Celebrul player MP3, Winamp, este pe punctul de a reveni, însă nu cum era cunoscut, ci complet schimbat ca aspect și funcționalitate.
Site-ul oficial Winamp, proaspăt refăcut și el, anunță că se lucrează la o nouă versiune a celebrului player multimedia. Însă, pentru că majoritatea utilizatorilor au trecut la soluții de streaming, Winamp nu va mai fi un simplu player pentru MP3-uri stocate local.
Conform anunțului oficial, Winamp va conecta utilizatorii cu artiștii preferați, ceea ce poate însemna că va fi vorba de un fel de rețea socială, în care artiștii pot comunica direct cu fanii.
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
O rețea socială dedicată muzicii nu este o idee nouă, facilități similare existând și în cadrul altor platforme și soluții de streaming. Însă, Winamp speră ca va fi pe placul artiștilor nemulțumiți de condițiile impuse de marile companii, precum Apple, Google sau Spotify.
În ceea ce privește conținutul, Winamp promite acces la posturi de radio online și, bineînțeles, podcast-uri.
O versiune beta a noului produs este în lucru. Pentru aceasta, site-ul winamp.com are o pagină specială în care cei interesați se pot înscrie să primească noutăți și acces, când va fi lansată.
Winamp nu este la prima tentativă de revenire. În 2018, proprietarul Radionomy promitea, cu surle și trâmbițe, o nouă versiune. De atunci, nu s-a mai auzit nimic de Winamp până la anunțul de acum.