„Politica paralizată pune în pericol ratingul investment grade al României”, titrează o analiză Erste. E nevoie de un al doilea pachet fiscal, amânat din cauza alegerilor repetate, pentru a reduce deficitul la 7% din PIB și a evita retrogradarea la junk de către agenții, având în vedere că execuția bugetară arată un deficit la nivelul anului trecut.
În condițiile unui declin generalizat al volumelor, pe bursa românească acțiunea-fanion a pieței locale a eclipsat ceilalți emitenți.
Deși și-a majorat substanțial profitul net, Antibiotice acordă un dividend cu randament mai mic de 1%.
Circulația trenurilor pe primul kilometru de cale ferată modernizată, de pe tronsonul Lugoj- Timișoara, a fost deschis. Sectorul de cale ferată face parte din magistrala CFR care se modernizează cu bani din PNRR.
Clienții Alpha Bank România își pot folosi cardurile, din această lună, pentru ridicarea/depunerea de numerar, verificarea soldului sau alte operațiuni și la bancomatele UniCredit Bank.
Educația economică predată în școli și universități este adesea criticată pentru lipsa de profunzime și pentru faptul că promovează idei rigide, fără să încurajeze gândirea critică. În loc să formăm oameni care pun întrebări, sistemul educațional produce absolvenți care preiau și repetă concepte prezentate drept „adevăruri absolute”, fără a le pune sub semnul întrebării.
Antreprenorii români se află într-un echilibru fragil între optimism și îngrijorare: simt presiunea unui context global tot mai instabil, dar nu intră în panică, ci dimpotrivă, se bazează pe experiența trecutului și pe capacitatea de adaptare, potrivit studiului CONFIDEX, aflat la cea de-a 12-a ediție.
Banca Națională a României (BNR) a anunțat marți un curs de referință de 4,9774 lei pentru un euro, de la un curs de 4,9775 lei înregistrat luni.
Casa de modă franceză haute couture Hermès a înregistrat o creștere a capitalizării bursiere la 243,65 miliarde de euro, depășind valoarea de 243,44 miliarde de euro a companiei rivale LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) combate mitul potrivit căruia parolele lungi sunt suficiente. De asemenea, specialiștii explică ce riscuri apar în lipsa unor parole bine gestionate.