Rusia își suspendă participarea la acordul privind exportul cerealelor ucrainene. „Este scandalos”, spune Joe Biden

Rusia își suspendă participarea la acordul privind exportul cerealelor ucrainene. „Este scandalos”, spune Joe Biden
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 oct 2022

Invocând un atac cu drone asupra unor nave rusești din Crimeea, Federația Rusă denunță acordul încheiat în vară în Turcia și care permitea exportul cerealelor ucrainiene pe Marea Neagră. Rusia folosește alimentația ca armă, vine replica de la Casa Albă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Rusia anunță sâmbătă că își suspendă participarea la Acordurile de la Istanbul, care asigură o continuare a exporturilor de cereale ucrainene, vitale în aprovizionarea alimentară a țărilor sărace, în urma unui atac cu drone care a vizat nave rusești în Crimeea, pe care Moscova le impută Ucrainei și Regatului Unit relatează AFP, preluată de News.ro.

Acest acord, încheiat în iulie sub egida ONU și Turciei, a permis exportarea a peste nouă milioane de tone de cereale, blocate în porturi ucrainene după invazia rusă, în februarie. Acest blocaj a provocat o ”explozie” a prețurilor alimentare, care alimentează temeri cu privire la apariția unor foamete.

FOTO&VIDEO Apocalipsa după Ismail - punct și de la capăt. Ameliorări drastice în preluarea cerealelor din Ucraina. Cale ferată lăsată în paragină de pe vremea lui Ceaușescu – redată în funcțiune în timp record CITEȘTE ȘI FOTO&VIDEO Apocalipsa după Ismail - punct și de la capăt. Ameliorări drastice în preluarea cerealelor din Ucraina. Cale ferată lăsată în paragină de pe vremea lui Ceaușescu – redată în funcțiune în timp record

”Este pur și simplu scandalos. Nu aveau niciun motiv să facă asta”, a declarat președintele SUA Joe Biden, aflat în statul american Delaware.

Președintele rus Vladimir Putin și-a multiplicat criticile față de acest acord, în ultimele săptămâni, și a subliniat că exporturile Rusiei, alt producător major de cereale, suferă din cauza sancțiunilor. Moscova și-a justificat această suspendare printr-un atac masiv cu drone care a vizat, sâmbătă dimineața, nave militare și civile aparținând Flotei ruse la Marea Neagră, în Golful Sevastopol, în Crimeea anexată.

”Având în vedere actul terorist al regimului de la Kiev cu participarea unor experți britanici împotriva unor nave ale Flotei ruse la Marea Neagră și a unor nave civile implicate în securitatea culoarelor cerealiere, Rusia își suspendă participarea la punerea în aplicare a acordului privind exporturile de produse agricole prin porturi ucrainene”, anunță într-o postare pe Telegram Ministerul rus al Apărării.

ULTIMA ORĂ DOCUMENT Guvernul revine cu un nou proiect OUG de modificare a sistemului pensiilor private: comision unic, verificarea investițiilor administratorilor prin comitet dedicat, lichiditate mai bună. Plus plan pe Hidroelectrica CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ DOCUMENT Guvernul revine cu un nou proiect OUG de modificare a sistemului pensiilor private: comision unic, verificarea investițiilor administratorilor prin comitet dedicat, lichiditate mai bună. Plus plan pe Hidroelectrica

Rusia folosește ”alimentația ca armă”, a denunțat un purtător de cuvânt al Consiliului Securității Națioanle (NSC) de la Casa Albă, denunând această decizie a Moscovei. ”Rusia încearcă încă o dată să folosească războiul pe care l-a inițiat ca pretext pentru a se servi de alimentație ca de o armă, ceea ce afectează în mod direct țări aflate la nevoie și prețuri ale unor mărfuri alimentare în întreaga lume și exacerbează crize umanitare deja grave și insecuritatea alimentară”, a denunțat, într-un comunicat, Adrienne Watson.

Ministrul rus al Agiculturii Dmitri Patrușev a criticat din nou Acordul de la Istanbul privind exportul cerealelor ucrainene, la televiziune, cu puțin înainte de anunțarea suspendării acestuia. El a acuzat statele membre ale Uniunii Europene (UE) de faptul că își însușesc exporturile ucrainene care ar trebui să ajungă în țări sărace.

Aceste acuzații au fost dezmințite de către Centrul de Coordonare Comună, instalat în Turcia, care supervizează operațiunile. ”Acordul cu privire la cereale, din nefericie, nu numai că nu a permis rezolvarea problemelor țărilor aflate la nevoie, ci le-a agravat într-un anumit sens”, a declarat Dmitri Patrușev. El a promis ca Rusia să livreze în mod gratuit până la 500.000 de tone de cerele ruse țărilor sărace.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
vladimir putin
cereale
ucraina
joe biden
sua