Sosirile în unitățile de cazare au crescut

Sosirile în unitățile de cazare au crescut
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 ian 2023

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2022, au însumat 10,492 milioane de persoane, în creștere cu 20,6% față de perioada similară din 2021, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Din numărul total de sosiri, în primele 11 luni din 2022, cele ale turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 86,1%, în timp ce sosirile turiștilor străini au înregistrat un procent de 13,9%, scrie Agerpres.

Vehiculele electrice produse în China sunt cu 10.000 euro mai ieftine decât cele produse în Europa CITEȘTE ȘI Vehiculele electrice produse în China sunt cu 10.000 euro mai ieftine decât cele produse în Europa

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2022 au însumat 22,756 milioane, în creștere cu 16,4% față de cele din perioada corespunzătoare din 2021.

Din numărul total de înnoptări, în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2022, înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 86,1%, în timp ce înnoptările turiștilor străini au înregistrat un procent de 13,9%.

Durata medie a șederii în cele 11 luni din 2022 a fost de 2,2 zile la turiștii români, cât și la turiștii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică a fost de 30,4% pe total structuri de cazare turistică, în creștere cu 3,3 puncte procentuale față de perioada similară din 2021.

Pe județe, în perioada de analiză, numărul de sosiri ale turiștilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare a înregistrat valori mai mari în: București (1,348 milioane persoane), Constanța (1,236 milioane persoane) și Brașov (1,084 milioane persoane), iar înnoptările turiștilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au avut valori mai mari în: Constanța (4,070 milioane), București (2,665 milioane) și Brașov (2,015 milioane).

Pe țări, cele mai multe sosiri ale turiștilor străini cazați în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2022 au provenit din: Germania (163.100 persoane), Israel (132.000 persoane) și Italia (109.700 persoane). Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 11,659 milioane persoane, în creștere cu 86,8% față de perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2021.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele 11 luni din 2022 de 16,059 milioane de persoane, în creștere cu 48,4% comparativ cu perioada similară din 2021.

Datele INS arată că sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2022 au însumat 817.200 persoane, în creștere cu 51,6% față de cele din luna noiembrie 2021. Din numărul total de sosiri, în luna noiembrie 2022, cele ale turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 84,3%, iar sosirile turiștilor străini 15,7%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2022 au însumat 1,652 milioane, în creștere cu 55,2% față de cele din luna noiembrie 2021. Din numărul total de înnoptări, în luna noiembrie 2022, înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 82,6%, în timp ce înnoptările turiștilor străini au fost de 17,4%.

Durata medie a șederii în luna noiembrie 2022 a fost de 2 zile la turiștii români și de 2,2 zile la turiștii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna noiembrie 2022, a fost de 27,6% pe total structuri de cazare turistică, în creștere cu 8,9 puncte procentuale față de luna noiembrie 2021.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, în luna noiembrie 2022 au însumat 949.900 persoane, în creștere cu 91,0% față de luna noiembrie 2021.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, în luna noiembrie 2022 au însumat 1,322 milioane persoane, în creștere cu 44,3% comparativ cu luna noiembrie 2021.

Sosirile în apartamente și camere de închiriat înregistrate în luna noiembrie 2022 au însumat 64.500 persoane, în creștere cu 67,1% față de cele din luna noiembrie 2021.

Din numărul total de sosiri, în luna noiembrie 2022, sosirile turiștilor români în apartamente și camere de închiriat au reprezentat 88,8%, în timp ce sosirile turiștilor străini au reprezentat 11,2%.

Înnoptările înregistrate în apartamente și camere de închiriat în luna noiembrie 2022 au însumat 118.900, în creștere cu 64,2% față de cele din luna noiembrie 2021.

Din numărul total de înnoptări, în luna noiembrie 2022, înnoptările turiștilor români în apartamente și camere de închiriat au reprezentat 86,7%, în timp ce înnoptările turiștilor străini au înregistrat un procent de 13,3%.

Sosirile în apartamente și camere de închiriat înregistrate în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2022 au însumat 983.800 persoane, în creștere cu 39,8% față de cele din perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2021. Din numărul total de sosiri, în perioada menționată, cele ale turiștilor români în apartamente și camere de închiriat au reprezentat 92,7%, iar sosirile turiștilor străini 7,3%.

Pe județe, în primele 11 luni ale anului trecut, numărul de sosiri ale turiștilor în apartamente și camere de închiriat a înregistrat valori mai mari în: Constanța (200.000 persoane), Brașov (164.200 persoane) și București (137.000 persoane).

Înnoptările înregistrate în apartamente și camere de închiriat în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2022 au însumat 2,117 milioane, în creștere cu 28,6% față de cele din perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2021.

Din numărul total de înnoptări, în cele 11 luni din 2022, cele ale turiștilor români în apartamente și camere de închiriat au reprezentat 92,5%, în timp ce înnoptările turiștilor străini au înregistrat 7,5%.

Pe județe, înnoptările turiștilor în apartamente și camere de închiriat în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2022 au înregistrat valori mai mari în: Constanța (643.800), Brașov (301.100) și Capitală (264.800). 

viewscnt
Afla mai multe despre
cazare
turism
ins