Zelenski: Încercările Rusiei de a exacerba criza alimentară - o agresiune împotriva oricărei persoane de pe pământ

Zelenski: Încercările Rusiei de a exacerba criza alimentară - o agresiune împotriva oricărei persoane de pe pământ
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 oct 2022

Încercările Rusiei de a exacerba criza alimentară sunt, de asemenea, o agresiune împotriva oricărei persoane de pe pământ, afirmă președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, acuzând Rusia că Rusia împiedică deplasarea livrarea produselor alimentare ucrainene, riscând astfel să provoace tensiuni politice și sociale în mai multe state.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Situația ]n ceea ce privește Inițiativa pentru Exportul Cerealelor devine din ce în ce mai tensionată în aceste săptămâni. Inamicul face totul pentru a încetini exporturile noastre de alimente. Cred că, prin aceste acțiuni, Rusia provoacă în mod deliberat criza alimentară, astfel încât aceasta să devină la fel de acută cum a fost în prima jumătate a acestui an. Astăzi, peste 150 de nave sunt la coadă pentru a îndeplini obligațiile contractuale în ceea ce privește furnizarea produselor noastre agricole. Aceasta este o coadă artificială. A apărut doar pentru că Rusia amână în mod deliberat trecerea navelor”, a afirmat Zelenski, citat de News.ro.

El a precizat că fiecare zi pe care navele care livrează cu alimente o pierd stând la coadă înseamnă o creștere a tensiunilor sociale și politice în țările care beneficiază de produsele agricole ucrainene, enumerând câteva dintre statele pentru care exporturile de alimente sunt amânate din cauza Rusiei: Egipt, Tunisia, Algeria, Maroc, Liban, Irak, China, Bangladeș, Indonezia.

Stare de alertă în sistemul energetic al Republicii Moldova, cu risc de întreruperi în masă. Tiraspolul taie volumele de curent după ce Gazprom a redus livrările de gaze CITEȘTE ȘI Stare de alertă în sistemul energetic al Republicii Moldova, cu risc de întreruperi în masă. Tiraspolul taie volumele de curent după ce Gazprom a redus livrările de gaze

”Partenerii noștri - ONU, Turcia și alții sunt pe deplin informați despre această situație”, a anunțat liderul de la Kiev.

Zelenski a susținut că, de la declanșarea Inițiativei privind Exportul Cerealelor, din cauza piedicilor puse de Rusia, aproximativ 3 milioane de tone de alimente, reprezentând volumul anual de consum pentru 10 milioane de oameni, nu au ajuns la cei care ar fi avut nevoie.

”Rusia face totul pentru a se asigura că cel puțin sute de mii dintre acești oameni devin victimele migrației forțate și vor cere azil în Turcia sau UE sau vor muri de foame. Și noi, împreună cu partenerii noștri, trebuie să facem totul pentru ca inițiativa cerealelor să nu fie doar menținută, ci să funcționeze și la capacitatea de 100%. Dreptul la hrană și la viață fără foame sunt drepturi fundamentale pentru absolut fiecare persoană de pe pământ. Și de aceea încercările rusești de a exacerba criza alimentară sunt și o agresiune împotriva oricărei persoane de pe pământ”, a conchis Volodimir Zelenski.

viewscnt
Afla mai multe despre
ucraina
rusia
criza alimentara
zelenski