Astfel, s-a introdus obligativitatea ca amenzile primite în trafic să fie achitate pe loc, prin card bancar.
Autoritățile bulgare au modificat legea privind circulația pe drumurile publice din această țară, prin introducerea obligativității achitării pe loc a amenzilor primite în trafic.
Măsura este aplicabilă conducătorilor auto care nu au domiciliul pe teritoriul Bulgariei, inclusiv cetățenilor români.
Plata contravenției se va achita pe loc prin card bancar, autospecialele poliției fiind dotate cu aparat de tip POS sau la cel mai apropiat automat de plată unde echipajul de poliție îl va conduce pe șoferul amendat.
Cuantumul amenzilor nu va putea fi achitat în numerar.
”Refuzul de a achita amenzile în condițiile de mai sus atrage posibilitatea reținerii certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare, în baza unui ordin emis de agentul constatator, ordin cu valabilitate de maximum trei luni. Acesta poate fi anulat oricând în acest interval de timp, în condițiile achitării amenzii”, atrage atenția MAE.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 și +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție numărul telefonului de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.
În septembrie a fost anunțat că șoferii care circulă în Bulgaria, inclusiv cei români, au un nou motiv de atenție.
Camerele de taxare vor măsura și viteza medie a mașinilor, nu doar pe cea maximă.
Astfel, șoferii care depășesc limitele legale medii de viteză vor primi automat amenzi, trimise în sistem electronic.
Sschimbarea vizează reducerea vitezei excesive, în special pe autostrăzi și pe porțiunile de drum predispuse la accidente.
Înainte ca noile reguli să intre oficial în vigoare, au fost înregistrate cifre șocante: pe Centura Nordică a Sofiei, una dintre cele mai atent monitorizate porțiuni online, încălcările au inclus o viteză medie de peste 200 de kilometri pe oră.
De asemenea, că numărul zonelor monitorizate se va extinde treptat.
Sunt deja în curs de desfășurare discuții cu Poliția Rutieră pentru a se asigura că, până la sfârșitul anului, aproximativ 1.200 de kilometri de autostrăzi și drumuri de primă clasă vor fi acoperiți de sistemul de control al vitezei medii.














