Grănicerii din Ucraina au prins 4 bărbați care voiau să treacă ilegal în România traversând Prutul cu ajutorul unei saltele gonflabile, scrie publicația ucraineană Unian.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Cei patru au fost surprinși chiar în momentul în care umflau salteaua, potrivit sursei citate.
CITEȘTE ȘI Cehia a anunțat că nu mai depinde de importul de gaze naturale din RusiaLegea marțială impusă de autoritățile de la Kiev după agresiunea militară a Rusiei interzice bărbaților cu vârste între 18 și 60 de ani să părăsească Ucraina.
Cu toate acestea, datele oficiale prezentate de Serviciul de Stat pentru Protecția Graniței al Ucrainei arată că, anul trecut, circa 12.000 de persoane au încercat să iasă ilegal din țară.
CITEȘTE ȘI VIDEO Estonia comandă o ″cantitate istorică″ de drone sinucigașe. România n-a reușit să cumpereConform aceleiași surse, de la începutul războiului, au fost consemnate 12 cazuri de persoane înecate descoperite pe sectorul de graniță al Prutului.
Unian amintește și cazul unui ucrainean cu vârstă de încorporare care a încercat să treacă granița în Ungaria pretinzând că e femeie.
Sursă foto: canalul Telegram al Serviciului de Stat pentru Protecția Graniței al Ucrainei