Președintele turc Recep Tayyip Erdogan spune că Turcia va decide prin referendum dacă își va continua drumul către aderarea la Uniunea Europeană (UE), relatează The Associated Press.
Într-un interviu acordat luni televiziunii indiene, Erdogan acuză UE că nu este ”sinceră și onestă” și să ține Turcia să aștepte la porție ei, scrie News.ro.
”Turcia va alege următoarea cale a unui fel de Brexit prin referendum”, a declarat șeful statului turc.
Turcia, o țară cu populație majoritar musulmană, aflată de o parte și de alta a Bosforului, a început negocieri de aderare la UE în 2005. Însă aceste negocieri au avansat foarte puțin.

Relațiile Ankarei cu statele membre UE s-au tensionat înaintea unui referendum turc contestat, în aprilie, pe tema sporirii puterilor președintelui. Erdogan a criticat dur multe state membre ale Uniunii.
Uniunea Europeană a subliniat în acest weekend că Turcia trebuie să spună clar dacă vrea sau nu să îndeplinească criteriile UE cu privire la drepturile omului și statul de drept.