Via Transilvanica ar putea să beneficieze de o finanțare de 6 - 7 milioane de euro din Granturile Spațiului Economic European și Norvegiene 2021- 2028 pentru a fi amenajată corespunzător, a declarat ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru.
Potrivit ministrului, valoarea totală a granturilor SEE și Norvegiene se ridică la 600 milioane de euro și sunt menite să completeze finanțările mai mari de care beneficiază România, a arătat ministrul, într-un interviu pentru Agerpres. Ele presupun o cofinanțare de 15% din partea statului român.

„Totalul finanțării este de 600 de milioane de euro și ceea ce aș vrea să subliniez este că România se află într-o oarecare întârziere. Banii ăștia sunt cumva tot din perspectiva aceea, 2021, și cumva m-am bucurat ca în mai puțin de două luni să pun din nou pe făgaș discuțiile, să am această primă negociere formală cu Ministerul Afacerilor Externe din Norvegia - a avut loc o discuție la Bruxelles - și să cădem de acord în linii mari asupra liniilor de finanțare care sunt pe niște domenii foarte importante pentru România. Discutăm de tranziție verde, dezvoltare locală, zona de justiție și afaceri interne, partea, iarăși, foarte importantă, de cultură și, nu în ultimul rând, proiecte care sunt pe zona bilaterală pentru Ministerul Afacerilor Externe și pentru creșterea capacității administrative, în general. Ceea ce este notabil e că aceste proiecte pe finanțarea norvegiană și Spațiului Economic European - având în vedere că discutăm de 600 de milioane de euro, față de, știu eu, 31 de miliarde de euro Politica de Coeziune - sunt menite să piloteze, să testeze, să ajute, să completeze finanțările celelalte, care sunt mai mari'', a explicat Pîslaru.
Proiectele care vor fi finanțate prin granturile SEE și Norvegiene sunt 'cu adevărat foarte, foarte faine', printre acestea regăsindu-se Via Transilvanica și turismul lent din Deltă.