Grecia și Macedonia vor semna acordul pentru redenumirea fostei republici iugoslave pe 17 iunie

Grecia și Macedonia vor semna acordul pentru redenumirea fostei republici iugoslave pe 17 iunie
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 iun 2018

Grecia și Macedonia vor semna duminică un acord prin care se va schimba numele fostei republici iugoslave, conform biroului de presă al guvernului grec, scrie Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Acordul va fi semnat în regiunea Prespes, o zonă împărțită de Grecia, Macedonia și Albania, de către miniștrii de Externe ai celor două țări, scrie News.ro

Prim-ministrul grec Alexis Tsipras și omologul său, Zoran Zaev, vor fi prezenți. Cei doi au convenit ca Macedonia să se denumească „Republica Macedonia de Nord”.

Compania maghiară Terran deschide prima fabrică din România, investiție de 5 milioane de euro CITEȘTE ȘI Compania maghiară Terran deschide prima fabrică din România, investiție de 5 milioane de euro

Acordul a stârnit o opoziție vehementă în ambele țări. Președintele macedonean a declarat că va bloca înțelegerea iar în Grecia opoziția a depus o moțiune de cenzură împotriva lui Tsipras.

Înțelegerea are nevoie de aprobarea Parlamentelor ambelor țări și trebuie să treacă de un referendum în Macedonia.

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
macedonia