weekend, să vizeze dacă cei care au anunțat evenimente au avizele și autorizațiile, dar și condițiile necesare pentru a derula acele evenimente - și nu în timpul unei afluențe atât de mare de turiști și vizitatori, când nu există, practic, timpul și disponibilitatea necesare pentru a da explicații și documente echipelor de control", a subliniat ea.

Nu în ultimul rând, reprezentantul federației din turism a transmis mulțumiri efectivelor și conducerii structurilor MAI, Poliție, Jandarmerie etc, pentru sprijinul acordat în asigurarea siguranței și ordinii publice. "Cele puțin peste 100 de cazuri de persoane depistate cu substanțe interzise la evenimente - au fost incidente izolate si nu reprezintă, nici pe departe, imaginea generala a unui public atât de numeros și de dornic de petrecere și distracție, acasă, în România", a concluzionat Corina Martin, secretarul general al FPIOR și președinte de onoare RESTO Constanța. 

viewscnt
Afla mai multe despre
litoral
turism
1 mai