Un aliat al lui Putin se alătură gigantului tehnologic Yandex pentru „dezvoltarea companiei inclusiv pe plan internațional”

Un aliat al lui Putin se alătură gigantului tehnologic Yandex pentru „dezvoltarea companiei inclusiv pe plan internațional”
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 dec 2022

Un vechi aliat al președintelui Vladimir Putin, Alexei Kudrin, a declarat că se va alătura Yandex, cea mai proeminentă companie tehnologică independentă din Rusia, care în ultimii ani a cedat în fața controlului tot mai strâns al Kremlinului, informează AFP și Reuters. Compania Yandex a creat motorul de căutare din Rusia.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Am acceptat o ofertă a Yandex pentru a deveni consilier pentru dezvoltarea companiei”, a declarat fostul ministru al finanțelor pe Telegram, adăugând că va avea drept misiune ”asigurarea dezvoltării companiei pe termen lung, pe toate piețele, inclusiv pe plan internațional”, scrie Agerpres.

Amazon.com va relua publicitatea pe Twitter CITEȘTE ȘI Amazon.com va relua publicitatea pe Twitter

Kudrin, 62 de ani, a anunțat săptămâna trecută că părăsește Curtea de Conturi. Media ruse au informat că el se va alătura Yandex pentru a ocupa o funcție importantă.

Sectorul de noi tehnologii ruse a fost puternic afectat de sancțiunile occidentale adoptate împotriva Rusiei după declanșarea ofensivei sale împotriva Ucrainei, iar Kremlinul caută să dezvolte o strategie pentru a înlocui giganții occidentali și produsele lor.

Kudrin a fost ministru de finanțe între 2000 și 2011. El a rămas un apropiat al lui Putin după ce a plecat din guvern.

Numirea lui la Yandex ilustrează importanța pe care Kremlinul o acordă acestui ”portdrapel” al noilor tehnologii din Rusia și dorința acestuia de a-l controla mai bine.

Yandex deține motorul de căutare din Rusia

Conștient de sarcinile care îi sunt trasate, Kudrin a dat asigurări luni că se va strădui să „ajute Yandex să-și mențină cultura managerială și tehnologică unică”, pentru ca această companie să rămână „independentă” și „cea mai bună în domeniul înaltelor tehnologii din Rusia”.

Yandex este înregistrată în Olanda și dispune de filiale europene, britanice și americane, însă esențialul activităților sale este în Rusia și în țările rusofone.

Compania Yandex a creat motorul de căutare din Rusia și este totodată un actor dominant al serviciilor de taxi și de livrare într-o bună parte din lumea rusofonă. 

viewscnt
Afla mai multe despre
yandex
vladimir putin