Acesta a avertizat că țările europene sunt următoarea țintă a Rusiei.
Într-un discurs susținut anterior la Berlin, Mark Rutte a afirmat că NATO ar trebui să fie „pregătită pentru un război de amploarea celui pe care l-au îndurat bunicii sau străbunicii noștri”.
El a spus: „Noi suntem următoarea țintă a Rusiei”.
Kremlinul a respins în repetate rânduri afirmațiile NATO și ale unor lideri europeni potrivit cărora ar intenționa să atace un membru NATO, calificându-le drept „absurde” și folosite de liderii europeni pentru a stârni isteria anti-rusă.
„Pare a fi o declarație a unui reprezentant al unei generații care a reușit să uite cum a fost de fapt al Doilea Război Mondial”, a declarat acum purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, reporterului televiziunii de stat Pavel Zarubin.
„Ei nu înțeleg nimic și, din păcate, domnul Rutte, făcând astfel de declarații iresponsabile, pur și simplu nu înțelege despre ce vorbește”, a comentat Peskov.
















