VIDEO Vladmir Putin susține că economia rusă ”se stabilizează”, după sancțiuni, inflația încetinește, iar unele prețuri au început să scadă

VIDEO Vladmir Putin susține că economia rusă ”se stabilizează”, după sancțiuni, inflația încetinește, iar unele prețuri au început să scadă
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 apr 2022

Președintele rus Vladmir Putin apreciază că economia Rusiei este pe cale ”să se stabilizeze”, după ce a fost lovită de serii de sancțiuni care i-au fost impuse de către Occident, după ce și-a lansat ”operațiunea militară specială” în Ucraina, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

”Inflația a încetinit, creșterea săptămânală a prețurilor s-a apropiat de normal, iar la un anumit număr de produse prețurile au început deja să scadă”, a anunțat liderul de la Kremlin într-o reuniune a Guvernului, consacrată problemelor economice, scrie News.ro.

ULTIMA ORĂ ACORD - Elon Musk cumpără Twitter. Moment crucial pentru compania care a devenit una dintre cele mai influente piețe publice din lume - VIDEO CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ ACORD - Elon Musk cumpără Twitter. Moment crucial pentru compania care a devenit una dintre cele mai influente piețe publice din lume - VIDEO

Această rezistență depinde, în opinia sa, de doi factori.

Primul factor este, potrivit lui Putin, o bună sănătate a ruiblei, care s-a ”consolidat în mod mod activ în ultima perioadă” și a revenit aproape de nivelul dinaintea crizei.

Al doilea factor este ”cererea consumatorilor”, care a revenit la normal după un ”vârf în februarie-martie”, când rușii s-au năpustit în magazine asupra bunurilor de consum curent, de frica unei penurii sau a unei prăbușiri a rublei.

Liderul de la Kremlin a îndemnat, de asemenea, la ”garantarea unei normalizări treptate a dinamicii prețurlor” și evitării unei ”scăderi spectaculoase a cererii”.

Occidentul a impus Rusiei mai multe rânduri de sancțiuni, după ce Putin a invadat Ucraina, la 24 februarie, inclusiv embargouri vizând exporturi-cheie, care au condus la o creștere a inflației, deja mare din cauza pandemiei covid-19.

Vladimir Putin dă asigurări că economia rusă a rezistat acestui șoc, însă unii economiști estimează că ceea ce este mai rău abia urmează, pe măsură ce impactul sancțiunilor va deveni tot mai vizibil.

viewscnt
Afla mai multe despre
vladmir putin
rusia