UE prelungește suspendarea tarifelor vamale pentru importurile din Ucraina până în iunie 2024

UE prelungește suspendarea tarifelor vamale pentru importurile din Ucraina până în iunie 2024
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 mai 2023

Statele membre ale Uniunii Europene au convenit să prelungească suspendarea tuturor tarifelor vamale, cotelor și măsurilor de apărare vizând exporturile Ucrainei în UE pentru încă un an, până în luna iunie 2024, după ce au îndepărtat un embargou cu privire la importurile de cereale impus de unele state UE, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro: Energy Road - Energie la tine acasă. Parteneri: FPPG, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Consiliul Uniunii Europene, care regrupează guvernele statelor membre, a postat pe Twitter că miniștrii europeni ai Comerțului au convenit această prelungire joi, la o reuniune, scrie Agerpres.

GALERIE FOTO Profesorii au ieșit pe stradă să ceară salarii mai mari. Mii de persoane protestează numai în București: Oferta Guvernului este jignitoare CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Profesorii au ieșit pe stradă să ceară salarii mai mari. Mii de persoane protestează numai în București: Oferta Guvernului este jignitoare

Uniunea Europeană a eliminat tarifele vamale și alte restricții pentru o perioadă inițială de 12 luni, începând cu luna iunie 2022.

Suspendarea tuturor tarifelor vamale pentru exporturile Ucrainei în UE a declanșat plângeri din partea organizațiilor fermierilor, culminând cu decizia din luna aprilie a Poloniei și Ungariei de a interzice unele importuri de cereale din Ucraina. Țările membre din Est au devenit rute de tranzit pentru cerealele din Ucraina care nu mai pot fi exportate prin porturile de la Marea Neagră.

Încă dinainte de invazia declanșată de Rusia în luna februarie a anului trecut, Ucraina a beneficiat de eliminarea unei mari părți din tarifele UE, în unele cazuri cu perioade de tranziție, conform acordului de liber schimb UE-Ucraina care a intrat în vigoare în 2016.

Cu toate acestea, până în 2022, UE a menținut un preț minim la fructe și legume precum și tarife și cote la alte produse agricole sensibile precum carne, lactate, zahăr și unele cereale.

Cinci state vecine cu Ucraina (Ungaria, Polonia, Bulgaria, România și Slovacia) vor interzice vânzările pe piața internă pentru anumite cereale din Ucraina, dar vor permite tranzitul lor pentru a fi exportate în altă parte.

Parlamentul European a sprijinit deja propunerea care vizează suspendarea tarifelor vamale pentru importurile din Ucraina. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ue
ucraina