Thailanda introduce o taxă de intrare pentru vizitatorii străini

Thailanda introduce o taxă de intrare pentru vizitatorii străini
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 ian 2022

Thailanda va introduce o taxă de intrare de 9 dolari pentru vizitatorii străini, în încercarea de a-și ajuta sectorul turistic devastat de pandemia de coronavirus, au anunțat autoritățile, potrivit AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Taxa va fi introdusă începând cu luna aprilie pentru a finanța gestionarea atracțiilor turistice și pentru a acoperi asigurările de accidente pentru acei turiști care nu și le pot plăti singuri, a declarat pentru AFP Yuthasak Supasorn, guvernatorul Autorității pentru Turism din Thailanda, scrie Agerpres.

Grupul ungar MOL intră pe piața din Polonia prin achiziția a peste 400 de benzinării Lotos CITEȘTE ȘI Grupul ungar MOL intră pe piața din Polonia prin achiziția a peste 400 de benzinării Lotos

Acesta va fi încorporată în tarifele aeriene, a precizat într-o declarație purtătorul de cuvânt al guvernului, Thanakorn Wangboonkongchana.

În 2019, circa 40 de milioane de vizitatori au sosit în Thailanda, una dintre cele mai vizitate țări din lume.

Regatul a luat măsuri drastice începând din 2020, impunând reguli stricte de carantină pentru a combate pandemia.

Doar aproximativ 100.000 de turiști au vizitat țara în perioada ianuarie-octombrie 2021.

La sfârșitul lui 2021, Thailanda și-a relaxat regulile draconice de intrare înainte de a se închide din nou din cauza variantei Omicron.

Cu toate acestea, programul "Phuket Sandbox" a fost extins: trei destinații de plajă din sudul țării au fost adăugate insulei Phuket.

În cadrul acestuia, călătorii complet vaccinați petrec șapte nopți în zona "Sandbox". În cazul în care testul lor pentru depistarea COVID-19 este negativ, aceștia pot călători liber în toată Thailanda.

Pentru vizitatorii care nu sunt complet vaccinați se aplică o carantină obligatorie de 10-14 zile.

Autoritățile speră să atragă cinci milioane de turiști străini în 2022, cifră care s-ar putea tripla dacă vor fi ridicate restricțiile impuse de China și India, două dintre principalele piețe pentru acest sector. 

viewscnt
Afla mai multe despre
thailanda
taxa
turism