TABEL Atenție turiști: În ultimii 5 ani, de Crăciun și Revelion, mai mult de 100 de zboruri au fost întârziate și peste 6.800 pasageri au fost afectați. Și acum sunt așteptate probleme. Ce zile și curse sunt periculoase și ce compensații pot fi primite

TABEL Atenție turiști: În ultimii 5 ani, de Crăciun și Revelion, mai mult de 100 de zboruri au fost întârziate și peste 6.800 pasageri au fost afectați. Și acum sunt așteptate probleme. Ce zile și curse sunt periculoase și ce compensații pot fi primite
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 dec 2017

Anul trecut, în perioada 22 decembrie 2016 – 6 ianuarie 2017, aproape 26 de curse aeriene au decolat cu o întârziere mai mare de trei ore, cauzând neplăceri unui număr de aproximativ 1.350 de pasageri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dacă aceștia ar fi aplicat pentru obținerea de compensații de la companiile aeriene, așa cum sunt îndreptățiți să o facă, potrivit Directivei europene 261/2004, ar fi putut obține 337.000 de euro.

Situația zborurilor întârziate sau anulate în ultimii cinci ani, pentru perioada sărbătorilor de iarnă

An

Pasageri afectați

Compensații eligibile

Zboruri anulate/întârziate

2016-2017

1341

337.000

26

2015-2016

2263

651250

31

2014-2015

1158

321125

12

2013-2014

1077

336875

20

2012-2013

967

254375

17

 

 

 

 

Zilele de 22 și 23 decembrie 2016, respectiv 6 ianuarie 2017, au fost cele mai aglomerate pe principalele aeroporturi din țară, mai exact pe București, Cluj-Napoca și Timișoara. De asemenea, tot aceste zile sunt cele care au dat cele mai multe bătăi de cap pasagerilor, în doar 24 de ore fiind înregistrate 44 de curse întârziate pe aeroportul Otopeni, 32 pe cel din Cluj-Napoca și 21 pe cel din Timișoara.

În aceeași perioadă, cu un an în urmă, 22 și 23 decembrie 2015, respectiv 6 ianuarie 2016, numărul pasagerilor afectați era aproape dublu, iar valoarea compensațiilor eligibile depășea 650.000 de euro.

Harta călătoriilor de Crăciun: unde călătoresc românii și cât de scumpe sunt zborurile la final de 2017 CITEȘTE ȘI Harta călătoriilor de Crăciun: unde călătoresc românii și cât de scumpe sunt zborurile la final de 2017

”Comparând evenimentele din aceste perioade, ne așteptăm ca și în 2017 și primele zile ale anului 2018, pasagerii companiilor aeriene să fie afectați de întârzieri, de conexiuni pierdute sau zboruri anulate. Este, probabil, cea mai aglomerată perioadă a anului, iar, în același timp, traficul pe cele trei aeroporturi principale ale României a crescut semnificativ în ultimii trei ani, lucru care poate cauza întârzieri”, atenționează Ștefan Radu, country manager AirHelp.

Anul trecut, în perioada Sărbătorilor, cele mai afectate curse, cu plecare din Cluj-Napoca, au fost cele către București, Viena și Memmingen. Ziua cu cele mai multe întârzieri a fost 22 decembrie, când puțin peste 85% dintre zboruri au decolat la timp (față de 90% în 2015), iar 82 de pasageri (față de 19 în 2015) ar fi fost eligibili pentru compensații în valoare totală de 20.500 euro.

Pe aeroportul internațional Otopeni, atât 22 decembrie, cât și 23 decembrie au fost zile cu o punctualitate scăzută față de obicei, când sub 75% dintre curse au decolat conform graficului. Cea mai aglomerată zi a fost 23 decembrie, când doar 64,5% dintre curse au fost punctuale (față de 75,4% în 2015). Acest lucru a afectat aproape 135 de pasageri (față de 463 în 2015), cei mai mulți cu destinațiile Viena, Cluj-Napoca și Istanbul.

Zilele de Crăciun nu au pus probleme aeroportului din Timișoara, însă începutul lunii ianuarie a fost aglomerat pe acest aeroport. Anul acesta, pe 6 ianuarie 266 de pasageri au fost afectați de întârzierile îngregistrate de 2 curse și de punctualitatea de doar 44% a zborurilor programate. Destinațiile cu ”probleme” au fost București, Madrid și Berlin. Anul trecut, în prima săptămână a noului an, niciun zbor nu a suferit întârzieri mai mari de trei ore sau anulări.

”Situația diferă de la an la an, iar în perioada 2015-2017, cele mai accesate rute în perioada sărbătorilor au fost diferite. Estimăm și anul acesta ca pe aeroporturile din țară să se înregistreze întârziere către destinații din Spania și Germania, acolo unde comunitățile de români sunt numeroase, în timp ce bucureștenii vor avea surprize pe cursele către cele mai populare destinații de city break”, mai spune Ștefan Radu.

AirHelp este liderul mondial în obținerea compensatiilor  pentru pasageri, ca urmare a întârzierii, anulării sau supraîncărcării zborului.

Din 2013, când AirHelp a fost fondată, compania a ajutat peste cinci milioane de pasageri să primească despăgubiri în valoare de 300 de milioane de euro.

AirHelp are reprezentanțe în Europa, Asia și America de Nord, care deservesc 30 de țari, oferind asistență în 16 limbi.

Compania are peste 500 de angajați la nivel mondial.

viewscnt
Afla mai multe despre
zboruri
avioane