Acordul pentru deminare în Marea Neagră între Turcia, România și Bulgaria, în continuare neratificat de Ankara – surse

Acordul pentru deminare în Marea Neagră între Turcia, România și Bulgaria, în continuare neratificat de Ankara – surse
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 apr 2024

Acordul tripartit pentru deminare în Marea Neagră, încheiat în ianuarie cu România și Bulgaria, nu a intrat încă în vigoare din cauza lipsei ratificării de către Turcia, au declarat pentru AFP surse concordante.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Întârzierea este legată de vacanța parlamentară decisă din cauza alegerilor municipale de la 31 martie, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul Ministerului Apărării turc, confirmată de o sursă parlamentară, scrie Agerpres.

VIDEO O insuliță din Grecia, scoasă la vânzare CITEȘTE ȘI VIDEO O insuliță din Grecia, scoasă la vânzare

Pentru a intra în vigoare, acordurile internaționale sunt supuse votului parlamentului din Turcia, cu excepția anumitor categorii de acorduri tehnice sau economice, care pot fi validate direct de șeful statului.

Dar acordul în legătură cu „Grupul de lucru privind măsurile împotriva minelor în Marea Neagră”, așa cum este numit oficial, semnat la 11 ianuarie la Istanbul, nu a fost până acum aprobat direct de președintele Recep Tayyip Erdogan și nici supus votului parlamentului pentru ratificare.

Oficialii turci nu au prezentat încă nicio estimare a datei când ar putea fi adoptat, a confirmat pentru AFP o sursă parlamentară.

Turcia, Bulgaria și România, trei membre ale NATO care se învecinează cu Marea Neagră, au decis să-și unească forțele pentru a proteja transportul maritim internațional și coastele lor de minele plutitoare, care ar putea pluti în derivă de pe țărmurile rusești sau ucrainene.

Inițiativa, a cărei principală forță este marina turcă, ar trebui să facă posibilă securizarea exporturilor de cereale ucrainene de-a lungul coastelor românești și bulgare, o rută alternativă de transport maritim stabilită după închiderea coridorului de cereale denunțat de Rusia în vara anului 2023.

De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, la 24 februarie 2022, ambele cu ieșire la Marea Neagră, în nord, a existat teama că minele amplasate de beligeranți ar putea ajunge în mare, în special din cauza furtunilor.


În martie 2022, o mină în derivă recuperată la intrarea în Bosfor i-a îngrijorat pe pescarii turci.

De atunci, mai multe dispozitive plutitoare au fost reperate și pescuite fără să se producă pagube. Dar, la sfârșitul lunii decembrie, o navă de marfă sub pavilion panamez care se îndrepta spre un port ucrainean pentru a încărca cereale a lovit o mină, iar doi marinari au fost răniți.

viewscnt
Afla mai multe despre
marea neagră
turcia
bulgaria