Kremlinul spune că SUA nu pot contribui la „noua ordine mondială” pe care o vrea și Vladimir Putin

Kremlinul spune că SUA nu pot contribui la „noua ordine mondială” pe care o vrea și Vladimir Putin
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 oct 2023

Kremlinul și-a exprimat acordul cu președintele american Joe Biden: este nevoie de o „nouă ordine mondială”. Însă Rusia afirmă că Statele Unite nu o pot construi, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Într-o convorbire cu presa, Peskov a declarat că Biden se referea la o lume „americano-centrică”, iar aceasta nu va exista în viitor, scrie Agerpres.

FOTO OMV Petrom semnează un nou contract cu Academia Gheorghe Hagi, asigurându-i peste jumătate din buget pe următorii 3 ani CITEȘTE ȘI FOTO OMV Petrom semnează un nou contract cu Academia Gheorghe Hagi, asigurându-i peste jumătate din buget pe următorii 3 ani

Schimbul de remarci ilustrează foarte bine, potrivit Reuters, concurența între Rusia și Statele Unite, în contextul războaielor din Ucraina și Gaza. Moscova încearcă să atragă de partea sa țările în curs de dezvoltare, pentru o versiune proprie a viitorului, fără „hegemonia” americană.

Biden a afirmat într-un discurs rostit vineri că ordinea care a funcționat bine timp de 50 de ani după cel de-al doilea război mondial „cumva s-a epuizat”, iar americanii au ocazia să facă multe, „dacă suntem suficient de îndrăzneți și avem suficientă încredere în noi, pentru a uni lumea așa cum n-a mai fost niciodată”.

Peskov a menționat că spre deosebire de multe alte cazuri, în privința necesității unei noi ordini este de acord cu Biden, însă fără „concentrarea tuturor mecanismelor de conducere a lumii în mâinile unui singur stat”.

El a subliniat că Rusia nu consideră Statele Unite capabile de o astfel de construcție.

ULTIMA ORĂ Alpha Bank vinde participația la banca din România către UniCredit. După fuziune va rezulta a treia cea mai mare bancă după active CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Alpha Bank vinde participația la banca din România către UniCredit. După fuziune va rezulta a treia cea mai mare bancă după active

„În privința aceasta nu suntem de acord, deoarece Statele Unite (...) indiferent despre ce ordine mondială vorbesc, se referă la o ordine mondială americano-centrică, adică o lume care se învârte în jurul Statelor Unite. Nu va mai fi așa”, a spus purtătorul de cuvânt.

Putin visează la o „nouă ordine mondială” alături de China

Președintele rus Vladimir Putin a vorbit la rândul său de mai multe ori despre o „nouă ordine mondială” după ce a declanșat războiul împotriva Ucrainei.

De exemplu, în luna iulie a anului trecut el a spus că Rusia pune bazele unei noi ordini mondiale, susținând că Occidentul nu poate oferi lumii propriul model de viitor.

„Atât la nivel local, cât și global se pun bazele și principiile unei ordini mondiale armonioase și mai juste, orientate social și sigure, o alternativă la cea existentă”, a spus el, vorbind la forumul „Idei puternice pentru un nou viitor”, desfășurat la Moscova.

În martie anul acesta subiectul a fost evocat în timpul discuțiilor de la Moscova între Putin și președintele chinez Xi Jinping, aflat într-o vizită oficială în Rusia.

„Schimbări au loc acum care nu s-au întâmplat în 100 de ani. Când suntem împreună suntem motorul acestor schimbări”, i-a spus Xi lui Putin după reuniunea în format extins dintre cele două delegații. „Sunt de acord”, i-a răspuns Vladimir Putin.

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
rusia