Grupul de hackeri ucraineni Kiborg publică datele a 38 de milioane de clienți ai celei mai mari bănci private din Rusia

Grupul de hackeri ucraineni Kiborg publică datele a 38 de milioane de clienți ai celei mai mari bănci private din Rusia
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 ian 2024

Grupul ucrainean de hackeri Kiborg a publicat pe site-ul său întreaga bază de date a băncii ruse Alfa Bank, cea mai mare bancă privată din Federația Rusă, informează EFE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Datele publicate cuprind nume, numere de telefon și numere de conturi bancare ale clienților și se referă la persoane fizice și juridice care lucrează cu banca deținută din 2004 de oligarhul ruso-israelian Mihail Fridman, sancționat de SUA pentru legăturile sale cu președintele rus Vladimir Putin, potrivit colectivului Kiborg.

Gigantul american Hewlett-Packard, în fața unei tranzacții de 13 miliarde dolari CITEȘTE ȘI Gigantul american Hewlett-Packard, în fața unei tranzacții de 13 miliarde dolari

Alfa Bank neagă însă că ar fi fost victima atacului făcut public de Kiborg, care susține că a acționat în cooperare cu un alt grup de hackeri ucraineni denumit NLB, scrie Agerpres.

Atacul cibernetic prin care Kiborg ar fi obținut datele a milioane de cetățeni și entități din Rusia ar fi avut loc în octombrie anul trecut.

Media ucraineană semnalează marți, citând o sursă din cadrul serviciilor de securitate de la Kiev, un alt atac cibernetic efectuat de comunitatea ucraineană de hackeri Blackjack împotriva unui furnizor de internet din regiunea Moscovei.

„Informaticieni din grupul Blackjack, care au probabil legături cu SBU, au atacat furnizorul de internet M9com din Moscova și i-au distrus serverele”, a declarat sursa pentru agenția oficială de presă ucraineană Ukrinform.

În cursul acestui atac, hackerii ar fi șters 20 de terabytes de date ale companiei și ar fi descărcat alți 10 gigabytes de date de pe serverele de e-mail și din bazele de date care conțin informații despre clienți.

Proiectul centralei fotovoltaice construite în Sălaj de Emery obține aproape 40 milioane de euro de la UniCredit. Energia, contractată în avans de Ursus Breweries, într-un acord unic pe termen lung CITEȘTE ȘI Proiectul centralei fotovoltaice construite în Sălaj de Emery obține aproape 40 milioane de euro de la UniCredit. Energia, contractată în avans de Ursus Breweries, într-un acord unic pe termen lung

Potrivit sursei citate, această acțiune, care ar fi lăsat „părți ale Moscovei fără internet”, este un răspuns la atacul cibernetic asupra principalei companii de telefonie mobilă din Ucraina, Kyivstar, care a lăsat milioane de utilizatori fără servicii timp de câteva zile în decembrie. Kievul a acuzat Rusia că s-ar afla în spatele atacului, unul dintre cele mai puternice de la începutul războiului în februarie 2022.

În același timp, Ucraina a anunțat că pentru a doua săptămână consecutiv a respins atacuri cibernetice masive ale Rusiei asupra sistemelor de plată guvernamentale, a declarat marți liderul parlamentar Danilo Hetmanțev, citat de Reuters.

Hetmanțev, președintele Comisiei parlamentare pentru finanțe, impozite și vamă, a declarat pe aplicația de mesagerie Telegram că hackeri ruși au încercat să distrugă sisteme vitale pentru plățile la bugetul ucrainean, adăugând că atacurile au fost respinse cu succes. El a mai spus că sunt posibile unele restricții minore de acces pentru utilizatorii din străinătate.

viewscnt
Afla mai multe despre
kiborg
alfa bank