Proiectul celui mai mare parc național împădurit din Europa, care aparține Fundației Conservation Carpathia (FCC), își propune să protejeze 100.000 de hectare de natură sălbatică și să stimuleze ecoturismul în sprijinul comunităților locale din Transilvania.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
O echipă de jurnaliști de la publicația The Guardian au venit în România, la invitația fundației, pentru a realiza un reportaj, arată G4Media.ro.
Sus, pe deal, îi zărim: forme întunecate, impunătoare, care se mișcă prin pădurea deasă. Este un grup de bizoni care se plimbă sălbatic în munții Făgăraș din România. Stau în tăcere alături de ghidul meu, Răzvan Dumitrache, în timp ce animalele pasc.
Această zonă a Transilvaniei, la marginea sudică a Munților Carpați, se numără printre cele mai sălbatice locuri din Europa. Urșii bruni, lupii și linxul cutreieră dealurile împădurite – iar bizonii au fost recent reintroduși după o absență de 200 de ani, ca parte a activității Fundației Conservation Carpathia. Ambițiile FCC nu sunt mici: aceasta își propune să creeze cel mai mare parc național împădurit de pe continent. O rezervație de 101.000 de hectare de natură sălbatică. Un Yellowstone pentru Europa.
„Ideea este de a crea un parc care nu numai că va proteja pădurile și fauna sălbatică, dar va sprijini și comunitățile locale prin ecoturism și afaceri pozitive pentru natură”, spune Răzvan.
România are peste 6 milioane de hectare de pădure, din care o parte semnificativă este încă „virgină”, zone nefragmentate, fără așezări umane, care adăpostesc unele dintre puținele sectoare de pădure bătrână rămase în Europa. Dar tăierile ilegale de lemn au defrișat suprafețe mari de pădure, iar distrugerile continuă.
Încă de la înființarea sa în 2009, fondatorii FCC, Christoph și Barbara Promberger, biologi, și o echipă de filantropi și ecologiști, au strâns fonduri pentru a cumpăra suprafețe de pădure pentru a opri tăierile de păduri, precum și pentru a cumpăra zone de reîmpădurire. Este un model de conservare inspirat de proiectul Tompkins din America de Sud – obiectivul fiind un parc vast, „suficient de mare pentru a susține un număr semnificativ de carnivore mari și pentru a permite desfășurarea proceselor evolutive”.
Până în prezent, au fost cumpărate și protejate 26.900 de hectare de pădure și pășuni și au fost plantați peste 4 milioane de puieți. Pădurarii FCC patrulează pe 75.000 de hectare, iar acest lucru a dus la oprirea exploatării forestiere și în pădurile învecinate. Printr-o altă măsură inovatoare, o asociație FCC a cumpărat drepturile de vânătoare pentru alte 78 000 de hectare, pentru a proteja animalele sălbatice de vânătorii de trofee.
Implicarea comunităților locale, crearea de locuri de muncă și aducerea treptată a mai multor vizitatori în zonă fac parte din plan. Sunt aici pentru a gusta oferta de ecoturism, pentru a face drumeții la ascunzători și tabere și pentru a observa animalele sălbatice. Înainte de a merge pe jos spre tabăra de sălbăticie Poiana Tamaș, ne oprim la una dintre cele nouă pepiniere de copaci, unde un amestec de specii native este îngrijit până când pot fi plantate. Vizităm și centrul educațional, unde copiii învață despre importanța peisajului și despre cum se pot implica în protejarea acestuia.
Drumeția este abruptă pe alocuri, pe măsură ce poteca noastră trece în zigzag prin păduri. Vedem o viperă și trecem pe lângă niște amprente proaspete (și uriașe) de urs: urme de scobitură pe un copac și pietre răsturnate dezvăluie vânătoarea sa de hrană. Să știm că am putea întâlni animale sălbatice la orice colț este palpitant. Peisajul pare să pulseze de energie. Sunt împărțit între a spera cu disperare să văd un urs de aproape și a mă ruga să nu-l vedem.
După câteva ore, ajungem la locul de campare – pădurea se deschide spre o pajiște plină de flori sălbatice. O cabană de munte restaurată, cu vedere la 360 de grade, este înconjurată de corturi în stil tipi (cu paturi adevărate). Soarele care apune dă un roz strălucitor calcarului din munții Piatra Craiului.
A doua zi, o combinație de drumeții și drumeție off-road ne duce la ascunzătoarea Bunea, la 1.200 de metri. Adăpostul din lemn are vedere spre un lac (sosirea cu barca electrică este o altă opțiune) și este surprinzător de confortabil, cu paturi supraetajate, un dormitor dublu, o bucătărie și chiar un duș adecvat. Ferestrele imense, izolate fonic, permit să se profite la maximum de priveliște.
La căderea nopții, am văzut ceva care se mișca în luminiș. O tânără ursoaică brună se oprește să adulmece aerul, se rostogolește în iarbă și se freacă de un copac. Este hipnotizantă. Luăm cina cu polenta și ciuperci sălbatice privind în întuneric ca și cum am fi lipiți de un ecran de film. O lună plină luminează scena și nu trece mult timp până când un mascul mare se plimbă la vedere și se furișează la câțiva metri distanță. Din cartea de oaspeți reiese că acest lucru nu este neobișnuit: mâzgăleli entuziasmate povestesc despre nenumărate apariții de urși, mistreți și cerbi roșii. Așa că nu sunt surprins când mă trezesc în zori să văd o altă femelă de urs, care pipăie pământul în căutare de larve.
Așteptăm până când a plecat de ceva vreme, apoi ne croim drum în liniște prin pădure, traversând o secțiune de fag bătrân și frumos, cu semne de mișcare recentă a animalelor evidente peste tot. Pe o coastă de peste râu, vizavi de râu, zăresc un imens petic de pământ gol. Acesta a fost tăiat ilegal de un politician, îmi spune Răzvan, dar FCC a cumpărat acum terenul și replantarea este în curs de desfășurare.
Drumeția de astăzi ne duce mai sus, la o altă ascunzătoare, Comisu, la 1.600 de metri, cu o priveliște uluitoare asupra munților. Ne lăsăm echipamentul și urcăm și mai sus până la creasta munților Făgăraș, cel mai înalt lanț din Carpații Meridionali, înainte ca ploaia să ne împingă înapoi în jos. Uscându-ne lângă soba cu lemne, privim cum cerul nopții se închide, senin și plin de stele, iar o bufniță trece pe lângă noi, strălucind ca un înger în lumina lunii.
În afară de herghelii, oferta turistică a FCC include și Ferma de Biodiversitate Cobor, de 500 de hectare, aflată la Ticușu Vechi, la o oră și jumătate de Brașov. Este un loc încremenit în timp: caii și căruțele se plimbă, iar femeile lucrează cu coasa pe câmp. În fermele restaurate pot dormi până la 23 de persoane, iar vizitatorii pot face un tur al fermei, unde vitele gri maghiare și o cabană de cai fac parte dintr-un proiect de agricultură regeneratoare. Tot aici sunt crescuți și câini ciobănești din Carpați, care sunt dați fermierilor și ciobanilor locali pentru a fi protejați împotriva urșilor și lupilor – cei 10 pui de la fața locului sunt mai mult decât drăguți. Numărul sătenilor din Cobor a scăzut la aproximativ 200, îmi spune Răzvan, dar locurile de muncă din ecoturism ar putea atrage mai mulți să rămână.
Următoarea mea oprire este satul Nucșoara, la marginea munților, aproape de Moldoveanu, cel mai înalt vârf al țării. Aici se află o extraordinară pădure veche de fagi. Aici s-au ascuns ultimele comunități de partizani anticomuniști, spune profesorul de istorie locală Constantin Berevoianu în timp ce ne plimbăm. Inspirat de primarul local, FCC a lansat recent o campanie „adoptă un fag” – finanțatorii pot alege ca poveștile lor să fie spuse prin intermediul site-ului web și al codurilor QR de pe copaci, iar banii strânși sunt destinați protejării copacilor, îmbunătățirii infrastructurii și atragerii mai multor vizitatori.
În afară de herghelii, oferta turistică a FCC include și Ferma de Biodiversitate Cobor, de 500 de hectare, aflată la Ticușu Vechi, la o oră și jumătate de Brașov. Este un loc încremenit în timp: caii și căruțele se plimbă, iar femeile lucrează cu coasa pe câmp. În fermele restaurate pot dormi până la 23 de persoane, iar vizitatorii pot face un tur al fermei, unde vitele gri maghiare și o cabană de cai fac parte dintr-un proiect de agricultură regeneratoare. Tot aici sunt crescuți și câini ciobănești din Carpați, care sunt dați fermierilor și ciobanilor locali pentru a fi protejați împotriva urșilor și lupilor – cei 10 pui de la fața locului sunt mai mult decât drăguți. Numărul sătenilor din Cobor a scăzut la aproximativ 200, îmi spune Răzvan, dar locurile de muncă din ecoturism ar putea atrage mai mulți să rămână.
Următoarea mea oprire este satul Nucșoara, la marginea munților, aproape de Moldoveanu, cel mai înalt vârf al țării. Aici se află o extraordinară pădure veche de fagi. Aici s-au ascuns ultimele comunități de partizani anticomuniști, spune profesorul de istorie locală Constantin Berevoianu în timp ce ne plimbăm. Inspirat de primarul local, FCC a lansat recent o campanie „adoptă un fag” – finanțatorii pot alege ca poveștile lor să fie spuse prin intermediul site-ului web și al codurilor QR de pe copaci, iar banii strânși sunt destinați protejării copacilor, îmbunătățirii infrastructurii și atragerii mai multor vizitatori.
În această seară, una dintre vedete este Silvia Dan, în vârstă de 80 de ani, din Nucșoara, care cântă în cadrul unui spectacol intitulat Interbeing, creat de Nico de Transilvania, artistul din Brighton. Este un amestec interesant de muzică electronică, cântec tradițional și înregistrări ale sunetelor naturii. Temele care răsună sunt legate de interconectarea noastră cu natura, de înțelepciunea bătrânilor și de importanța păstrării acestor peisaje și tradiții pentru generațiile viitoare.
Este un mesaj sincer care rezonează cu viziunea măreață a FCC. Realizarea unui nou parc de asemenea dimensiuni ar putea dura zeci de ani – dar a vedea frumusețea incredibilă a ceea ce riscăm să pierdem și munca pasionată depusă pentru a o salva este ceva de admirat.
