Salariile profesorilor din Bulgaria au fost majorate retroactiv

Salariile profesorilor din Bulgaria au fost majorate retroactiv
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 aug 2023

Salariile profesorilor din Bulgaria au fost majorate cu 15% conform anexei la contractul colectiv de muncă din sistemul de învățâmânt preșcolar și școlar semnat de ministrul Educației, Galin Tzokov și partenerii sociali, iar majorarea se aplică retroactiv de la 1 ianuarie 2023, a anunțat joi Ministerul bulgar al Educației într-un comunicat de presă, informează BTA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"În acest fel, guvernul garantează prioritatea națională vizând menținerea salariilor profesorilor la 125% din salariul mediu pe țară", a declarat ministrul Educației, Galin Tzokov. Potrivit acestuia, cele mai bune soluții pentru sistemul de educație pot fi găsite numai printr-un dialog constructiv cu partenerii sociali. Ministrul și-a exprimat satisfacția că atât salariile angajaților din sectorul educației precum și continuarea renovării și modernizării școlilor și căminelor din Bulgaria este garantată în bugetul de stat, scrie Agerpres.

X (Twitter) va avea funcții de comunicare video CITEȘTE ȘI X (Twitter) va avea funcții de comunicare video

În Anexa menționată, salariul minim lunar de bază pentru profesori devine 1.709 de leva. Va fi similar pentru toți ceilalți specialiști pedagogi: profesor îndrumător, educator, logoped, psiholog, consilier pedagogic, etc.

Salariul minim lunar de bază pentru profesori și educatorii cu vechime va fi 1.763 de leva și pentru diriginți va fi de 1.831 de leva. Directorii vor primi cel puțin 2.082 de leva pe lună iar directori adjuncți 1.926 de leva.

O sumă de 524 milioane de leva a fost alocată de la bugetul de stat pentru majorarea salariilor profesorilor.

Anexa la contractul colectiv de muncă a fost semnată de ministrul Educației, Tzokov precum și de președintele sindicatului profesorilor din cadrul Confederației sindicatelor independente din Bulgaria (CITUB), Yanka Takeva, de președintele sindicatului profesorilor din cadrul confederației Podkrepa, Yulian Petrov, și de președintele Uniunii sindicatelor libere din învățâmânt din cadrul CITUB, Asparuh Tomov, printre alții.

viewscnt
Afla mai multe despre
bulgaria
salarii
profesori